Cea mai mare explozie de raze gamma din toate timpurile

publicat de Florin Mitrea
138 vizualizări
Explozie de raze X

Cea mai strălucitoare explozie de raze gamma a luminat recent o galaxie îndepărtată, iar astronomii i-au acordat denumirea de BOAT (Brightest of All Time).

Exploziile de raze gamma sunt explozii de energie care apar atunci când o stea masivă moare și lasă în urmă o gaură neagră sau o stea neutronică. Colapsul aruncă în spațiu jeturi de radiații gamma pe la polii stelei, iar dacă aceste jeturi sunt îndreptate spre Pământ, astronomii le pot detecta sub formă de explozii de raze gamma.

Probabil că această nouă explozie, denumită oficial GRB 221009A, a fost declanșată de o supernovă și a dat naștere unei găuri neagre într-o galaxie situată la circa două miliarde de ani-lumină față de noi. Astronomii cred că explozia a eliberat o energie echivalentă cu energia a trei sori.

Explozia de raze gamma a fost detectată de Observatorul Swift al NASA, un telescop cu raze gamma situat în spațiu, în data de 19 octombrie. Telescopul Fermi – un alt telescop cu raze gamma al NASA – a observat și el explozia, această fiind cel mai strălucitor fenomen cosmic înregistrat vreodată de Fermi.

După confirmarea detectării noii explozii, și alți astronomi și-au îndreptat instrumentele spre zona de cer respectivă. În doar câteva zile, oamenii de știință au analizat rămășițele exploziei cu telescoapele din spațiu și cele de la sol, la aproape toate lungimile de undă ale luminii. Chiar și unele radiotelescoape au înregistrat perturbări asociate cu GRB 221009A, ceea ce sugerează că explozia a afectat și electronii din structura atomilor din atmosfera planetei noastre.

La câteva zile după explozia inițială, rămășițele sale încă mai erau relativ strălucitoare, dar este de așteptat ca fenomenul să se disipeze odată cu trecerea timpului.

Strălucirea extremă a exploziei se datorează, în parte, relativei proximități a GRB 221009A față de Pământ. Doi ani-lumină ar putea părea o distanță imensă, însă majoritatea exploziilor de raze gamma observate până acum au avut loc la peste zece miliare de ani-lumină.

Începând cu sfârșitul lunii noiembrie, GRB 221009A se va deplasa în spatele Soarelui, astfel încât nu va mai putea fi observată de pe Pământ. Dar deoarece rămășițele sale sunt destul de strălucitoare, astronomi se așteaptă ca ele să mai fie observabile în februarie 2023, când vor fi din nou vizibile de pe planeta noastră.

Sursa: Science News

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii