Pasărea-paradisului, regina frumuseții

publicat de Florin Mitrea
38 vizualizări
Pasărea-paradisului

Cu aspectul său aparte și comportamentul de împerechere excentric, nu este de mirare că pasărea-paradisului a captat atenția oamenilor de mult timp. Aceste păsări au fost introduse pentru prima în lumea occidentală la începutul secolului al XVI-lea, când echipajul lui Magellan a adus câteva specimene din Indiile de Est. De atunci, ele au devenit surse de inspirație pentru pictori, poeți și creatorii de modă.

Pasărea-paradisului poate fi întâlnită în Papua-Noua Guinee, Indonezia și într-o mică parte a nord-estului Australiei. Există 39 de specii, fiecare diferită de cealaltă. Coloritul, forma și mărimea sunt uluitor de variate. Păsările-paradisului sunt superbe la privit, dar sunt cunoscute pentru spectacolul lor ostentativ din perioada de împerechere (ritualul de curtare).

Mișcările de dans ale mascului ar putea părea dezordonate la prima vedere, însă coregrafia lor este atent executată pentru a convinge femelele că el este cel mai bun partener. Masculul muncește din greu pentru a impresiona, rafinându-și permanent mișcările, până când femela este încântată în mod corespunzător.

Masculii sunt recunoscuți pentru penajul lor extravagant, iar femelele par obișnuite prin comparație, deși ele sunt cele care iau deciziile.

Oricât de impresionantă ar fi frumusețea masculului, ea nu este practică. Să luăm ca exemplu păsările din genul Astrapia, care prezintă o coadă formată din pene albe cu lungimea de un metru. O astfel de coadă este excelentă pentru atragerea partenerilor, dar nu este utilă pentru supraviețuire. Așadar, cum de au evoluat asemenea trăsături? Răspunsul ține de teoria selecției sexuale.

Potrivit teoriei selecției naturale a lui Darwin, trăsăturile evoluează și devin mai frecvente în cadrul populației dacă ele îmbunătățesc șansele de supraviețuire a unui individ. Însă o coadă cu pene lungi nu pare a conferi vreun avantaj evolutiv, ci chiar ar putea complica abilitatea păsării de a se ascunde de prădători.

A avea o trăsătură care îți îmbunătățește șansele de supraviețuire este un lucru bun, însă dacă nu îți găsești un partener, nu poți transmite trăsătura respectivă la urmași. Pentru a explica acest lucru, teoria selecției sexuale a lui Darwin sugerează că trăsăturile pot evolua în cadrul unei populații și dacă ele sporesc capacitatea unui individ de a atrage mai mulți parteneri, chiar dacă aceste trăsături sunt în detrimentul supraviețurii pe termen lung. Dacă selecția naturală explică evoluția prin competiția pentru supraviețuire, selecția sexuală explică evoluția prin competiția pentru parteneri.

Junglele dese din Papua-Noua Guinee oferă păsărilor-paradisului o hrană bogată în nutrimente. Mai mult, pe insulă nu există prea mulți prădători naturali. Acestea sunt condiții ideale pentru apariția unui anumit tip de selecție sexuală, cunoscută sub denumirea de „alegerea femelei”.

Atunci când resursele sunt din belșug și prădătorii sunt puțini, femelele nu au nevoie ca masculii să le protejeze, să le aducă hrană sau să ajute la creșterea puilor. Ele pot avea preferințe atunci când vine vorba de alegerea masculilor și doresc ca masculii să muncească mult pentru a le impresiona dacă vor să se împerecheze cu ele.

Din când în când, datorită recombinării genetice și mutațiilor, în cadrul populației apar trăsături noi, pe care femelele le consideră atractive. De exemplu, un mascul se poate naște cu o coadă mai lungă decât media. Din anumite motive, femela se simte mai atrasă de penele mai lungi și se împerechează cu masculul respectiv. Puii rezultați moștenesc penele lungi ale tatălui și preferințele în materie de penaj al mamei. În decursul mai multor generații, aceste trăsături devin din ce în ce mai prevalente în populație. Cu alte cuvinte, preferințele femelei modelează aspectul masculilor în decursul timpului.

Din aceeași categorie

© 2022  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii