Pe planeta noastră trăiesc milioane de specii, iar ele trebuie să găsească o cale pentru a împărți resursele disponibile, cum ar fi hrana și adăpostul. Viețuitoarele interacționează între ele într-o varietate de moduri, iar toate acestea sunt cunoscute sub denumirea de simbioză. Simbioza descrie orice relație sau interacțiune între două organisme diferite, de pe urma cărei beneficiază ambele organisme sau doar unul dintre acestea.
Există cinci tipuri principale de relații simbiotice: mutualism, comensalism, prădare, parazitism și competiție.
Pentru a înțelege aceste relații, haideți să ne gândim la un ecosistem natural cum este oceanul. Mediile oceanice sunt recunoscute pentru larga varietate a speciilor. Un exemplu excelent de mutualism întâlnit în apele calde ale Oceanului Pacific și Oceanului Indian este relația dintre peștele-clovn și anemone.
Mutualismul
Într-o relație de mutualism, ambele specii beneficiază. Anemonele de mare trăiesc atașate de suprafața recifelor de corali. Ele își prind prada cu ajutorul unor celule înțepătoare localizate pe tentacule. Aceste celule eliberează o otravă atunci când un animal atinge tentaculul anemonei. Otrava paralizează animalul înțepat, ceea ce îi permite anemonei să îl ducă la gură cu ușurință.
Alți pești pot fi vătămați de acești țepi toxici. Totuși, peștele-clovn eliberează o substanță în mucusul ce îi acoperă corpul, care împiedică declanșarea celulelor înțepătoare. Aceasta îi permite peștelui să înoate liber printre tentaculele de anemone, ceea ce creează un mediu protejat în care potențialii prădători sunt omorâți de înțepăturile anemonei. Este evident că de pe urma acestei relații beneficiază peștii-clovn. Însă coloritul strălucitor al peștilor-clovn atrage alți pești în căutare de hrană. Aceste victime sunt apoi prinse și mâncate de către anemone.
Comensalismul
Pe măsură ce ne continuăm călătoria în lumea oceanelor, descoperim relația de comensalism dintre ciripede și balenele cu cocoașă. Comensalismul are loc atunci când o specie trăiește cu, pe sau în interiorul altei specii, denumită gazdă. Speciile-gazdă nici nu beneficiază, dar nici nu sunt afectate de această relație.
De exemplu, diferite specii de ciripede se atașează de pielea balenelor, fără de deranja aceste animale mari. Ciripedele beneficiază de pe urma acestei relații prin faptul că ele sunt transportate de balene în apele bogate în plancton, unde ambele specii se ospătează cu microorganismele abundente care trăiesc acolo.
Prădarea
Bineînțeles, unele relații de simbioză produc rău. În cazul prădării, una dintre specii – prădătorul – vânează și omoară o altă specie – prada. Unul dintre prădătorii oceanici cei mai bine studiați este orca (sau balena ucigașă).
Întâlnite în toate oceanele de pe Pământ, orcile sunt cunoscute ca prădători de vârf. Ele vânează și ucid numeroase alte organisme – peste 140 de specii. Cu toate acestea, la rândul lor, orcile nu sunt vânate de alt prădător. Cu alte cuvinte, ele se află în vârful lanțului trofic.
Parazitismul
O altă relație dăunătoare este parazitismul. Acesta are loc atunci când o anumită specie – parazitul – trăiește cu, pe sau în interiorul unui specii-gazdă, în detrimentul acesteia din urmă. Spre deosebire de prădare, gazda nu este omorâtă imediat de către parazit, deși ea se poate îmbolnăvi și muri în timp.
Exemple de paraziți din oceane sunt nematodele, lipitorile și ciripedele. Deși ciripedele au o relație de comensalism cu balenele, ele parazitează crabii, la care se pot fixa în interiorul sistemului reproducător. Deși crabul nu moare în urma acestei relații, capacitatea sa de înmulțire este redusă drastic.
Competiția
Ultimul exemplu de simbioză pe care îl vom analiza este competiția, adică lupta dintre organisme pentru o serie de resurse limitate dintr-un ecosistem. Competiția poate avea loc între membrii aceleași specii – competiție intraspecifică – sau între specii diferite – competiție interspecifică.
Un exemplu de competiție interspecifică din oceane este relația dintre corali și spongieri (bureți de mare). Spongierii sunt organisme de mare străvechi, abundente în recifele de corali. Dacă se înmulțesc prea mult, ei consumă prea multă hrană și alte resurse de care coralii au nevoie pentru a supraviețui. Pe termen scurt, spongierii pot depăși coralii în lupta pentru resurse, însă dacă mor prea mulți corali, reciful este afectat. Acesta se întâmplă deoarece coralii sunt responsabili de construirea recifului din calciu, iar dacă ei mor, atunci va dispărea și reciful. Drept urmare, spongierii vor începe să moară până când reciful își recapătă echilibrul.
Toate acestea de arată modul în care relațiile de simbioză ne pot ajuta la înțelegerea sănătății unui ecosistem. Părți extinse ale recifelor de corali sunt afectate sau moarte din cauza creșterii temperaturii apelor oceanice asociate cu schimbările climatice. Temperatura ridicată determină coralii să respingă algele cu care trăiesc împreună. În lipsa algelor, coralii se albesc și mor. Această pierdere a relațiilor de simbioză este un semn timpuriu al declinului sănătății coralilor și ne arată modul în care oamenii pot afecta negativ un ecosistem.
Sursa: National Geographic