Virusurile Zika, dengue și West Nile, dar și alte virusuri, se pot transmite prin intermediul mușcăturilor țânțarilor infectați. Drept urmare, în condițiile pandemiei actuale de COVID-19, este normal ca oamenii să se întrebe dacă virusul SARS-CoV-2 se poate răspândi și el în acest fel.
Răspunsul la această întrebare este „Nu”, potrivit dr. Daniel Markowski, expert tehnic la American Mosquito Control Association. „Nu există nicio dovadă că țânțarii pot dobândi și transmite virusul SARS-CoV-2”, spune expertul.
Pentru a înțelege mecanismele care împiedică țânțarii să poarte și să transmită virusul SARS-CoV-2, este important să înțelegem modul în care țânțarii transmit virionii (particulele virale). „De obicei, mai întâi țânțarul trebuie să se hrănească cu sângele gazdei infectate, în care să existe o cantitate suficientă de virus pentru ca acesta să ajungă în corpul țânțarului”, explică Markowski. „În al doilea rând, virusul trebuie să supraviețuiască în intestinele insectei, în care există numeroase răspunsuri imunitare similare cu ale noastre. Apoi el trebuie să se replice și să se atașeze de receptorii celulelor din pereții intestinali pentru a ajunge în cavitatea corpului țânțarului”.
Odată ajuns în cavitatea corpului, virusul trebuie să ocolească sistemul imunitar al țânțarului și să ajungă în glandele salivare ale insectei, timp în care el trebuie să se replice în continuare. După cum se observă, călătoria de la o gazdă la alta este foarte complexă, iar puține virusuri au evoluat în decursul mileniilor pentru a o putea efectua. De aceea, numeroase virusuri, cum sunt virusul gripal, virusul variolei maimuței și noul coronavirus, nu se transmit prin intermediul țânțarilor.
În iulie 2022, o echipă de cercetători de la Institutul de Cercetări în Biosecuritate al Universității de Stat din Kansas, S.U.A., a publicat un studiu care a descoperit că, chiar și în condiții extreme, SARS-CoV-2 nu se replică în interiorul țânțarilor. Din acest motiv, țânțarii nu ar putea transmite virusul oamenilor, chiar dacă s-ar hrăni cu sângele unor persoane infectate.
Sursa: Medical News Today