Boala Alzheimer (AD) este cea mai frecventă cauză a demenței și afectează milioane de oameni dintre întreaga lume (6,2 milioane doar în Statele Unite, dar numărul va ajunge la peste 12 milioane până în anul 2050). O provocare majoră în privința tratării AD este aceea că, adesea, pacienții nu sunt diagnosticați decât după ce creierul lor a fost afectat în mod substanțial, motiv pentru care este necesară descoperirea unor biomarkeri sau substanțe detectabile care să indice boala.
Un studiu recent al cercetătorilor de la Școala de Medicină a Universității Zhejiang (China) și de la Școala de Medicină a Universității din Washington (S.U.A.) identifică nivelurile proteice ale NMDAR2A (un receptor implicat în transmiterea sinaptică) drept un biomarker sanguin al AD.
Inițial, oamenii de știință au investigat veziculele extracelulare ce conțin molecule secretate de celule. Veziculele extracelulare sunt măsurate la nivelul sângelui și ele transportă proteine care marchează proveniența lor de la nivelul creierului.
Cercetătorii au comparat veziculele extracelulare de la pacienți cu boala Alzheimer (AD), boala Parkinson (PD) și persoane clinic sănătoase din punct de vedere neurologic (grupul de control). Ei au constatat mai puține vezicule care transportau proteinele denumite NMDAR2A în plasma pacienților cu AD față de pacienții cu PD și grupul de control.
Receptorul NMDAR2A este implicat în comunicarea dintre neuroni, iar în AD tocmai această comunicare este întreruptă, ducând la pierderea funcțiilor celulare și la moartea celulelor. Noile descoperiri sugerează că veziculele extracelulare provenite din neuroni ar putea servi drept marker pentru a distinge între pacienții cu boala Alzheimer și cei sănătoși.
Deși rezultatele acestui studiu sunt preliminare, descoperirea nivelurilor reduse de NMDAR2A în veziculele extracelulare al pacienților cu AD ar putea reprezena un nou biomarker pentru detectarea bolii într-o fază incipientă. Cu toate acestea, sunt necesare studii suplimentare pentru a stabili modul în care nivelurile veziculelor extracelulare se modifică în decursul evoluției bolii și dacă aceste niveluri ar putea prevesti deteriorarea cognitivă.