Un articol publicat pe ScienceDaily, bazat pe cercetări realizate la Technische Universität Darmstadt, aduce în prim-plan o dimensiune insuficient explorată a poluării cu microplastice: acumularea acestora în ecosistemele forestiere prin intermediul atmosferei. Studiul evidențiază faptul că pădurile, considerate adesea medii relativ neafectate de activitățile antropice, funcționează în realitate ca rezervoare importante de particule plastice transportate aerian.
Cercetarea științifică pornește de la extinderea cadrului conceptual al poluării cu microplastice, care până recent a fost asociată în principal cu mediile acvatice sau urbane. Cercetarea demonstrează că aceste particule microscopice nu doar persistă în aer, ci sunt transportate pe distanțe considerabile și depuse în ecosisteme forestiere prin procese de depunere atmosferică.
Un mecanism central descris în studiu este așa-numitul „efect de pieptănare” (comb-out effect), prin care coronamentul arborilor acționează ca o suprafață de captare a particulelor din aer. Microplasticele se depun inițial pe frunze, fiind ulterior transferate către sol prin intermediul precipitațiilor sau al căderii frunzelor în sezonul autumnal. Această dinamică evidențiază rolul vegetației forestiere nu doar ca receptor pasiv, ci ca interfață activă în ciclul de redistribuire a poluanților.
Microplastice în sol
Odată ajunse la nivelul solului, particulele plastice sunt integrate în structura acestuia prin procese naturale, în special prin descompunerea materiei organice. Stratul de litieră – constituit din frunze în diferite stadii de degradare – reprezintă zona cu cea mai mare concentrație de microplastice, însă acestea pot migra și către straturi mai profunde, prin activitatea organismelor din sol și prin procese fizico-chimice.
Metodologic, studiul se remarcă prin utilizarea unei abordări integrate, combinând prelevarea de probe din aer, frunze și sol cu tehnici spectroscopice avansate și metode analitice inovatoare pentru identificarea microplasticelor. Cercetarea a fost realizată în mai multe situri forestiere din apropierea orașului Darmstadt, ceea ce a permis evaluarea distribuției spațiale și a dinamicii acumulării acestor particule.
Un aport semnificativ al lucrării științifice îl constituie dezvoltarea unui model de estimare a acumulării istorice a microplasticelor în ecosistemele forestiere, începând cu anii 1950. Acest model sugerează că o proporție majoră a poluării detectate în solurile forestiere provine din surse atmosferice difuze, mai degrabă decât din surse directe locale. Astfel, pădurile pot fi considerate indicatori sensibili ai poluării aerului cu particule plastice.
Din perspectivă ecologică, rezultatele studiului ridică îngrijorări privind impactul cumulativ al microplasticelor asupra ecosistemelor forestiere. Deși efectele pe termen lung nu sunt încă pe deplin înțelese, integrarea acestor particule în sol poate influența procese esențiale, precum ciclurile de nutrienți, activitatea microorganismelor și structura fizică a solului. În plus, studiul sugerează că poluarea atmosferică cu microplastice ar putea avea implicații mai largi, inclusiv asupra sănătății umane, prin inhalarea acestor particule.
În concluzie, studiul redefinește rolul pădurilor în contextul crizei globale a microplasticelor, evidențiind faptul că acestea nu sunt doar victime ale poluării, ci și arhive ale contaminării atmosferice. Prin identificarea unui nou mecanism major de transport și acumulare a microplasticelor, studiul contribuie semnificativ la înțelegerea ciclului global al acestor poluanți și subliniază necesitatea unor investigații suplimentare privind impactul lor ecologic și sanitar.
Sura: Science Daily