Ciupercile (fungii) variază în dimensiuni de la drojdiile microscopice până la cel mai mare organism în viață – ciuperca de miere (Armillaria solidipes), a cărei rețea subternă se întinde cât 1662 terenuri de fotbal.
După bacterii, ciupercile sunt cele mai străvechi forme de viață terestre. Potrivit ultimelor estimări ale micologului Mary Berbee de la Universitatea din Columbia Britanică, ele sunt aici de aproximativ un miliard de ani, precedând primele plante terestre cu cel puțin 500 de milioane de ani.
Și-au câștigat traiul săpând prin roci, extrăgând minerale, consumând bacterii și luptându-se pentru resurse limitate. Ai devenit maeștri ai supraviețuirii.
Iar apoi, în urmă cu aproximativ 450 de milioane de ani, un grup de alge verzi a ajuns pe țărm. Ciupercile au întins o mână de ajutor, trimițându-și filamentele în țesutul plantei pentru a le oferi un colac de salvare în privința apei și mineralelor. Algele au răspuns furnizându-le zaharurile.
Relația a fost remarcabil de intimă: filamentele fungice au pătruns chiar în celulele plante, formând o structură asemănătoare unui copac, cunoscută sub denumirea de ”micoriză arbusculară”.
Misterul acestei colaborări între specii a fost elucidat în anul 2015, când microbiologul Pierre-Marc Delaux a arătat că strămoșii algali ai plantelor terestre, un grup denumit charofite, erau echipați să comunice cu ciupercile cu mult înainte de a le întâlni.
Spre deosebire de alte alge, charofitele posedau un set unic de gene ”de semnalizare”. Aceasta le-a permis să detecteze și să coopereze cu ciupercile. Din acel moment, aproape fiecare plantă terestră se hrănește cu ajutorul ciupercilor simbiotice.
Colaborând cu ciupercile, primele plante au modificat atmosfera și au declanșat evoluția ecosistemelor terestre, cu toate plantele și animalele lor.
Spori imortali
În fiecare zi, miliarde de spori de ciuperci invizibil se revarsă peste noi. Fiecare conține ADN-ul unei ciuperci, pe care îl poate păstra pentru perioade de timp uimitoare.
Anul trecut, cercetătorii japonezi au crescut o ciupercă de un centimetru înălțime din sporii recuperați dintr-un foraj executat până la 2,5 km sub fundul Oceanului Pacific. Sedimentul extras avea o vârstă de 20 de milioane de ani și conținea sporii unei ciuperci terestre, care pare a se înrudi cu specia Schizophyllum commune.
Ciuperci medicinale
Ciupercile au o viață sexuală fascinantă, cu până la 28.000 de identități sexuale din care să aleagă. Aceasta face lucrurile dificile pentru micologi, așa cum a descoperit Kathie Hodge de la Universitatea Cornell în 1994.
Atunci când cercetătoarea și studenții săi au mers pădurea Ithaca din New York pentru a căuta fungi, ei au descoperit o ciupercă misterioasă care răsărea din cadavrul unui gândac. Ciuperca a fost identificată drept C. subsessilis, un membru al unui grup de fungi care să hrănesc cu insecte cunoscut sub denumirea de Cordyceps.
Surpriza a venit atunci când Hodge a germinat sporii. Se părea că aceștia dau naștere unei alte specii total diferite – mucegaiul Tolypocladium. De fapt, Hodge descoperise că mucegaiul Tolypocladium este forma asexuată a ciupercii devoratoare de insecte C. subsessilis.
Tolypocladium este cunoscut ca fiind sursă pentru medicamentul imunosupresor ciclosporină. Descoperit în urmă cu 47 de ani, acest medicament a făcut posibil transplantul de organe.
Al treilea mod de viață
Părțile aeriene ale ciupercii (cele care pot fi comestibile) sunt doar vârful aisbergului. Corpul ciupercii este o vastă rețea filamentoasă de hife ascunse sub pământ sau în interiorul corpului plantei sau animalului cu care se hrănește.
În mod tradițional, biologii împart formele de viață în organisme unicelulare sau pluricelulare. Mark Fricker, biolog la Universitatea Oxford, spune că această rețea de filamente ale ciupercii reprezintă ”un al treilea mod de viață”.
La fel ca un creier, aceste rețele sunt adaptative. Ele răspund la mediu, permițând ciupercii să trimită nutrimentele acolo unde este mai multă nevoie de ele, să exploreze resursele, să combată dușmanii sau să efectueze reparații urgente.
Mâncători de radiații?
Ciupercile bioluminescente ar putea arăta ca de pe altă planetă, însă cea mai de pe altă lume caracteristică a fungilor este faptul că pot acumula radiații pentru a crește. Oamenii de știință au avut pentru prima dată indicii despre acest lucru după accidentul nuclear de la Cernobîl din 1986.
În timpul operațiunilor de curățare, ei au observat ciunperci colorate în negru crescând pe solurile contaminate din apropiere. Culoarea neagră se datora melaninei – același pigment care dă culoare pielii omului. Cercetătorii au crezut că melanina protejează ciuperca față de radiațiile gamma la fel cum ne protejează pe noi față de radiațiile ultraviolete (UV).
Însă, conform unui studiu din 2007 realizat de Ekaterina Dadachova și Arturo Casadevall, pe atunci la Colegiul de Medicină Albert Einstein, fungii folosesc melanina pentru a colecta energia radiațiilor gamma. În laborator, radiațiile au stimulat creșterea unei specii numite Cryptococcus neoformans, dar numai dacă gena sa producătoare de melanină era intactă.
Sursa: Cosmos Magazine.