Arctica se încălzește de 3-4 ori mai repede decât media globală, ceea ce duce la topirea gheții marine, la retragerea ghețarilor și la dezghețarea permafrostului. Însă ce se întâmplă atunci cânt toate aceste efecte se intersectează? Aceasta este realitatea care afectează acum ecosistemele de pe coastele arctice, o realitate care a fost profund ignorată până acum, potrivit unui studiu publicat în revista Limnology & Oceanography Letters.
Pe măsură ce schimbările climatice transformă rapid sistemele marine arctice, imaginea dramatică a unui urs polar rătăcit pe o bucată de gheață plutitoare a devenit simbolul crizei de mediu cu care se confruntă regiunea. Însă oamenii de știință susțină că ecosistemele de pe coastele arctice suferă un set complementar de transformări față de ecosistemele oceanice. Aceste schimbări sunt intensificate de interacțiunile dintre transformările de pe uscat și cele marine, având impacturi semnificative atât asupra mediului, cât și asupra comunităților locale.
„Un număr tot mai mare de factori care influențează ecosistemele de coastă din zona arctică au implicații largi atât pentru sistemele ecologice, cât și pentru cele umane. Consecințele acestor modificări sunt mai mari decât ceea ce poate fi cuantificat doar în Oceanul Arctic.” – Mikael Sejr, profesor la Universitatea din Aarhus
Odată cu aceste modificări vin lacune semnificative în cunoștințele noastre. Completarea acestor lacune este esențială pentru a ne asigura că sistemele socio-ecologice de-a lungul coastelor arctice se pot adapta și rămâne durabile în fața schimbărilor climatice.
Sursa: SciTechDaily