Cocoșul de munte, un membru cu greutate al galinaceelor

publicat de Florin Mitrea
41 vizualizări
Cocoșul de munte

Cocoșul de munte (Tetrao urogallus) este un membru cu greutate al familiei galinaceelor, fiind cea mai mare specie de cocoși. Întâlnită în toată Europa și regiunea palearctică, această pasăre trăiește în principal la sol și este recunoscută pentru ritualul său de împerechere.

Masculii și femelele sunt ușor de diferențiat după mărime și colorit. Cocoșul este mult mai mare decât găina, iar penele sale au o culoare de la gri închis până la maro închis, în timp ce penele de pe piept sunt de culoare verde închis metalizat. Burta și penele de sub coadă variază de la negru la alb, în funcție de rasă. Găinile au un penaj de culoare maro cu negru și argintiu pe părțile superioare; pe partea ventrală, coloritul este mai gălbui. Ambele sexe prezintă o pată de culoare albă în partea din față a aripii.

Lungimea corpului este de 54-90 cm, iar greutatea corporală medie este de 4,3 kg la mascul și 2 kg la femelă.

Cocoșul de munte (femelă)
Cocoșul de munte (femelă). | Foto: STEFAN BERNDTSSON/FLICKR (CC BY 2.0)
Tetrao urogallus

Cocoșul de munte

Regnul: Animalia
Încrengătura: Cordata
Clasa: Păsări
Ordinul: Galliformes
Familia: Phasianidae
Genul: Tetrao
Specia: Tetrao urogallus

Distribuție

Cocoșul de munte nu este o pasăre migratoare și se reproduce în părțile de nord ale Europei și regiunea palearctică. El preferă pădurile mature de conifere sau mixte, cu o structură a coronamentului relativ deschisă.

Comportament și stil de viață

Cocoșul de munte este o specie diurnă, iar activitatea sa este limitată la orele în care este lumină. Își petrece noaptea în arborii bătrâni, cu ramuri dispuse orizontal. Femela trăiește pe sol și își petrece noaptea în cuib. Atât timp cât puii tineri nu pot zbura, găina își petrece noaptea cu ei în desișurile de la nivelul solului.

În timpul iernii, femelele rareori coboară pe sol, iar majoritatea urmelor de pe zăpadă sunt lăsate de către masculi.

Cocoșii de munte sunt păsări sociabile. Găinile și puii lor de până la un an trăiesc în cârduri mici, în timp ce cocoșii adulți sunt aproape întotdeauna solitari. Masculii adulți sunt teritoriali și ocupă un habitat optim de 50-60 de hectare. Teritoriile femelelor sunt de circa 40 de hectare și se pot suprapune cu cele ale masculilor.

Cocoșii de munte nu sunt buni zburători datorită greutății corporale mari și aripilor scurte și rotunjite. În timpul decolării ei produc un zgomot ca de tunet, care descurajează prădătorii. Datorită dimensiunilor mari ale corpului și anvergurii aripilor, cocoșii evită pădurile tinere și dese atunci când zboară. Penele produc un sunet ca de șuierat în timpul zborului.

Dietă și hrănire

Cocoșii de munte sunt erbivore foarte specializate, care se hrănesc aproape în exclusivitate cu frunze și fructe de coacăz, semințe de iarbă și lăstari tineri. Puii tineri sunt dependenți de hrana bogată în proteine în primele săptămâni ale vieții și, prin urmare, vânează în principal insecte.

În timpul iernii, când stratul de zăpadă împiedică accesul la vegetația de pe sol, cocoșii de munte se hrănesc cu ace de conifere și muguri de fag sau arțar.

Comportament de împerechere

Sezonul de împerechere al cocoșului de munte începe în martie-aprilie și ține până în mai-iunie. Chiar la începutul zorilor, ritualul de curtare (rotitul) începe pe o ramură groasă de copac. Cocoșul își desface penele cozii sub forma unui evantai, își ține gâtul drept și ciocul îndreptat spre cer, aripile întinse și lăsate în jos și începe ritualul tipic pentru a impresiona femela, scoțând sunete caracteristice pentru a o atrage.

Spre sfârșitul perioadei de rotit, femelele sosesc la locurile de rotit. La aproximativ trei zile de la împerechere, femela începe să-și depună ouăle într-un cuib de obicei ascuns sub ramurile joase ale unui arbore tânăr sau într-un desiș. În medie, femela depune 8 ouă, dar numărul lor poate ajunge și până la 12. Clocitul durează 26-28 de zile. După ecloziune, puii sunt dependenți de mama lor.

La fel ca toate păsările precoce, la ecloziune puii sunt complet acoperiți cu puf, însă nu sunt capabili să-și mențină singuri temperatura corporală la 41 de grade Celsius. Ei cresc rapid, iar la vârsta de 3-4 săptămâni sunt deja capabili de primele zboruri scurte. Din acest moment ei încep să înnopteze prin copaci în perioadele calde.

La vârsta de aproximativ 6 săptămâni, puii sunt pe deplin capabili să-și mențină temperatura corpului. De la începutul lunii septembrie, familiile încep să se destrame. Mai întâi pleacă masculii tineri, urmați apoi de femelele tinere. Ambele sexe pot forma cârduri pentru a se hrăni în timpul iernii.

Populație și amenințări

Potrivit Listei Roșii a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), populația totală a cocoșului de munte este de 3.000.000-5.499.999 de indivizi adulți. Populația europeană este estimată la 666.000-1.060.000 de masculi capabili de rotit, ceea ce echivalează cu 1.330.000-2.110.000 de indivizi adulți.

În prezent, cocoșul de munte este considerată a specie neamenințată cu dispariția (specie nepericlitată), potrivit Listei Roșii a IUCN, însă populația sa este în scădere.

Cele mai serioase amenințări la adresa cocoșului de munte sunt degradarea habitatului, în special conversia pădurilor native în plantații de arbori pentru cherestea, deseori formate dintr-o singură specie, și coliziunea cu gardurile ridicate pentru a ține căprioarele departe de plantațiile tinere.

Cocoșul de munte a fost vânat în mod tradițional cu arme și câini pe întreg teritoriul său din centrul și nordul Europei. Aceasta includea vânătoarea de trofee și vânătoarea pentru hrană. Deoarece vânătoarea a fost restricționată în multe țări, vânătoarea de trofee a devenit o resursă turistică, mai ales în țările din Europa Centrală.

Alte amenințări includ prădătorii, poluarea și schimbările climatice.

Sursa: Animalia.bio

Din aceeași categorie

© 2022  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii