Un studiu condus de Universitatea Queen’s din Belfast, Irlanda de Nord, a descoperit că riscul de extincție printre amfibieni – cele mai amenințate animale de pe planetă – este mai crescut pentru speciile cu dimensiunile corpului mai mici, deoarece femelele dau naștere la mai puțini pui.
Biologii credeau de mai mult timp că animalele cu un corp de dimensiuni mari sunt mai vulnerabile la extincție – o idee susținută de amenințările la scară largă pe care le înfruntă animalele de dimensiuni mari deja bine cunoscute, așa cum sunt rinocerii sau balenele. Acest studiu este primul care sugerează revizuirea acestei teorii și concentrarea pe nivelurile de reproducere ale animalelor, nu pe dimensiunile corpului, atunci când se calculează riscul de extincție.
Studiul a fost publicat în jurnalul Global Ecology and Biogeography și a fost realizat în colaborare cu Universitatea Nottigham Trent, Universitatea din Tel Aviv, Universitatea Exeter și Universitatea din Lincoln.
Ritmul accelerat al extincției biodiversității la nivel global este privit drept una dintre cele mai presante provocări la adresa umanității. Așadar, înțelegerea factorilor care determină extincțiile constituie o prioritate de top a oamenilor de știință din era schimbărilor climatice.
Amfibienii, așa cum sunt broaștele, salamandrele și tritonii, au devenit exemple emblematice ale extincțiilor cauzate de oameni, având în vedere că declinul lor depășește pe cel al oricărui alt grup de animale de pe Pământ. În prezent, peste 40% dintre amfibieni se confruntă cu riscul de dispariție.
O ipoteză privind extincția care a câștigat mult teren în ultima vreme sugerează că dimensiunile mari ale corpului cresc riscul de extincție – o teorie fundamentată pe cercetările efectuate la mamifere. Noul studiu este primul care investighează cauzele extincției amfibienilor pe baza teoriei conform căreia nu dimensiunea corpului, ci numărul de pui pe care femela îi produce determină riscul de extincție.
Dr. Daniel Pincheira-Donoso, lector în biologie evolutivă și macroecologie la Școala de Științe Biologice a Universității Queen’s și autorul principal al studiului, explică: „mai multe nașteri înseamnă mai multă varietate printre pui. Într-o oarecare măsură, este la fel ca jucatul la loterie – cu cât joci mai multe bilete, cu atât cresc șansele de câștig. În acest caz, un număr mai mare și mai variat de pui crește șansele ca cel puțin unii dintre aceștia să supraviețuiască stresului din mediul înconjurător, așa cum sunt schimbările climatice.”
Pentru a-și realiza activitatea de cercetare, echipa de cercetători a studiat amfibienii din lumea întreagă și diversitatea lor (broaște, salamandre și cecilieni – amfibieni care seamănă cu niște viermi mari). Apoi echipa a analizat nivelurile de amenințare a mii de specii (dacă acestea sunt amenințate sau nu cu extincția) în raport cu dimensiunile corpului și cu numărul de puii pe care îi produc.
Cercetătorii au descoperit dovezi solide că riscul de extincție crește înspre speciile care produc mai puțini pui, așa cum sunt broaștele de ploaie (Eleutherodactylus), în timp ce riscul de extincție scade înspre speciile care produc mai mulți pui, așa cum sunt diferitele broaște de apă americane (Lithobates) sau broaștele râioase cu corp mare, care pot depune până la 80.000 de ouă. Prin contrast cu teoria că dimensiunea corpului este un factor care poate duce la extincție, cercetătorii au descoperit că riscul de dispariție a unei specii nu se raportează atât de precis la dimensiunea acesteia pe cât o face față de reproducerea ei.
„Descoperirile noastre explică discrepanțele din relația dintre dimensiunea corpului și riscul de extincție observate între mamifere și amfibieni, având în vedere faptul că mamiferele mari nasc mai puțini pui și, prin urmare, riscul de extincție crește odată cu mărimea corpului, în timp ce la amfibieni, femelele de dimensiuni mari produc mai mulți pui, riscul de extincție reducându-se astfel odată cu creșterea dimensiunilor corpului”, conchide dr. Pincheira-Donoso.
Acest nou studiu sugerează că punerea accentului pe numărul descendenților unei specii, mai degrabă decât pe dimensiunile corpului, ar putea duce la stabilirea unor măsuri mai eficiente în privința speciilor sau zonelor care să fie protejate în această luptă împotriva pierderii biodiversității.
Sursa: Phys.org.