Rolul păsărilor migratoare în ecologie

publicat de Florin Mitrea
17 vizualizări
Selasphorus rufus

Păsările îndeplinesc un rol vital în țesătura vieții. Contribuția lor la serviciile ecosistemice nu trebuie subestimat. Păsările migratoare au funcții ecologice nu numai în zonele lor de înmulțire, ci și în afara acestora, inclusiv în zonele prin care trec în timpul migrației.

Controlul insectelor

Probabil cea mai recunoscută funcție ecologică a păsărilor migratoare este controlul dăunătorilor. Valoarea păsărilor consumatoare de insecte este bine cunoscută de către oamenii de știință și de
agricultori, însă publicul larg nu este pe deplin conștient de rolul pe care îl joacă păsările.

În anul 1749, recompensele puse pentru mierle și alte specii înrudite cu acestea din America de Nord a dus la reducerea semnificativă a numărului acestora. Acest lucru a permis apariția unei peste de
viermi de porumb (larve de gândaci), care a produs pagube importante culturilor de porumb. Chiar din anul 1921 s-a estimat că păsările au redus daunele produse de insecte pădurilor și agriculturii cu 44% pe an numai în S.U.A. Multe dintre acestea erau păsări migratoare insectivore.

În fosta U.R.S.S., statul a furnizat 25 de milioane de cutii-cuib pentru graur (Sturnus vulgaris) pentru a încuraja răspândirea acestei specii drept prietenă a „agricultorului colectivist”. Cutii-cuib au fost furnizate cu același scop și pentru graurele cu spate violet (Sturnus sturninus) în Republica Coreea. Graurii cu spate violet își petrec sezonul nereproducător în Asia de Sud-Est, în timp ce graurii comuni și-l petrec din Rusia până în Europa de Vest.

În zonele în care nu se reproduc, alte păsări migratoare, cum ar fi berzele și dropiile, trăind în cârduri mari, consumă multe lăcuste. În lunile septembrie-octombrie ale fiecărui an, la sfârșitul sezonului umed, păsări migratoare precum (Ciconia abdimi), (Milvus migrans) și (Bubulcus ibis) converg în regiunea Diffa din sud-estul Nigerului, unde se hrănesc cu milioane de lăcuste senegaleze (Oedaleus senegalensis), fapt pentru care sunt foarte apreciate de agricultorii locali.

Uneori, păsările insectivore sau omnivore sunt introduse în anumite zone tocmai datorită dietei lor preferate. Rațele mari (Anas platyrhynchos) au fost introduse în eleșteiele nesecate din Pennsylvania, S.U.A., pentru a reduce larvele de țânțari. Când eleșteiele îngheață peste iarnă, rațele migrează. Acest fapt a părut că este o soluție prietenoasă cu mediul, dar, din nefericire, rațele au hibridizat și au intrat în competiție cu rața neagră americană (Anas rubripes), ceea ce a dus la declinul populației native. Concluzia este cât se poate de clară: este necesară o evaluare a întregului ecosistem înainte de a se încerca alterarea unei părți a acestuia.

Polenizarea, răspândirea semințelor și concentrarea nutrienților

Colibrii, păsările consumatoare de miere și papagalii din subfamilia Loriinae sunt esențiali pentru polenizarea unor specii de plante. Toate aceste grupări taxonomice includ un număr de specii migratoare. Alte păsări migratoare asistă în ciclul biologic al unor plante prin răspândirea semințelor.

Păsările marine migratoare ajută pescarii să găsească peștele în larg. Prin peștele pe care îl consumă, ele transferă până la 100.000 de tone de fosfați din apele mărilor pe pământ în fiecare an prin excrementele lor. Acești fosfați sunt concentrați și în coloniile de cuibărit ale păsărilor din zonele umede. În Delta Nigerului, în zonele umede de țărm din sudul Indiei și în multe alte locuri, concentrațiile ridicate de fosfați cresc producția de alge și plancton, iar prin aceasta producția de pește.

Indicatori ai poluării

Un alt rol important, dar insuficient apreciat, al păsărilor este faptul că acestea acționează ca indicatori de mediu, în special ai poluării. Numeroase păsări răpitoare migratoare au fost folosite la Hawk Mountain din nord-estul S.U.A. pentru a demonstra efectele negative ale DDT-ului și altor chimicale organoclorurate asupra reproducerii. Efectele acestor pesticide asupra oamenilor pot fi similar de devastatoare. În nord-vestul Europei, declinul și apoi revenirea coloniilor de reproducere ale speciei Sterna sandvicensis este un exemplu clasic al efectelor utilizării și apoi interzicerii pesticidelor organoclorurate. Revenirea acestor colonii ar fi putut fi ajutată și de faptul că specia este migratoare, ceea ce a făcut ca o parte din populație să supraviețuiască în condiții mai bune în altă parte și să vină înapoi pentru recolonizare.

Păsările marine murdărite cu produse petroliere, multe dintre ele fiind migratoare, aduse de ape la țărm sunt un indiciu al unei scurgeri de produse petroliere petrecute în larg.

Indicatori ai schimbării folosinței terenurilor

Compoziția și numărul păsărilor migratoare de pe un teren reflectă efectele pe care schimbările în agricultură și alte tipuri de utilizare a terenurilor le au asupra mediului. Unele dintre schimbările în folosința terenurilor sunt mai mult sau mai puțin din cauze naturale (de exemplu, degradarea vegetației din cauza unei secete prelungite), însă majoritatea schimbărilor în utilizarea terenurilor care afectează păsările migratoare sunt produse de om. Reducerea populațiilor unor păsări migratoare poate avea un efect de bumerang: alte specii, ale căror populații sunt mai puțin afectate, pot ocupa apoi nișele rămase libere în urma slăbirii speciilor migratoare.

Indicatori ai schimbărilor climatice

Păsările au tras primele semnalul efectelor schimbărilor climatice asupra biodiversității: păsările migratoare au început să sosească la locurile de cuibărit din ce în ce mai devreme. La sfârșitul secolului al XX-lea, multe zone, precum Canada sau Europa (din Franța până în Rusia), au fost martore ale sosirii păsărilor migratoare cu patru zile mai devreme la fiecare zece ani de când s-a început consemnarea înregistrărilor.

Păsările migratoare din Europa și S.U.A. și-au amânat plecarea înspre sud. În plus, rutele de migrație au început să se modifice, iar noile rute necesită noi măsuri de protecție și posibil modificări fundamentale în convențiile internaționale (Convențiile de la Bonn și Ramsar sau AEWA).

În Antarctica, din contră, pinguinii Adélie (Pygoscelis adeliae) și șase specii de petreli se reîntorc la colonii cu nouă zile mai târziu decât o făcea în 1950 și își depun ouăle cu două zile mai târziu. Pinguinii Adélie care cuibăresc în Insula Anvers din Peninsula Antarctică și-au redus populațiile cu 70% din cauza retragerii ghețurilor, iar populațiile de pinguini imperiali au decăzut cu 50% în anii ’70 ca răspuns la temperaturile anormal de crescute. Niciuna dintre aceste specii nu și-a mai revenit de atunci. Populațiile speciilor cu cicluri de reproducere mai lungi și durata de viață mai mare, cum ar fi albatroșii, încă nu dau semne de declin, dar s-ar putea prăbuși rapid dacă nu va exista suficient tineret când indivizii în vârstă nu se vor mai putea reproduce. Efecte similare au fost observate și la țestoasele marine.

Temperaturile ridicate din Marea Nordului din anii 2003 și 2004 au dus la colapsul populațiilor de anghilă de nisip și la încetarea aproape în totalitate a reproducerii păsărilor marine din regiune. Creșterea temperaturii apei oceanului a dus la virtuala dispariție a cinci milioane de exemplare din specia Puffinus griseus care „iernau” în Curentul Californiei, în largul coastelor de sud-vest ale S.U.A.

Dacă păsările migratoare ar dispărea, atunci ar dispărea și acești indicatori de mediu.

Sursa: UNEP/A bird’s eye view on flyways

Din aceeași categorie

© 2022  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii