Animalele care sunt vânate se pot folosi de culoarea corpului pentru a se ascunde de prădători sau pentru a-i induce pe aceștia în eroare. Noile cercetări sugerează că eficacitatea acestui camuflaj ar putea depinde parțial de intensitatea presiunii exercitate de prădătorii locali.
Un studiu global care compară colorația defensivă la insecte arată că atât culorile de camuflaj, cât și cele de avertizare excelează în anumite condiții de mediu. Au fost identificați factori fundamentali care ar putea determina evoluția ambelor strategii la nivel mondial.
„Acesta este cel mai cuprinzător studiu experimental despre eficiența semnalelor de avertizare pe care l-am văzut vreodată”, spune David Kikuchi, biolob evoluționist la Universitatea de Stat din Oregon, Statele Unite. „El dezvăluie tipare care au fost imaginate anterior, însă nu au fost verificate niciodată.”
De la gândaci până la broaște, animalele utilizează fie camuflajul, fie culorile țipătoare pentru a semnaliza în exterior un pericol toxic și a nu fi mâncate. Acestea sunt de departe cele mai comune strategii pe care animalele le folosesc pentru a se apăra de prădători.
Cercetătorii au desfășurat experimente în 21 de regiuni împădurite de pe șase continente, din zonele polare ale Finlandei și Canadei până în pădurile calde din Kenya, Australia și Brazilia. Experimentele au avut loc în perioada 2020-2022, unde au amplasat peste 15.000 de machete de hârtie ce imitau moliile sau fluturii.
Unele dintre aceste machete erau colorate cu dungi de avertizare negre și portocalii – o paletă de culori tipică pentru molii -, în timp ce altele prezentau un tipar strălucitor cu negru și turcoaz. Un al treilea set de machete aveau un camuflaj asemănător scoarței copacilor.
Apoi cercetătorii au atașat viermi de făină acestor molii false ca momeală pentru păsările locale, apoi l-au așezat în pădure, înregistrând câți viermi de făină au mâncat păsările pe o perioadă de opt zile. Oamenii de știință au colectat, de asemenea, date despre nivelurile de lumină din pădure, împreună cu populațiile de insecte prădătoare și pradă, prin intermediul unor studii privind păsările și fluturii.
Echipa a descoperit că niciuna dintre metodele de apărare nu a funcționat cel mai bine în mod universal. Mai degrabă, protecția relativă a moliilor false depindea de factori locali. De exemplu, culorile de avertizare erau mai eficiente în locurile cu puțini prădători. Acest fapt susține teoria conform căreia, atunci când competiția dintre prădători aceste acerbă, aceștia vânează orice pot prinde. În acest caz, culorile țipătoare atrag prădătorii și nu mai funcționează ca semnale de avertizare.
Nivelurile de lumină au avut un impact redus asupra eficacității semnalelor de avertizare, deși camuflajul nu a funcționat la fel de bine în condiții de lumină scăzută.
Dacă habitatul prezintă schimbări majore ale nivelului de lumină din cauza unor lucruri precum exploatarea forestieră, acest lucru ar putea avea un impact foarte mare asupra comunității de prăzi, ceea ce ar putea diminua eficacitatea camuflajului și ar putea duce la consumul mai multor insecte.
Constatările ar putea însemna că, pe parcursul evoluției, colorarea de camuflaj ar putea apărea și dispărea mai ușor, comparativ cu semnalele de avertizare mai reziliente.
Exemple de camuflaj în lumea animalelor
Există numeroase animale care folosesc culorile de camuflaj pentru a se apăra de prădători. Câteva exemple sunt:
- Cameleonul – își poate schimba culoarea pielii pentru a se confunda cu mediul înconjurător, atât pentru apărare, cât și pentru comunicare.
- Fluturele-frunză (Kallima inachus) – aripile sale seamănă cu o frunză uscată, făcându-l greu de observat în pădure.
- Bufnița – penele sale au nuanțe asemănătoare scoarței de copac, ajutând-o să rămână nedetectată în timpul zilei.
- Peștele plat (sole sau cambulă) – se ascunde pe fundul mării, schimbându-și culoarea pentru a imita nisipul sau pietrișul.
- Tigrul – dungile portocalii și negre îi ascund silueta în iarba înaltă, făcându-l greu de zărit de pradă.
- Insecta-băț (Phasmatodea) – corpul ei seamănă cu o crenguță, astfel încât devine aproape invizibilă printre ramuri.
Sursa: Science News