Arborii sunt simboluri ale speranței, vieții și transformării. Ei sunt promovați drept o soluție directă, relativ ieftină și la îndemână pentru problemele climatice.
Când vine vorba despre îndepărtarea dioxidului de carbon din atmosfera Pământului, arborii sunt de un mare ajutor. Prin fotosinteză, ei absorb acest gaz cu efect de seră și îl folosesc pentru creșterea frunzelor, ramurilor și rădăcinilor. Solurile din păduri pot sechestra și ele cantități însemnate de carbon.
Se estimează că pe Pământ există circa trei trilioane de arbori, iar entuziasmul este în creștere în rândurile guvernanților, deținătorilor de terenurilor și oamenilor de rând pentru proiecte ambițioase de plantare a altor miliarde sau chiar trilioane de arbori. Susținătorii acestor proiecte masive de plantare spun că ele pot face două lucruri importante: ajută la compensarea emisiilor actuale și absorb dioxidul de carbon care s-au menținut în atmosferă timp de zeci de ani sau mai mult.
Chiar și în Statele Unite ale Americii, puternic divizate din punct de vedere politic, proiectele de plantare a arborilor la scară largă se bucură de o largă susținere bipartizană, conform unui sondaj al Pew Research Center din primăvara anului 2020. Iar în ultimul deceniu, scena politică internațională a fost inundată cu proiecte care aveau în centru arborii – de la plantarea de puieți, la promovarea regenerării naturale a pădurilor degradate și până la împletirea culturilor agricole și pășunilor cu păduri.
Arborii „sunt în centrul atenției în zilele acestea”, spune Joe Fargione, ecolog la Nature Conservancy din Minneapolis, S.U.A. Este bine că arborii sunt iubiți de toată lumea. „Nu există un lobby anti-arbori. Arborii aduc multe beneficii oamenilor. Nu numai prin faptul că stochează carbonul, ci și prin furnizarea de aer curat, prevenirea eroziunii solului, umbrirea locuințelor pentru reducerea consumului de energie și senzația de bunăstare.”
Conservaționiștii sunt nerăbdători să folosească acest entuziasm pentru combaterea schimbărilor climatice. În ianuarie 2020, Forumul Economic Mondial a lansat Inițiativa Un Trilion de Arbori, o mișcare globală pentru plantarea, refacerea și conservarea arborilor pe toată planeta. Un trilion este și ținta altor organizații care coordonează proiectele de împădurire la nivel global, cum sunt Plant-for-the-Planet, WWF, Wildlife Conservation Society și alte grupuri.
SURSA: MINNESOTA BOARD OF WATER AND SOIL RESOURCES 2019; ILUSTRAȚIE: T. TIBBITTS
Cu toate acestea, pe măsură ce dorința globală de a planta mai mulți arbori este în creștere, oamenii de știință îndeamnă la moderație. Înainte de a fi puse în aplicare, aceste proiecte masive de plantare a arborilor trebuie să adreseze o serie de îngrijorări științifice, politice, sociale și economice. Proiectele concepute prost, care nu abordează aceste probleme, ar putea face mai mult rău decât bine, irosind banii și voința politică și publică. Îngrijorările sunt numeroase: există o prea mare concentrare pe numărul de puieți plantați, în detrimentul timpului alocat pentru menținerea în viață a acestor arbori pe termen lung; nu se pune un accent suficient pe modul în care diferitele tipuri de păduri sechestrează cantități foarte diferite de carbon; se vorbește prea mult despre arbori și prea puțin despre alte ecosisteme care pot stoca dioxidul de carbon.
Rădăcinile problemei
Ritmul schimbărilor climatice se accelerează, ajungând în zona urgențelor. În ultimii 200 de ani, emisiile de gaze cu efecte de seră, inclusiv dioxid de carbon și metan, provenite de la activitățile umane au crescut temperatura medie a planetei cu circa un grad Celsius.
Litania impacturilor acestei încălziri a devenit ceva familiar până acum. Polii Pământului pierd rapid din gheață, ceea ce crește nivelurile mării; oceanele se încălzesc, amenințând peștii și siguranța alimentară. Furtunile tropicale devin mai puternice și țin mai mult timp, iar incendiile de vegetație necontrolate pârjolesc teritorii întregi din Arctica până în Australia.
Ecosistemele oceanice și terestre, cum sunt pădurile, absorb aproximativ jumătate din emisiile de carbon rezultate de la arderea combustibililor fosili și alte procese industriale. Restul ajunge în atmosferă. Așadar, „majoritatea soluțiilor la problemele schimbărilor climatice vor trebui să se concentreze pe reducerea emisiilor”, spune Fargione. Pentru atingerea țintelor stabilite prin Acordul de la Paris din 2015, în următorii zece ani vor fi necesare reduceri de emisii mult mai drastice decât cele la care națiunile s-au angajat până acum.
Tot mai mulți oameni de știință avertizează că numai reducerea emisiilor nu va fi suficientă pentru readucerea termostatului planetei la normal. În mod particular, cercetătorii investighează modalități de îndepărtare activă a carbonului – așa numitele tehnologii de emisii negative. Multe dintre aceste abordări, cum este înlăturarea dioxidului de carbon din aer și convertirea sa în combustibil, sunt încă în faza de dezvoltare.
Însă arborii sunt și ei un fel de "tehnologie" de emisii negative, iar mulți cercetători îi consideră o primă linie a apărării. În raportul său din ianuarie 2020, World Resources Institute, o organizație de cercetare non-profit, a sugerat că investițiile imediate în largi proiecte de reîmpădurire pe teritoriul Statelor Unite vor juca un rol cheie în atingerea neutralității la carbon până în anul 2050 – în care emisiile de carbon sunt compensate de înlăturarea acestuia din atmosferă. Raportul a solicitat guvernului S.U.A. să investească 4 miliarde de dolari anual, până în anul 2030, pentru susținerea proiectelor de refacere de pădurilor. Aceste eforturi se vor constitui într-o punte spre tehnologii viitoare care să extragă din atmosferă cantități însemnate de carbon.
Un joc al numerelor
Pădurile de pe Pământ absorb, în medie, 16 miliarde de tone de dioxid de carbon în fiecare an, conform unui raport al cercetătorilor publicat în Nature Climate Chnage. Însă activitățile umane pot transforma pădurile în surse de carbon: din cauza defrișărilor, incendiilor de vegetație și arderii produselor din lemn, pădurile emit înapoi în atmosferă o cantitate estimată la 8,1 miliarde de tone de gaz.
Aceasta lasă o cantitate netă de 7,6 miliarde de tone de dioxid de carbon absorbită de pădure anual – aproximativ o cincime din cele 36 de miliarde de tone de dioxid de carbon emise de omenire în anul 2019. Defrișările și degradarea pădurilor perturbă rapid acest echilibru. Pădurile din sud-estul Asiei emit acum mai mult carbon decât stochează, din cauza defrișărilor pentru plantații și incendiilor necontrolate. Pădurea Amazoniană s-ar putea transforma și ea în sursă de carbon până în 2050. Prioritatea în privința schimbărilor climatice ar trebui să fie salvarea arborilor care deja există.
SURSA: N.L. HARRIS ET AL/NATURE CLIMATE CHANGE 2021
Nu este clar de câți alți arbori ar fi nevoie pentru lupta împotriva schimbărilor climatice. În anul 2019, Thomas Crowther, ecolog la ETH din Zurich, a estimat, în Science, că pe tot globul există 900 milioane de hectare de teren – o suprafață aproape cât cea a Statelor Unite – disponibile pentru plantarea de noi păduri și refacerea celor existente. Acest teren ar putea găzdui peste un trilion de noi arbori, care ar putea absorbi circa 206 miliarde de tone de carbon în decursul unui secol.
Acel studiu, condus de Jean-Francois Bastin, a fost ambițios și dătător de speranțe. Constatările sale s-au răspândit ca focul prin media și cercurile politice și de conservaționiști. „Eram la New York, în timpul Săptămânii Climatice [2019], și toată lumea vorbea despre acest articol”, își amintește Adams.
Pentru a canaliza entuziasmul, One Trillion Trees Initiative a încorporat constatările studiului în declarația sa de misiune, iar alte nenumărate inițiative de plantare a arborilor au citat raportul.
Însă criticii spun că studiul este profund viciat, iar calculele sale în privința numărului potențial de arbori și a cantității de carbon absorbite nu sunt numai superficiale, ci și periculoase. În 2019, Science a publicat cinci răspunsuri separate care au scos în evidență numeroasele îngrijorări. De exemplu, criteriile din studiu în privința terenului „disponibil” pentru plantarea arborilor erau prea largi, iar calcularea cantității de carbon era inexactă, deoarece presupunea că întregul coronament al noilor arbori este echivalent cu noul spațiu de stocare a carbonului. Savanele și pășunile naturale ar putea avea mai puțini arbori, însă aceste regiuni stochează cantități însemnate de carbon în solurile lor. Atunci când acest carbon este luat în calcul, aportul adus în absorbția carbonului de către arborii nou plantați scade, probabil, până la o cincime din estimarea inițială.
Mai există problema modului în care pădurile însele ar putea afecta climatul. Plantarea de arbori în regiunile acoperite cu zăpadă ar putea crește absorbția radiației solare, ducând la încălzire.
„Cifrele lor sunt departe de orice poate fi rezonabil”, spune Veldman. Iar concentrarea numai pe plantarea de arbori ridică o nouă problemă – o structură bazată pe stimulente este predispusă la corupție. „După ce pui în practică un sistem de oferire a stimulentelor, comportamentul se schimbă conform cerințelor jocului.”
Adams recunoaște aceste îngrijorări. Însă One Trillion Trees Initiative nu este concentrată numai pe „calculele matematice”, spune cercetătorul. Scopul este crearea unei mișcări climatice puternice care „să motiveze comunitățile.” „Ne-ar putea da o șansă să realizăm refacerea pădurilor așa cum trebuie.”
Alte organizații non-profit implicate în conservare, cum sunt World Resources Institute și The Nature Conservancy, încearcă să transmită un mesaj asemănător. Însă unii oameni de știință sunt sceptici că guvernele și politicienii însărcinați cu implementarea programelor de împăduriri masive vor lua în considerare astfel de nuanțe.
Cuantificarea carbonului
Cât de mult carbon poate extrage o pădure din atmosferă depinde de cum definim "pădurea". Există reîmpădurire – restaurarea fondului forestier în regiuni unde a existat pădure înainte – și împădurire – plantarea de arbori noi unde nu a existat pădure în trecut. Reîmpădurirea poate însemna plantări noi, inclusiv arbori de cultură; lăsarea pădurii să se refacă în mod natural pe terenuri care au fost defrișate pentru agricultură sau alte scopuri; sau împletirea terenurilor agricole sau pășunilor cu terenuri împădurite.
În trecut, potențialul de absorbție a carbonului de către pădurile regenerate pe cale naturală a fost subestimat cu 32%, în medie – și cu 53% în cazul pădurilor tropicale, conform unui studiu din 2020 publicat în Nature. În prezent, oamenii de știință îndeamnă la o mai mare atenție în privința strategiilor de împădurire.
În cazul în care contează doar ceea ce este mai bine pentru climat, regenerarea naturală a pădurilor oferă cel mai mare câștig, spune Simon Lewis, specialist în ecologia pădurilor la Unversity College London. Pe de altă parte, plantațiile comerciale cu o singură specie de arbori ar putea fi denumite tehnic păduri, însă, dacă luăm în considerare acțiunile de curățire a terenului pentru plantare și recoltarea frecventă a arborilor, aceste plantații ar putea elibera mai mult carbon decât sechestrează.
Cuantificarea carbonului din diferitele proiecte de refacere a pădurilor devine importantă mai cu seamă prin prisma cadrului internațional al țintelor și provocărilor climatice. De exemplu, Provocarea de la Bonn (Bonn Challenge) din 2011 este un proiect global care vizează restaurarea a 350 milioane de hectare până în 2030. La nivelul anului 2020, 61 de națiuni s-au angajat să refacă 210 milioane de hectare din terenurile lor. Totuși, impactul potențial în privința carbonului al acestor proiecte variază în limite largi, în funcție de specificul planurilor de restaurare.
Într-un studiu din anul 2019, publicat în Nature, Lewis și colegii săi au estimat că dacă toate cele 350 milioane de hectare ar fi lăsate să regenereze pădurile în mod natural, atunci acele terenuri ar sechestra circa 42 miliarde de tone de carbon până în 2100. În schimb, dacă terenurile ar fi plantate cu monoculturi comerciale de arbori, stocarea carbonului ar scădea la doar un miliard de tone. În prezent, plantațiile reprezintă majoritatea planurilor de refacere a pădurilor din cadrul Provocării de la Bonn.
Găsirea unui echilibru între oferirea unor stimulente deținătorilor de terenuri și stabilirea unor restricții rămâne o provocare dificilă, nu doar pentru combaterea urgenței climatice, ci și pentru conservarea biodiversității. De exemplu, din 1974 Chile încurajează deținătorii de terenuri private să planteze arbori printr-un sistem de subvenții. Însă proprietarilor de terenuri le este permis să înlocuiască pădurile naturale cu plantații profitabile. Ca rezultat, strategia de plantare din Chile nu numai că nu a crescut stocarea carbonului, ci a accelerat pierderea biodiversității, conform unui raport al cercetătorilor publicat în Nature Sustainability în septembrie 2020.
Realitatea este că plantațiile sunt o parte necesară a inițiativelor precum Provocarea de la Bonn, deoarece ele fac refacerea peisajelor profitabilă din punct de vedere economic pentru numeroase națiuni, spune Lewis. „Plantațiile pot juca un rol, la fel ca agrosilvicultura și pădurile naturale”, spune cercetătorul. „Este important să ne amintim că natura ne furnizează numeroase servicii și produse.”
Însă Lewis și alți cercetători militează pentru creșterea proporției pădurilor regenerate pe cale naturală. Pădurile regenerate natural ar putea fi amplasate în zone-tampon dintre terenurile agricole, creând coridoare ecologice care să ajute la conservarea biodiversității, spune Robin Chazdon, expert în ecologia pădurilor la Universitatea din Sunshine Coast din Australia. „Cu siguranță este mult mai ieftin să lași natura să-și facă treaba.”
Într-adevăr, proiectele masive de plantare a arborilor ar putea fi încetinite de probleme legate de aprovizionare și forța de muncă. De exemplu, în Statele Unite pepinierele produc circa 1,3 miliarde de puieți în fiecare an, conform unui raport publicat de Fargione și colegii săi în Frontiers in Forests and Global Change pe 4 februarie. Pentru a susține inițiativele masive de plantare, pepinierele americane ar trebui să-și dubleze producția.
Un raport al plantării arborilor
Din China și până în Turcia, națiunile din întreaga lume au lansat inițiative masive de plantare a arborilor. Dar multe dintre acestea au devenit simple povești.
În 1978, China a pornit o campanie de oprire a înaintării Deșertului Gobi, care a devenit deșertul cu cea mai mare creștere de pe glob datorită unei combinații dintre defrișările în masă și suprapășunat, exacerbată de vânturile puternice producătoare de eroziuni. Programul chinez Three-North Shelter Forest, denumit și Marele Zid Verde, vizează plantarea unei benzi de arbori cu o lungime de 4.500 km de-a lungul părții de nord a țării. Campania a implicat aruncarea din avion a milioane de semințe, în timp ce alte milioane de puieți au fost plantați manual. Însă o analiză din anul 2011 a sugerat că până la 85% dintre arborii plantați au murit, deoarece speciile non-native alese nu s-au putut adapta la condițiile aride ale regiunii.
Mai recent, Turcia și-a lansat propriul program de reîmpădurire. Pe 11 noiembrie 2019, de Ziua Națională a Împăduririlor, voluntari din toată țara au plantat 11 milioane de arbori în peste 2.000 de zone. În provincia Çorum, într-o singură oră au fost plantați 303.150 de puieți – un nou record mondial.
