Substanțe obișnuite pot degrada unele ”chimicale permanente”

publicat de Florin Mitrea
70 vizualizări
Picături de apă de plastic

A fost descoperită o nouă cale de degradare a ”chimicalelor permanente”, potrivit unui articol publicat în Science News.

Substanțele denumite perfluoroalchili și polifluoroalchili (prescurtat, PFAS) sunt utilizate la fabricarea tigăilor antiaderente, a țesăturilor hidrofuge și a ambalajelor pentru alimente și se întâlnesc peste tot în mediul înconjurător. Ele au fost supranumite ”chimicale permanente” datorită capacității lor de a persista și de a nu se descompune.

În parte, această caracteristică a lor se datorează faptului că ele prezintă o legătură foarte puternică între atomii lor de carbon și fluor din molecula lor.

În cadrul unui studiu recent, folosind doar puțină căldură și două substanțe relativ obișnuite, cercetătorii au degradat în laborator un tip important de chimicale permanente. Descoperirile ar putea ajuta la dezvoltarea unor procese de descompunere la scară industrială a unor substanțe chimice permanente, ca de exemplu prin tratarea apelor uzate.

Deși unii oameni de știință au găsit metode relativ simple de degradare a anumitor PFAS, cea mai mare parte a metodelor de descompunere necesită condiții dure, mari consumatoare de energie, cu presiuni ridicate (uneori de peste 22 de megapascali) și temperaturi extrem de ridicate (de peste o mie de grade Celsius).

Cercetătorii de la Universitatea Northwestern din Evanston, Illinois (S.U.A.), au experimentat cu două substanțe chimice întâlnite în aproape toate laboratoarele de chimie: hidroxidul de sodiu (leșie) și un solvent numit sulfoxid de dimetil (DMSO). Echipa a lucrat cu un grup de chimicale permanente intitulat PFCA, care conțin acid carboxilic și constituie un procent ridicat în toate PFAS. Unele dintre aceste substanțe se găsesc și în țesăturile rezistente la apă (hidrofuge).

Atunci când cercetătorii au combinat PFCA cu leșia și DMSO la o temperatură de 120 de grade Celsius și în condiții normale de presiune, acidul carboxilic s-a transformat în dioxid de carbon printr-un proces denumit decarboxilare. Pierderea acidului a făcut ca întreaga moleculă să se decompună printr-o cascadă de reacții chimice, din care au rezultat ionii de fluor și compuși cu mai puțini atomi de carbon – fără a mai rămâne compuși periculoși.

Înțelegerea mecanismului din spatele acestui fenomen este doar un pas în direcția scăpării de substanțele chimice permanente. Există alte clase de PFAS care au nevoie de soluții specifice. Procesul nu ar putea fi utilizat la îndepărtarea PFAS din mediu, deoarece el necesită o concentrație ridicată de chimicale. Însă el ar putea fi utilizat în stațiile de epurare a apelor uzate, unde poluanții ar putea fi extrași din apă, concentrați și apoi descompuși.

Sursa: Science News

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii