O sinapsă este joncțiunea între doi neuroni, care permite trecerea semnalului între ei. Neuronii sunt celule care transmit informații de la creier la alte părți ale sistemului nervos central. Sinapsele se găsesc acolo unde neuronii se conectează cu alți neuroni.
Sinapsele sunt esențiale pentru funcționarea creierului, mai ales atunci când este vorba despre memorie. Există două tipuri principale de sinapse: sinapse chimice și sinapse electrice.
Sinapsele chimice
Într-o sinapsă chimică, activitatea electrică de la nivelul neuronului presinaptic declanșează eliberarea de mesageri chimici sau neurotransmițători. Majoritatea sinapselor sunt chimice.
Neurotransmițătorii difuzează prin sinapsă și se leagă de receptori specifici de pe neuronul postsinaptic. Apoi neurotransmițătorii excită sau inhibă neuronii postsinaptici. Excitarea duce la eliberarea de impulsuri electrice, denumite potențial de acțiune, în timp ce inhibarea previne propagarea semnalului.
Sinapsele chimice sunt alcătuite din trei componente principale:
- terminația presinaptică ce conține neurotransmițătorii;
- spațiul sinaptic dintre cele două celule nervoase (neuroni);
- terminația postsinaptică ce conține receptorii.
Sinapsele electrice
În sinapsele electrice, doi neuroni sunt conectați prin canale specializate cunoscute sub denumirea de joncțiuni gap. Sinapsele electrice permit semnalelor electrice să călătorească rapid de la celula presinaptică la celula postsinaptică, accelerând semnificativ transferul de semnale.
Canalele speciale de proteine care conectează cele două celule fac posibil ca fluxul electric pozitiv de la nivelul neuronului presinaptic să curgă direct în neuronul postsinaptic.
Spațiul sinaptic al sinapselor electrice este mult mai mic decât cel al sinapselor chimice: 3-5 nanometri, față de 20 de nanometri. Sinapsele electrice transmit semnalele mult mai repede decât cele chimice: viteza semnalelor la nivelul sinapselor chimice este câteva milisecunde, în timp ce transmiterea este aproape instantanee în cazul sinapselor electrice.
Chiar dacă sinapsele electrice au avantajul vitezei, puterea semnalului se diminuează odată cu trecerea de la o celulă la alta. Din acest motiv, este necesar un neuron presinaptic foarte mare pentru a influența mai mulți neuroni postsinaptici mici.
Pe de altă parte, sinapsele chimice sunt mai lente, dar pot transmite semnele fără pierderea intensității acestora. Neuroni presinaptici foarte mici pot influența chiar și neuroni postsinaptici foarte mari.
Sinapsele chimice pot avea efecte de excitare și inhibare, în timp ce sinapsele electrice pot fi doar de tip excitator.
Sursa: Verywellhealth.com