Elegantă și cu un cântec melodios, mierla este o pasăre teritorială în perioada de împerechere. Aceste păsări trăiesc în preajma oamenilor.
Masculii adulți au penajul complet negru, cu ciocul galben-auriu strălucitor, iar în timpul primăverii și verii prezintă un inel galben în jurul ochilor. Spre sfârșitul verii, ciocul începe să se închidă la culoare. Femela are penajul de culoare maroniu închis, pieptul pestriț și ciocul maroniu, cu baza gălbuie.
Mierla
Regnul: Animalia
Încrengătura: Chordata
Clasa: Aves
Ordinul: Passeriformes
Familia: Turdidae
Genul: Turdus
Specia: Turdus medula
Distribuție
Mierla se reproduce în Europa, Africa de Nord, India și sudul Chinei. Populațiile din nord și est migrează iarna în Egipt și în vestul și sud-estul Asiei. În funcție de latitudine, mierla poate fi rezidentă, parțial migratoare sau migratoare.
Mierlele trăiesc în habitate foarte variate, inclusiv regiuni muntoase și centre urbane mari, unde se întâlnesc în păduri sau margini de păduri, terenuri agricole, grădini și parcuri, dacă vegetația este suficient de deasă pentru a se ascunde.
Comportament și stil de viață
Mierlele sunt păsări diurne și se hrănesc în principal pe sol, răscolind stratul de frunze căzute în căutare de nevertebrate. Ele se mai pot hrăni cu fructe de pădure, pe care le iau din copaci și tufișuri.
Mierlele fac adesea băi de soare, stând întinse pe iarbă sau pe pământul cald, cu ciocul deschis și capul înclinat și cu aripile desfăcute.
Mierla este o pasăre teritorială, apărându-și cu tărie teritoriul, mai ales în zonele urbane, unde fiecare pereche nu are mult spațiu la dispoziție. Femelele se pot lupta între ele pentru apărarea unui loc bun pentru cuibărit.
Dacă au la dispoziție hrană în timpul iernii, mierlele rămân pe teritoriul lor tot timpul anului. Populațiile migratoare sunt mai gregare, zboară în stoluri mici și se hrănesc în grupuri mici.
Dietă și hrănire
Aceste păsări sunt omnivore. Ele se hrănesc în principal cu fructe cultivate, cum sunt merele, perele, căpșunile, cireșele și strugurii. De asemenea, mănâncă fructe de pădure, insecte, păianjeni, râme și semințe, atunci când vânează pe sol.
Comportament de împerechere
Mierla este monogamă, iar perechile adesea rămân împreună pentru toată viața. Ritualul de curtare începe foarte repede, de obicei în februarie. Masculii cântă în zori.
Masculul își desface coada sub forma unui evantai, o ridică vertical și își trage capul între umeri, căpătând aspectul unei mingi negre cu un cioc galben. Ca răspuns, femela își umflă penele gâtului și crupei.
Mierlele de reproduc primăvara și sunt capabile să producă trei generații de pui pe an. Femela își construiește un cuib robust, bine ascuns, situat la bifurcația ramurilor copacilor. De obicei, ea depune 3-4 ouă de culoare verzuie cu pete maronii. Clocitul este efectuat de femelă, care poate fi înlocuită de mascul pentru perioade foarte scurte. Puii eclozează în 12-14 zile și părăsesc cuibul la vârsta de 13-14 zile. Ei se adăpostesc în vegetația din jurul cuibului, unde ambii părinți îi hrănesc încă două sau trei săptămâni.
Populație și amenințări
Mierlele sunt larg răspândite și nu sunt considerate amenințate. Totuși, au fost înregistrate scăderi ale unor populații locale, mai ales pe terenurile agricole, probabil din cauza politicilor agricole care încurajează fermierii să îndepărteze gardurile vii (unde mierlele cuibăresc), să utilizeze pesticidele și să dreneze pajiștile umede, fapt care ar fi putut duce la reducerea cantității de nevertebrate.
Potrivit Listei Roșii a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), populația totală de mierle numără între 162 și 492 de milioane de indivizi. În Europa, există circa 40-82 de milioane de perechi reproducătoare, ceea ce echivalează cu 120-246 de milioane de indivizi.
În general, mierla este considerată de către IUCN drept o specie neamenințată cu dispariția (specie nepericlitată), iar populațiile sale sunt stabile.
Sursa: Animalia.bio