Cu toate acestea, după trei luni, până la 90% dintre puieții verificați de sindicatul agricol și forestier din Turcia erau morți, conform președintelui sindicatului, Şükrü Durmuş (ministrul agriculturii și pădurilor din Turcia a respins această afirmație). Puieții au murit din cauza lipsei apei și pentru că au fost plantați într-un moment nepotrivit al anului, în lipsa specialiștilor, a declarat Durmuş.
Alte eforturi de plantare la scară mai mică par și ele a eșua, deși mai puțin spectaculos. Plantarea arborilor s-a desfășurat timp de decenii în districtul Kangra din Himachal Pradesh, în nordul Indiei, spune Eric Coleman, cercetător la Universitatea din Tallahassee, Florida. Scopul este creșterea densității pădurilor locale și furnizarea unor servicii forestiere comunităților din apropiere, cum sunt lemnul pentru foc și furajele pentru animale. Nu se cunoaște câți bani au fost cheltuiți, spune Coleman, deoarece nu există înregistrări ale cheltuielilor cu semințele. „Dar îmi imaginez că s-au cheltuit milioane și milioane de dolari.”
Coleman și colegii săi au analizat imaginile din satelit și au intervievat membrii comunităților locale. Au descoperit că plantarea arborilor a avut un impact redus din multe puncte de vedere. Densitatea pădurii nu s-a schimbat mult și doar câteva locuințe aveau beneficii de pe urma pădurilor plantate.
Însă plantările masive de arbori nu trebuie să eșueze. „Este ușor să arăți cu degetul exemplele de reîmpădurire la scară largă care nu au folosit arborii potriviți sau lucrători instruiți adecvat ori nu au avut suficientă finanțate post-plantare pentru tratamente și îngrijire”, spune Fargione. „Trebuie să învățăm din acele greșeli.”
Purtătorul de cuvânt al arborilor
Silvicultorul Lalisa Duguma de la World Agroforestry din Nairobi, Kenya, și colegii săi au investigat motivele care duc la ratele ridicate de eșec ale acestor proiecte. „În fiecare an se învestesc miliarde de dolari [în plantarea arborilor], dar suprafața pădurilor nu crește”, spune Duguma. „Unde ajung toate aceste resurse?”
În 2019, Duguma a ridicat această întrebare la Condresul Mondial al Agrosilviculturii de la Montpellier, Franța. El a întrebat oamenii de știință și conservaționiștii: „câți dintre voi ați plantat vreodată un arbore?” Iar pe cei care au ridicat mână i-a întrebat: „Acei arbori au crescut?”
Unii dintre respondenți au admis că nu sunt siguri dacă arborii plantați de ei au crescut. „Foarte bine! Asta am dorit să aud”, le-a spus Duguma. „Investim multe în plantarea arborilor, dar nu suntem siguri ce se întâmplă după aceea.”
Totul se reduce la un concept foarte simplu, dar fundamental, spune Duguma. „Discursul trebuie să se schimbe – de la plantarea arborilor la creșterea arborilor.”
Vestea bună este că acest concept a început să se infiltreze în cercurile conservaționiștilor. Pentru a avea o șansă de succes, proiectele de restaurare trebuie să ia în considerare cea mai bună perioadă din an pentru plantarea semințelor, care semințe trebuie plantate și unde, cine va avea grijă ca puieții să devină arbori, cum va fi monitorizată creșterea și cum se va menține echilibrul dintre nevoile economice și nevoile de mediu în țările în curs de dezvoltare.
Chiar dacă entuziasmul privind plantarea arborilor prinde rădăcini în lumea politică, cercetătorii și conservaționștii conștientizează tot mai mult rolul important jucat de comunitățile locale pentru ca aceste planuri să devină de succes.
Fermierii și deținătorii de terenuri au nevoie de stimulente pentru a avea grijă de plantații, iar aceasta include drepturi clare asupra beneficiilor aduse a arbori, cum sunt hrana sau pășunatul. „Oamenii cu o posesiune nesigură asupra terenurilor nu plantează arbori”, spune Fleischman. Vechiul clișeu – gândește la nivel global, acționează la nivel local – ar putea oferi cea mai bună cale pentru conservaționiștii și cercetătorii care încearcă să găsească un echilibru între numeroasele nevoi ale oamenilor și problema schimbărilor climatice.
Sursa: Science News.