Fulgerul este o descărcare electrică intensă ce are loc în atmosfera unei planete. Chiar dacă efectele fulgerelor au fost măsurate în norii de pe Venus sau Jupiter, cele mai cunoscute străfulgerări de lumină care străbat cerul nostru sunt cele cu care suntem cel mai familiarizați.
Regiunile apropiate de ecuator se pot confrunta cu până la 150 de fulgere pe kilometru pătrat în fiecare an, contribuind la cele peste un miliard de descărcări electrice de pe glob. Aproximativ unul din cinci fulgere atinge suprafața terestră.
Fiecare fulger poartă, în medie, circa 100 de milioane de volți și este capabil să se întindă pe 300 km sau mai mult. În ocazii rare, fulgerele pot străbate dublul acestei distanțe, în timpul ce unele superfulgere pot străluci de o mie de ori mai puternic decât un fulger obișnuit.
Deoarece aerul acționează ca un izolator, rezistând fluxului de electricitate, descărcarea electrică poate încălzi atmosfera din vecinătate până la 30.000 de grade Celsius – mult mai mult decât suprafața Soarelui. Acest flux de aer superîncălzit se extinde atât de repede, încât creează o undă de presiune pe care o auzim sub forma tunetului. Căldura este responsabilă și pentru producerea în atmosferă a unor substanțe chimice, inclusiv ozonul pe care ne bazăm pentru filtrarea radiațiilor ultraviolete (UV).
Care sunt cauzele fulgerelor?
Atunci când particulele mici de gheață, denumite măzăriche, sau bucățile minuscule de cenușă și rocă sunt antrenate violent în interiorul furtunilor sau al norilor vulcanici, componentele lor încărcare electric de pot separa pe măsură ce se freacă și se ciocnesc între ele.
Particulele mici ridicate sus în atmosferă tind să piardă electroni, creând o zonă pozitivă către părțile superioare ale norilor. În același timp, particulele mai mari cad către suprafața planetei, aducând cu ele un exces de sarcină negativă. Această diferență de încărcare electrică (sau potențial electric) poate deveni foarte ridicată. Un singur nor de furtună poate acumula o sarcină de aproximativ un miliard de volți.
Nu se cunoaște cu exactitate ce anume face ca aceste două părți încărcare diferit ale norilor să se conecteze. Din ceea ce s-a observat până acum, grupuri (pungi) de particule încărcate electric (plasmă) se ramifică din aceste regiuni încărcate în atmosfera din apropiere. În funcție de natura lor negativă sau pozitivă, aceste „linii” șerpuitoare se vor mișca fie în etape distincte, fie vor aluneca lin prin aer. Numai după ce aceste căi se conectează curentul va putea circula între regiunile de tensiune înaltă. Conexiunea permite sutelor de cvintilioane de electroni să treacă prin canalul ionizat în doar câteva milisecunde, însumând sute de mii de amperi de electricitate.
Fulgerele sunt periculoase?
Se estimează că în fiecare an 24.000 de oameni sunt uciși de fulger la nivel global. Acest număr reprezintă doar 10% din totalul fulgerelor care provoacă vătămări.
Curentul urmează calea cu rezistența cea mai mică, ceea ce înseamnă că voltajul imens ar putea prăji organele sau ar putea perturba ritmul electric al inimii la fel de ușor cum ar trece prin piele prin materiale mai conductive, lăsând în urmă arsuri grave (sau timpane perforate).
Având în vedere înmulțirea numărului de evenimente meteorologice extreme, prognozată pentru deceniile următoare, este de așteptat ca aceste statistici să crească.
Ce este fulgerul globular?
Timp de secole, relatările despre sfere plutitoare de lumină de mărimea unui grapefruit au fost întâmpinate cu un amestec de scepticism și curiozitate. Majoritatea afirmațiilor au în comun bule silențioase sau trosnitoare de material strălucitor care plutesc leneș deasupra solului, adesea în interiorul unor structuri precum clădirile sau chiar aeronavele, doar pentru a dispărea într-o clipă.
Există multe sugestii despre ce ar putea fi în spatele multora dintre aceste observații, deși încă nu există un consens solid cu privire la ce este „fulgerul globular” sau chiar dacă este un singur fenomen legat de fulger.
Speculațiile despre natura sa pot fi la fel de banale ca o acumulare de ioni în apropierea suprafețelor izolate, cum ar fi geamurile de sticlă, sau la fel de exotice ca niște buzunare refractive de aer care concentrează lumina în moduri ciudate.
Sursa: Science Alert