Chiar de când exploratorii robotici au început să viziteze Planeta Roșie în anii 1960 și 1970, oamenii de știință au fost intrigați de carteristicile suprafeței lui Marte. Acestea includ canale de scurgere, văi, funduri de lac și delte care par să se fi format în prezența apei. De atunci, pe Marte au fost trimise zeci de misiuni pentru a-i studia atmosfera, suprafața și climatul, în speranța descoperirii mai multor informații despre acest trecut mai cald și mai umed. În mod special, oamenii de știință vor să afle cât timp a curs apa pe suprafața lui Marte și dacă a avut un caracter permanent sau doar periodic.
Obiectivul final al tuturor acestor misiuni este acela de a stabili dacă râurile, pâraiele și corpurile de apă stătătoare au persistat suficient de mult pe suprafața planetei pentru ca viața să apară. Până acum, misiunile Curiosity și Perseverance au adunat dovezi ce arată că suprafața lui Marte a fost acoperită cândva cu sute lacuri. Însă, potrivit unui nou studiu al unei echipe internaționale de cercetători, estimările curente privint apa de pe suprafața Planetei Roșii ar putea fi modeste. Pe baza analizei datelor colectate de sateliți, cercetătorii susțin că lacurile străvechi ar fi putut fi ceva obișnuit în trecutul planetei Marte.
Potrivit autorilor, studiile actuale s-au concentrat pe corpurile mari de apă de pe Marte, neglijând numeroase lacuri mai mici care ar fi putut exista pe planetă. „Cunoaștem aproximativ 500 de lacuri străvechi care au existat pe Marte, dar toate lacurile despre care avem informații sunt mai mari de 100 de kilometri pătrați. Însă pe Pământ, 70% dintre lacuri sunt mai mici și apar în locuri reci din care ghețarii s-au retras. Aceste lacuri de dimensiuni mici sunt dificil de identificat pe Marte cu ajutorul sateliților”, spune dr. Joseph Michalsk, profesor asociat la Universitatea din Hong Kong.
Fundurile de lac sunt țintele principale ale exploratorilor robotici trimiși pe Marte, deoarece lacurile străvechi ar fi putut conține toate ingredientele necesare vieții microbiene – apă, nutrimente și lumină pentru fotosinteză. În prezent, aceste funduri de lac conțin depozite sedimentare bogate în minerale argiloase cu fier/magneziu, carbonați, sulfați, silicați și cloruri. Aceste depozite ar putea deține dovezi care să ateste condițiile climatice și atmosferice existente în trecutul lui Marte.
Însă majoritatea lacurilor marțiene cunoscute datează din Perioada Noachian (cca. 4,1-3,7 miliarde de ani în urmă) și au existat doar între o mie și un milion de ani. În termeni geologici, aceasta este o perioadă relativ scurtă de timp și reprezintă o fracțiune mică din cele 400 de milioane de ani ale Perioadei Noachian. Așadar, este posibil ca în trecut Marte să fi fost rece și uscat, iar exsitența apei să fi fost periodică și de scurtă durată. Datorită gravitației mai reduse a Planetei Roșii și solului cu granulație fină, cercetătorii au emis ipoteza că lacurile de pe Marte ar fi fost tulburi, ceea ce ar fi făcut dificilă pătrunderea luminii și ar fi îngreunat fotosinteza.
Cu toate acestea, există dovezi că lacurile au existat pe Marte și într-o perioadă geologică mai recentă, dar au lăsat puține urme. Acestea includ paleolacurile din Perioada Hesperian (în urmă cu 3-3,7 miliarde de ani) și lacurile mlăștinoase puțin adânci din Amazonian (cu mai puțin de trei miliarde de ani în urmă). Aceste caracteristici ar fi similare cu cele întâlnite pe Pământ, unde există condiții reci similare.
Sursa: Universe Today