Masele de uscat ale Pământului conțin mult mai puțină apă decât în trecut, iar această pierdere nu se datorează doar topirii calotelor glaciare și a ghețarilor. Stocarea apei pe uscat, care include apa din acviferele subacvatice, lacuri, râuri și porii din sol, s-a redus cu trilioane de tone la începutul secolului XXI, potrivit unui raport publicat în revista Science și discutat de Science News.
Acest declin abrupt al rezervelor de apă dulce se datorează creșterii temperaturilor uscatului și oceanelor, care sunt asociate cu creșterea incidenței globale a secetelor. Iar având în vedere încălzirea prognozată a planetei, această tendință nu se va schimba prea curând, spune geofizicianul Ki-Weon Seo de la Universitatea Națională din Seul, Coreea de Sud.
Cercetătorii coreeni au utilizat câteva metode independente pentru analizarea pierderilor de apă de pe uscat în intervalul 2000-2020. Aceste metode au inclus observații gravitaționale din satelit, analize satelitare ale umezelii din sol, măsurători globale ale nivelului mării și observații ale variației rotației Pământului datorată modificărilor din distribuția maselor pe planetă. Deoarece apa s-a mutat de pe uscat în oceane, polul Pământului s-a deplasat cu 45 de centimetri.
Per total, datele indică un aspect fundamental: stocarea apei pe uscat s-a redus abrupt la începutul secolului XXI. În perioada 2005-2015, perioadă în care analizele se suprapun, stocarea terestră a apei a scăzut cu aproape 1,3 trilioane de tone – echivalentul unei creșteri globale a nivelurilor mării de 3,5 milimetri.
Pierderea umidității solului a fost în mod special îngrijorătoare, deoarece ea este legată de secetă. Datele din satelit arată că apa stocată în sol a scăzut abrupt în intervalul 2000-2002, reducându-se cu circa 1,6 trilioane de tone. Această apă a ajutat la creșterea nivelului mărilor cu aproape doi milimetri în fiecare dintre acești ani. Prin contrast, topirea gheții din Groenlanda a contribuit cu aproximativ 900 de miliarde de tone (sau 0,8 mm pe an). Anterior se credea că Groenlanda contribuie cel mai mult la creșterea nivelurilor mării.
Vinovatul principal pentru pierderile de apă este creșterea temperaturilor globale, atât din atmosferă, cât și din oceane. Creșterea temperaturii medii globale în ultimele decenii a modificat tiparele precipitațiilor, intensificând în același timp evaporarea și transpirația – procesul prin care vaporii de apă sunt eliberați de plante în atmosferă.
Mai mulți vapori de apă din evaporare și transpirație pot duce la scurte accese de precipitații intense, însă apa nu tinde să se infiltreze în sol, ci se scurge în râuri și ajunge în mări. Pe măsură ce temperaturile cresc și tiparele precipitațiilor se modifică, zonele de pe glob care se usucă devin mai extinse decât cele care se umezesc.
În același timp, există și o creștere a cerinței de apă subterană. Iar între pomparea apei subterane și creșterea nivelurilor mării există o legătură.
Imaginea generală este că întreaga cantitate de apă din sol se află în declin de la începutul secolului. Iar având în vedere proiecțiile privind temperaturile planetei, este puțin probabil ca rezerva de apă să se refacă.
Sursa: Science News