În anii 1970, astronomii au descoperit că sursa persistentă de unde radio din centrul galaxiei noastre este o gaură neagră supermasivă. În prezent, acest monstru gravitațional poartă numele de Sagittarius A* și are o masă de circa patru milioane de mase solare.
Studiile au arătat că găurile negre supermasive se găsesc în centrul majorității galaxiilor masive și că joacă un rol esențial în formarea stelelor și în evoluția galaxiilor. În plus, modul în care aceste găuri negre înghit gazele și praful cosmic face ca galaxiile respective să emită cantități uriașe de radiație din centrii lor galactici.
Acești centri galactici reprezintă ceea ce astronomii numesc centri galactici activi sau quasari, care pot străluci atât de intens încât eclipsează temporar toate stelele din discul galactic. De fapt, quasarii sunt cele mai compacte și puternice surse de energie din univers, motiv pentru care astronomii încearcă întotdeauna să-i studieze îndeaproape.
De exemplu, un studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea Santa Cruz din California (S.U.A.) arată că oamenii de știință au subestimat cantitatea de energie emisă de quasari, deoarece nu au luat în calcul interferențele provocate de praful cosmic.
Studiul, la care au mai participat cercetătorii de la Colegiul Harvey Mudd, Universitatea Princeton și Universitatea Berkeley din California, a analizat galaxia NGC 5548, care este o galaxie Seyfert de tip I, localizată la o distanță de circa 244,7 de milioane de ani-lumină față de noi. Această galaxie are un centru galactic activ (quasar) deosebit de strălucitor, reprezentat de o gaură neagră supermasivă cu masa a circa 65 de milioane de mase solare.
Cantitatea de praf cosmic este măsurată în funcție de modul în lumina emisă de centrul galactic activ se deplasează către capătul roșu al spectrului. Acest efect este cunoscut sub denumirea de „înroșire”, iar aceasta este direct proporțională cu cantitatea de lumină blocată.
Potrivit rezultatelor noului studiu, cantitatea de praf cosmic care blochează o parte din lumină ar putea fi subestimată, la fel ca și strălucirea centrilor galactici activi. Echipa de cercetători a ajuns la această concluzie după analizarea a șapte indicatori diferiți, printre care curbele standard de înroșire ale galaxiilor Calea Lactee și Micul Nor al lui Magellan. În toate cazurile, efectul de înroșire a galaxiei NGC558 a fost de aproximativ 14 ori mai mare decât ceea ce s-a observat în galaxiile învecinate.
Sursa: Universe Today