La mii de kilometri sub scoarța planetei noastre, în interiorul Pământului par a se întâmpla lucruri stranii. Mulți oameni de știință cred că nucleul interior se rotește mai repede decât restul planetei, însă, cândva în ultimul deceniu, această mișcare pare să se fi oprit. Aceasta este concluzia unui studiu al seismologilor de la Universitatea Peking din Beijing, China, publicat în Nature Geoscience.
Descoperirile ar putea ajuta la dezlegarea multor mistere privind adâncurile Pământului, inclusiv rolul jucat de nucleul interior în menținerea câmpului magnetic al planetei și în influențarea vitezei de rotație a Pământului ca întreg – și, implict, a lungimii unei zile.
Mistere din adâncuri
Oamenii de știință au descoperit nucleul interior în anul 1936, după ce studiaseră modul în care undele seismice călătoresc prin interiorul Pământului. Modificările din viteza acestor unde au dezvăluit că nucleul planetei, care are un diametru de circa 7.000 km, constă dintr-un centru solid, format predominant din fier, înconjurat de un înveliș din fier lichid și alte elemente. Pe măsură ce fierul din nucleul exterior se cristalizează pe suprafața nucleului interior, se modifică densitatea învelișului lichid, provocând un proces de circulație care menține câmpul magnetic al Pământului.
În esență, nucleul exterior lichid decuplează nucleul interior solid, cu un diametru de 2.400 km, de restul planetei, astfel încât nucleul interior se poate roti în ritmul său. Timp de peste 30 de ani, cercetătorii chinezi au studiat cutremurele cu originea în aceeași regiune și ale căror unde seismice au fost monitorizate de stații seismice situate la mii de kilometri depărtare. După anii 1960, ei au observat că timpul de călătorie al acestor unde s-a modificat, ceea ce arată că nucleul interior se rotește mai rapid decât mantaua planetei noastre.
Studiile ulterioare au încercat să estimeze mai bine rata acestei „superrotații” și au ajuns la concluzia că nucleul interior se rotește mai repede decât mantaua cu circa o zecime de grad pe an. Însă nu toată lumea este de acord cu această concluzie. Alte studii sugerează că superrotația are loc la intervale distincte, nefiind un fenomen continuu. Alți oameni de știință cred că superrotația nici nu există cu adevărat și că perturbarea timpului de călătorie al undelor seismice s-ar datora modificărilor fizice de la suprafața nucleului interior.
Anul trecut, cercetătorii de la Universitatea Southern California au emis o altă ipoteză. Utilizând date despre undele seismice generate de testele nucleare efectuate de S.U.A. în perioada 1969-1971, ei au constatat că, în acest interval de timp, nucleul interior al Pământului s-a rotit mai încet decât mantaua. Doar după anul 1971, nucleul interior și-a revenit la normal, apoi a început să se rotească mai rapid.
O modificare a rotației
Autorii noului studiu susțin că nucleul interior și-ar fi oprit mișcarea de superrotație în raport cu mantaua după anul 2009. Observațiile au fost efectuate în mai multe puncte de pe glob, fapt care confirmă că fenomenul este unul la scară planetară, nu doar o modificare locală la nivelul suprafeței nucleului interior.
Datele sugerează că nucleul interior chiar ar urma să intre în subrotație. Dacă acest lucru se adeverește, probabil că se întâmplă ceva la nivelul forțelor magnetice și gravitaționale care determină rotația nucleului interior. Astfel de modificări ar putea fi asociate cu fenomene geografice la nivel global, cum ar fi creșterea sau descreșterea duratei unei zile terestre.
Sursa: Nature