Oamenii de știință prezintă o nouă explicație pentru craterele uriașe din Siberia, care par a apărea aleatoriu în permafrostul siberian. Aceste cratere au apărut în urma unor explozii și au fost observate pentru prima dată în anul 2012. Ele pot atinge dimensiuni impresionante, ca de exemplu 50 de metri adâncime și 20 de metri în diametru, aruncând resturi de material la zeci de metri depărtare. Unele rapoarte susțin că exploziile pot fi auzite de la 100 km distanță.
Noile studii ale oamenilor de știință sugerează că în spatele acestor explozii s-ar afla scurgerile de gaze naturale provenite din depozitele naturale subterane. Descoperirile ar putea explica de ce craterele apar doar în anumite zone ale Siberiei.
Siberia este cunoscută pentru vastele sale depozite subterane de gaze naturale. Iar când schimbările climatice sau încălzirea atmosferei slăbesc anumite zone ale permafrostului, apar aceste explozii în urma cărora se formează cratere.
Metanul ce produce craterele uriașe din Siberia provine din adâncuri
Permafrostul înmagazinează o cantitate mare de materie organică. Pe măsură ce temperaturile cresc, permafrosul începe să se topească, ceea ce permite materiei să intre în descompunere. Din acest proces rezultă metan.
Drept urmare, cum este și firesc, cercetătorii au emis ipoteza că în spatele craterelor din Siberia s-ar afla aceste scurgeri de metan. Acest proces se află și la baza formării termocarsturilor, lacuri care apar în zonele în care permafrostul se topește și din care ies la suprafață bule de metan ce pot fi aprinse. Însă ipoteza nu explică și de ce aceste cratere formate prin explozie sunt atât de localizate.
Doar opt dintre aceste cratere au fost identificate până acum, toate într-o singură regiune clar delimitată: peninsulele Yamal și Gydan din vestul Siberiei, nordul Rusiei. Pe de altă parte, lacurile de termocarst sunt întâlnite peste tot unde există permafrost, inclusiv în Canada.
Cercetătorii de la Universitatea din Oslo, Norvegia, sugerează că la originea formării craterelor din Siberia s-ar afla un alt mecanism: gazul natural fierbinte, scurs printr-un gen de falie geologică, se acumulează sub stratul înghețat de sol și încălzește permafrostul de dedesubt. Astfel, baza permafrostului slăbește, ceea ce crește probabilitatea de prăbușire a acestuia.
În același timp, temperaturile ridicate topesc stratul superior al permafrostului. Aceasta creează condițiile perfecte pentru ca gazul să fie eliberat brusc, declanșând o explozie sau un „colaps mecanic” în condiții de presiune, fapt care duce la formare a unui crater.
Potrivit modelului oamenilor de știință, s-ar putea forma mai multe astfel de cratere, iar altele deja formate ar fi putut dispărea în urma acoperirii cu apa sau solul din vecinătate.
O ipoteză sumbră pentru criza climatică
Dacă teoria se va dovedi adevărată, atunci ea va crea probleme pentru modelele climatice actuale. Gazul natural conține mult metan – un gaz cu un puternic efect de seră. Aceasta ar putea însemnă că craterele uriașe din Siberia ar funcționa ca niște coșuri de fum uriașe prin care sunt aruncate în atmosferă chimicale periculoase.
Totuși, chestiunea trebuie abordată cu precauție. Fenomenul apare doar într-o zonă foarte limitată, ceea ce înseamnă că impactul său este minim la nivel global. Chiar dacă există cantități mari de metan stocate în subteran, nu este cât din acest metan poate ieși la suprafață.
Sursa: Science Alert