Un studiu recent al cercetătorilor japonezi arată că acidul omega-3 EPA (acidul eicosapentenoic) ajută la menținerea homeostaziei calciului la nivelul celulelor inimii perturbate de acizii grași saturați, implicând căile metabolice-cheie și proteine reglatoare.
În ultimele decenii, oamenii de știință au generat un munte de dovezi ale faptului că o dietă bogată în acizi grași saturați este suficientă pentru a cauza boli ale inimii. În afară de probleme precum diabetul și ateroscleroza, acizii grași saturați au fost asociați și cu aritmiile.
Pe baza unor studii efectuate pe om și animale, anumiți acizi polinesaturați omega-3 par a avea efecte benefice asupra sănătății cardiovasculare. În mod particular, acidul eicosapentenoic (EPA), care se întâlnește în uleiul de pește, nu are doar efecte vasodilatatorii și antiagregante plachetare, ci poate ajuta la prevenirea fibrilației atriale și a altor aritmii. În ciuda disponibilității EPA ca supliment alimentar, efectele sale asupra celulelor cardiace (cardiomiocite) și mecanismul din spatele acestor acțiuni nu sunt pe deplin înțelese.
Ce sunt acizii grași omega-3?
Acizii grași omega-3 sunt o familie de acizi grași cu lanț scurt și lung, care joacă un rol esențial în funcționarea corespunzătoare [...]
Cercetătorii de la Universitatea Kindai din Japonia au investigat rolul jucat de EPA în inducerea modificărilor electrice pe termen lung în culturile de cardiomiocite de șoarece. Obiectivul principal a fost acela de a determina modul în care un amestec de acid palmitic și acid oleic (OAPA), doi acizi grași saturați bine studiați, influențează homeostazia calciului din cardiomiocite prin afectarea canalelor de ioni și dacă EPA poate readuce funcțiile la normal.
Mai întâi, cercetătorii au descoperit că OAPA reduce nivelurile de ARN mesager din canalele de calciu Cav1.2 de tip L. Imagistica a confirmat că OAPA reduce și ritmul cardiomiocitelor. Aceste modificări au fost prevenite atunci când a fost aplicate o cantitate mică de EPA împreună cu OAPA.
Apoi echipa de cercetători s-a concentrat pe factorul de transcripție denumit CREB (cAMP response element binding protein), al cărui fosforilare servește drept index al transcripției Cav1.2. În timp ce OAPA a redus ARNm din CREB într-un mod similar cu cel din cazul Cav1.2, EPA a putut preveni aceste alterări.
În continuare, oamenii de știință și-au îndreptat atenția asupra unui receptor al EPA denumit FFAR4. Ei au observat că un agonist al FFAR4, mimând efectele EPA, a anulat modificările cauzate de OAPA, în timp ce un antagonist al FFAR4 a blocat efectele EPA. Luate împreună, aceste descoperiri arată că EPA este implicat în calea reglatoare mediată de FFAR4 ce afectează reglarea canalelor de calciu de tip L din cardiomiocite.
Un ultim set de experimente a dezvăluit că OAPA a fost responsabil pentru stresul oxidativ prin acumularea de specii reactive de oxigen (ROS). Din nou, EPA a putut anula acumulările de ROS induse de OAPA. Totuși, se pare că acumulările de ROS afectează transcripția canalelor de calciu Cav1.2 de tip L printr-o cale biologică independentă de FFAR4.
Așadar, noul studiu aruncă o nouă lumină asupra mecanismelor prin care EPA poate îmbunătăți sănătatea inimii. EPA are efecte protectoare asupra cardiomiocitelor prin normalizarea anomaliilor cauzate de aportul excesiv de acizi grași saturați caracteristic dietelor bogate în grăsimi.
Sursa: SciTechDaily