Degradarea plasticului în oceane contribuie la acidificarea acestora

publicat de Florin Mitrea
20 vizualizări
Deșeuri de plastic

Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Institut de Ciències del Mar (ICM-CSIC) din Barcelona, Spania, a descoperit că degradarea plasticului contribuie la acidificarea oceanului prin eliberarea de compuși de carbon organic dizolvați, proveniți atât din plasticul propriu-zis, cât și din aditivii săi.

„Datorită acestui studiu am putut dovedi că, în zonele puternic poluate de pe suprafața oceanului, degradarea plasticului duce la scăderea pH-ului cu 0,5 unități, valoarea comparabilă că cele mai pesimiste estimări privind emisiile antropice de la sfârșitul secolului al XXI-lea”, spune Cristina Romera-Castillo, cercetător la ICM-CSIS și autoare principală a studiului.

Acidificarea și poluare cu plastic constituie două probleme majore în privința oceanelor de astăzi. De la începutul revoluției industriale, creșterea acidității oceanului face tot mai dificilă formarea și menținerea scheletelor organismelor calcifiante, așa cum sunt coralii. În fiecare an, în mare ajung până la 13 milioane de tone de plastic.

Procesul de acidificare

Lumina ultravioletă (UV) emisă de Soare este principalul factor care determină degradarea și îmbătrânirea plasticului. Această degradare duce la fracturi care fac ca plasticul să se rupă în fragmente mici, unele mai mici de 5 milimetri, denumite microplastic.

Atunci când este expus la lumina solară și la eroziune, plasticul „îmbătrânește”, iar gradul său de degradare depinde de timpul de expunere la astfel de condiții. Această expunere duce le eliberarea de compuși chimici în apă și la scăderea pH-ului acesteia.

Corali

Ce este acidificarea oceanului?

În cei peste 200 de ani de la începutul revoluției industriale, concentrația de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă a crescut datorită activităților umane.

Compușii chimici eliberați de plastic în apa oceanului în timpul degradării pot proveni din plasticul propriu-zis sau din aditivii care au fot adăugați în polimer pentru a-i conferi culoare sau rezistență, printre alte caracteristici. Unii dintre acești compuși sunt acizi organici, fapt care explică rolul lor în scăderea pH-ului.

Cu toate acestea, degradarea plasticului produce și dioxid de carbon, gaz care poate fi emis fie direct de către materialul plastic, fie ca produs al reacțiilor chimice pe care lumina solară le declanșează în compușii organici eliberați de material. La rândul său, dioxidul de carbon eliberat este implicat într- o serie de reacții chimice care determină scăderea pH-ului.

Diferența dintre plasticul nou și cel vechi

În cadrul studiului, cercetătorii au expus diferite tipuri de plastic (nou și îmbătrânit) la temperatură și radiații solare constante. Apoi au analizat pH-ul apei și cantitatea de carbon organic dizolvat eliberat prin degradarea microplasticului.

După doar două zile de expunere la lumina solară, amestecul de materiale plastice îmbătrânite colectate de pe plaje a eliberat o cantitate mare de carbon organic dizolvat și a produs o scădere semnificativă a pH-ului apei. Din contră, experimentele care au utilizat materiale plastice noi, cum sunt polistirenul, polietilena de densitate joasă și plasticul biodegradabil, nu au înregistrat o scădere semnificativă a pH-ului, cu excepția polistirenului expandat.

„Rezultatele arată că plasticul îmbătrânit afectează acidificarea mai mult decât plasticul nou, fapt care este deosebit de îngrijorător, deoarece cea mai mare parte a plasticului din ocean este deja degradat”, conchid autorii.

Sursa: Phys.org

Din aceeași categorie

© 2022  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii