Adoptat în urmă cu 35 de ani, Protocolul de la Montreal rămâne un acord de mediu inovator, creditat pentru salvarea a milioane de oameni de cancerul de piele și jucând un rol major în protejarea climei Pământului. Intitulat oficial „Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon”, acest tratat crucial al ONU interzice eliberarea de substanțe chimice dăunătoare precum clorofluorocarburile (CFC), care afectează stratul de ozon.
În anii 1970, oamenii de știință (inclusiv câțiva experți de la NOAA) au descoperit că o funcție importantă a stratosferei îndeplinită de ozon era afectată de substanțele chimice industriale persistente cunoscute sub numele de clorofluorocarburi (CFC). Aceste substanțe chimice au dus la distrugerea moleculelor de ozon și au epuizat stratul care protejează întreaga viață de pe Pământ. O preocupare-cheie a fost „gaura” mare care se deschidea în stratul de ozon în fiecare an deasupra Antarcticii.
Ozonul din stratosferă, situat la o altitudine de circa 10-40 km deasupra suprafeței Pământului, protejează viața de la suprafața planetei de efectele nocive ale radiațiilor ultraviolete, care pot duce la cancer de piele și la slăbirea sistemului imunitar al oamenilor. De asemenea, stratul de ozon asigură sănătatea ecosistemelor și productivitatea agricolă.
Oamenii de știință au identificat acțiunile pe care oamenii le întreprind pentru a provoca epuizarea ozonului stratosferic. Clorul și bromul, eliberați prin descompunerea CFC-urilor, au fost deosebit de problematice. Protocolul de la Montreal din 1987 a eliminat treptat producția și utilizarea acestor substanțe și a altor substanțe care epuizează ozonul. Aceste interdicții au avut un impact semnificativ și pozitiv asupra stratului de ozon.
Pierderea ozonului a modificat vremea de pe jumătate din planetă
Pe lângă faptul că permitea mai multor radiații ultraviolete să pătrundă la suprafață, gaura de ozon care se forma peste Antarctica în fiecare an a creat multe impacturi climatice ample asupra emisferei sudice. Până în anii 1980, oamenii de știință au observat modificarea curenților de aer. Ca urmare, Australia a devenit mai uscată, iar precipitațiile au crescut în anumite părți din Uruguay, Brazilia, Paraguay și Argentina.
Tiparele modificate ale vânturilor care au provocat aceste efecte s-a oprit în jurul anului 2000, aproximativ când Protocolul de la Montreal a început să intre în vigoare. În 2020, cercetătorii de la Laboratorul de Științe Chimice al NOAA au documentat că scăderea concentrațiilor atmosferice de substanțe chimice care epuizează stratul de ozon a fost responsabilă de acest lucru.
Protocolul de la Montreal, singurul tratat ONU ratificat de toate țările
O sută nouăzeci și șapte de state membre ONU au adoptat Protocolul de la Montreal, făcându-l singurul tratat ONU ratificat de fiecare țară de pe planetă. Președintele Ronald Reagan, când a semnat documentul, l-a numit un „model de cooperare” și a promis că SUA vor acorda „cea mai mare prioritate analizării și evaluării celor mai recente rezultate ale cercetării”.
Numeroasele amendamente aduse de-a lungul anilor au ajutat la încorporarea noilor descoperiri științifice asupra ozonului. Aceste modificări au contribuit, de asemenea, la abordarea noilor provocări apărute.
CFC-urile epuizează stratul de ozon, dar oamenii de știință au aflat, de asemenea, că ele sunt și gaze cu efect de seră puternic, care duc la încălzirea climei Pământului. Controlul CFC a contribuit la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în întreaga lume – o acțiune importantă pentru inversarea tendinței schimbărilor climatice.
O nouă problemă a apărut, totuși, când unele dintre substanțele care au înlocuit clorofluorocarburile s-au dovedit a fi problematice în alte moduri. Hidrofluorocarburile (HFC) provoacă daune considerabil mai puține stratului de ozon în comparație cu CFC-urile, deoarece le lipsesc clorul și bromul, însă sunt gaze cu efect de seră puternic. În octombrie 2016, Amendamentul de la Kigali a fost adoptat pentru a reduce treptat producția și consumul global de HFC în viitor, marcând pentru prima dată când Protocolul de la Montreal a adoptat reglementări exclusiv pentru protecția climei. Implementarea sa globală ar trebui să prevină până la jumătate de grad Celsius de încălzire până la sfârșitul secolului.
Inovațiile viitoare și impactul lor asupra ozonului
În următorii ani, Protocolul de la Montreal ar trebui să abordeze câteva noi provocări atmosferice. De exemplu, Biroul de Cercetare Atmosferică al NOAA a constatat că traficul spațial, despre care se estimează că va crește în viitor, ar putea crește emisiile de funingine direct în stratosferă, ceea ce ar putea epuiza stratul de ozon în unele sezoane.
În același timp, o echipă de experți internaționali a observat că mai mulți sateliți care oferă măsurători atmosferice legate de ozon urmează să fie retrași în câțiva ani. Fără înlocuirea acestor instrumente, ar putea fi dificil de monitorizat și explicat schimbările din stratul de ozon ce vor surveni în viitor.
Sursa: SciTechDaily