Quipu, cea mai mare structură cosmică din universul cunoscut

publicat de Florin Mitrea
5 vizualizări
Quipu, cea mai mare structură cosmică din univers

Astronomii au descoperit ceea ce ar putea fi cea mai mare structură din universul cunoscut – un grup de roiuri (clustere) de galaxii și roiuri de roiuri de galaxii care se întind pe 1,3 miliarde de ani-lumină și conțin 200 de cvadrilioane de mase solare. Noua structură a fost numită Quipu, după sistemul incaș de numărare și stocare a numerelor sub forma unor noduri pe o sfoară.

La fel ca o sfoara Quipu, structura este complexă și este alcătuită dintr-un singur filament lung și mai multe filamente laterale. Ea se întinde pe o distanță de 13.000 ori mai mare decât Calea Lactee, probabil fiind cel mai mare obiect din universul cunoscut din punct de vedere ale lungimii, depășind superroiul Laniakea.

Descoperirea a fost descrisă într-o lucrare acceptată la publicare de către revista Astronomy and Astrophysics. Studiul face parte dintr-un program mai larg de cartografiere a distribuției materiei în univers la diferite lungimi de undă ale luminii. Structurile din universul îndepărtat arată o deviere a lungimilor de undă spre domeniul roșu al spectrului electromagnetic, fenomen cunoscut sub denumirea de deplasare spre roșu. Obiectele cu o deplasare spre roșu de 0,3 au fost bine cartografiate, iar cercetătorii s-au concentrat acum pe cele cu deplasări spre roșu între 0,3 și 0,6. Cu cât deplasarea spre roșu este mai mare, cu atât obiectul este mai îndepărtat.

Cele mai mari structuri din univers

Structurile raportate în noul studiu a fost detectate la distanțe între 425 și 815 milioane de ani-lumină față de Pământ. Studiile anterioare au sugerat că ar exista structuri chiar mai mari în universul foarte îndepărtat.

Candidatul actual la poziția de cea mai mare structură din univers este Marele Zid Hercules Corona-Borealis (Hercules Corona-Borealis Great Wall), o concentrare misterioasă de materie localizată la circa 10 miliarde de ani-lumină față de Pământ și întinsă pe aproximativ 10 miliarde de ani-lumină. Totuși, existența Marelui Zid rămâne în continuare controversată.

Quipu este cea mai mare suprastructură pe care cercetătorii au descoperit-o în bazele lor de date, alături de alte patru structuri gigantice. Cea mai mică dintre acestea, superroiul Shapley, era considerată anterior cea mai mare structură descoperită vreodată. Însă acum ea a fost eclipsată de Quipu și de alte trei: superstructura Serpens-Corona Borealis, superroiul Hercules și suprastructura Sculptor-Pegasus.

Luate împreună, aceste superstructuri conțin 45% dintre roiurile de galaxii, 30% dintre galaxii și 25% din materia din universul observabil. În total, ele reprezintă 13% din volumul universului.

Superstructuri din univers

Cele cinci superstructuri nou-descoperite. Quipu (cu roșu) este cea mai mare din universul apropiat. Celelalte sunt Shapley (cu albastru), Serpens Corona-Borealis (cu verde), Hercules (cu mov) și Sculptor-Pegasus (cu bej). | Ilustrație: BOEHRINGER ET AL./ARXIV

Spațiul se mișcă în mod misterios

Cercetătorii au mai detectat modalitățile prin care această materie influențează mediul din univers. Superstructurile afectează radiația cosmică de fond – radiația din domeniul microundelor rămasă de la Big Bang și distribuită în tot universul. 

Viteza locală a acestor galaxii afectează măsurarea expansiunii universului: acolo unde există aceste superstructuri, expansiunea locală a galaxiilor poate distorsiona măsurarea expansiunii generale a universului, cunoscută sub denumirea de constanta Hubble. De asemenea, atracția gravitațională exercitată de atât de multă materie poate duce la curbarea luminii, fenomen denumit lentilă gravitațională, care poate distorsiona imaginea universului îndepărtat.

Studiile viitoare ar putea analiza modul în care aceste structuri gigantice au afectat evoluția galaxiilor. Chiar dacă sunt temporare (universul se află mereu în expansiune, iar roiurile se îndepărtează unul de altul), mărimea lor le face importante.

Sursa: Live Science

Din aceeași categorie

© 2022-2025  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii