Moștenirea lăsată de sondele de petrol abandonate din Statele Unite ale Americii nu este greu de observat, inclusiv adevăratele hăuri căscate în peisaj în unele regiuni. Însă consecințele lor invizibile sunt cele mai alarmante.
De-a lungul Statelor Unite și Canadei există trei milioane de puțuri de petrol și gaze abandonate de foștii lor operatori și, deseori, sigilate necorespunzător. Aceste rezerve eșuate, denumite uneori puțuri orfane, au fost uitate de om, însă amenințarea reprezentată de ele nu a dispărut odată cu uitarea.
Sondele abandonate, sute de mii dintre ele nefiind documentate, se estimează că eliberează în atmosferă cantități importante de metan, cu mult peste prognozele autorităților de mediu. Estimările optimiste sugerează că puțurile abandonate ar putea reprezenta până la 4% din emisiile de gaz metan provenite din industria petrolului și gazelor în Statele Unite, deși corectitudinea acestor informații este discutabilă, datorită relativei lipse a măsurătorilor din teren.
Iar lucrurile se înrăutățesc, în parte din cauza naturii procesului de abandonare. În afara sondelor abandonate pentru totdeauna, subcategoria puțurilor inactive poate poseda același risc de emisie a metanului, fiind, în același timp, în afara statisticilor oficiale.
Sondele inactive sunt puțuri oprite care nu sunt utilizate pentru extragerea petrolului sau gazelor, probabil că din motive care țin de piață, dar care ar putea fi reactivate în viitor. În ciuda îngrijorărilor tot mai mari legate de dimensiunea fenomenului de abandonare a sondelor, puțurile inactive, dintre care multe nu sunt sigilate, nu au fost luate în calcul în privința contribuției lor la emisiile de gaze cu efect de seră.
Într-un nou studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea din Cincinnati, cercetătorii au căutat să îndrepte aceste lucruri.
Biogeochimista Amy Townsend-Small și asistentul său Jacob Hoschouer au vizitat amplasamentele de 37 de puțuri inactive situate pe proprietăți private din Bazinul Permian din Texas, cea mai mare regiune producătoare de petrol din Statele Unite, care produce emisii de metan cu aproximativ 60% mai mari decât media națională înregistrată în industria petrolului și gazelor.
Cercetătorii au descoperit că o parte a problemei este reprezentată de puțurile inactive. În timp ce multe dintre acestea înregistrau pierderi reduse de metan sau chiar nicio pierdere, câteva puțuri pierdeau metan în cantități mari, de până la 132 de grame pe oră. ”Unele dintre ele înregistrau pierderi importante”
, spune Townsend-Small. ”Câteva surse sunt responsabile pentru cea mai mare parte a scurgerilor.”
În timp ce problema poate varia de la o sondă inactivă la alta, aceste valori extreme înregistrate au împins media tuturor sondelor inactive măsurate la 6,2 grame pe oră, ceea ce este mai mult decât media înregistrată la sondele abandonate din alte state vestice (Colorado, Utah și Wyoming), dar mai puțin decât cea din statele din Bazinul Appalachian situat în nord-est.
Dacă același niveluri s-ar înregistrat pentru toate cele aproximativ 100.000 de puțuri din Texas, ar reprezenta circa 5,5 milioane de kilograme de metan eliberate anual – echivalentul arderii a aproape 70.000 de tone de cărbune în fiecare an, spun cercetătorii.
Totuși, nu putem trage o concluzie definitivă din informațiile existente, din moment ce în America de Nord există milioane de sonde abandonate și inactive, motiv pentru care sunt necesare mult mai multe măsurători.
După ce realizăm aceste lucru și dacă nivelurile pierderilor sunt similare pe toate câmpurile petrolifere, există soluții practice pentru repararea surselor de pierderi semnificative. ”Dacă vrem să înregistrăm un impact mare, trebuie să oprim doar pierderile majore”
, a declarat Townsend-Small pentru Texas Observer.
Per total, sondele inactive par a produce emisii de metan mai reduse decât cele aflate în exploatare, însă aceste situri uitate și neîntreținute prezintă și alte probleme pentru mediul înconjurător.
În cadrul activității în teren, Townsend-Small și Hoschouer au observat dovezi ale acumulării apei poluate la cinci sonde, cu formarea de iazuri cu apă sărată înconjurate de vegetație moartă și cu un miros specific petrolier.
”Am fost îngrozit de acest lucru”, spune Townsend-Small. ”Nu am văzut nimic asemănător aici în Ohio. La unul dintre puțuri țâșnea așa de multă apă încât se formase un lac, dar care era toxic. Era înconjurat de arbori morți și avea un miros de hidrogen sulfurat.”
În cele din urmă, mai sunt multe de făcut în privința analizării impactului asupra mediului și sănătății omului produs de aceste puțuri abandonate sau inactive. Administrația Biden și-a exprimat intenția de a aborda problema sondelor abandonate printr-un plan în valoare de 16 miliarde de dolari americani.
În afară de stoparea celor mai grave scurgeri și realizarea de măsurători la sondele inactive, cercetătorii spun că inspectarea periodică a puțurilor ar putea preveni transformarea acestora în surse de emisie problematice, iar camerele cu infraroșu ar putea ajuta la detectarea pierderilor.
Desigur, în mod ideal, toate acestea trebuiau făcut de ieri. În timp ce reducerea emisiilor de dioxid de carbon au fost în centrul multor inițiative climatice, adevărul este că, pe termen scurt, metanul este un gaz cu efect de seră mai puternic, având un potențial de încălzire de 28 de ori mai mare pe o perioadă de 100 de ani.
În ciuda pericolelor grave, emisiile sunt îndreptate complet în direcția greșită. Chiar în această lună, o analiză a NOAA a arătat că emisiile globale anuale de metan au înregistrat cea mai mare creștere de la un an la altul de când se fac înregistrări (din anul 1983).
Studiul a fost publicat în Environmental Research Letters.
Sursa: Science Alert