Cercetătorii care procesau datele colectate de Telescopul Spațial Gaia, observatorul european care cartografiază cerul, au constatat ceva neobișnuit la orbita unei stele gigantice, de altfel cu nimic remarcabile. Se părea că orbita acesteia era perturbată de atracția gravitațional de un obiect cosmic însoțitor până acum necunoscut. Observațiile de la sol au confirmat că acest obiect este o gaură neagră masivă, care a fost botezată Gaia BH3.
Gaia BH3 are o masă de aproximativ 33 de ori masa soarelui nostru și este cea mai mare gaură neagră de masă stelară descoperită până acum în Calea Lactee.
Nou-descoperita gaură neagră se află la o distanță de 1,926 de ani-lumină față de Pământ, în Constelația Acvila, fiind a doua cea mai apropiată gaură neagră, după Gaia BH1, localizată la o depărtare de 1.500 de ani-lumină și fiind de trei ori mai ușoară decât Gaia BH3. Numită și „gigantul dormit”, deoarece se pare că atracția sa gravitațională nu dezintegrează steaua vecină, gaura neagră s-a născut în urma colapsului iminent al unei stele cândva masive. Aceasta este prima legătură dintre o gaură neagră și o stea progenitor care a fost lipsită de elemente mai grele decât hidrogenul și heliul.
Descoperirea confirmă principala teorie a evoluției stelelor, care postulează că găurile negre cu masă mare sunt rămășițe ale unor stele lipsite de metale. Astfel de stele sărace în metale au fost mai puțin afectate de vânturile stelare care spulberă materia stelară în spațiu, motiv pentru care au avut la dispoziție mai multă materie pentru a forma găuri negre grele.
Steaua de lângă Gaia BH3
Steaua aflată pe orbita găurii negre este o stea bătrână, săracă în metale, pe care nu se întâmplă evenimente deosebite și care probabil că s-a format în primul miliard de ani de după Big Bang. Compoziția chimică a acestei stele însoțitoare, așa cum este dezvăluită de spectrul său, arată predominarea hidrogenului și heliului. Ea mai conține urme de alte elemente, precum calciul, carbonul și europiul, a căror abundență este de sute de ori mai mică decât cea din soarele nostru.
În mod surprinzător, steaua însoțitoare pare a nu fi „poluată” de colapsul găurii negre din vecinătate, așa cum ar trebui să se întâmple în mod normal atunci când o stea dintr-un sistem binar moare. Astronomii preconizează că, în cele din urmă, steaua își va lepăda straturile superioare și se va transforma într-o pitică albă – o soartă care îl va aștepta și pe soarele nostru peste aproximativ 6 miliarde de ani, când va rămâne fără combustibil.
Iată o animație care arată localizarea și distanțele până la câteva găuri negre din galaxia noastră:
Sursa: Astronomy.com