În anii 1990 și 2000, Costa Rica și Panama au înregistrat o înmulțire a cazurilor de malarie. Pierderile masive de amfibieni din regiune, cauzate de o ciupercă mortală, ar fi putut contribui la creșterea cazurilor acestei boli umane.
Răspândirea bolii fungice chitridiomicoză a fost un dezastru lent și a dus la un val de declin al amfibienilor la nivel global. Între anii 1980 și 2000, valul s-a deplasat din nord-vest către sud-est prin Costa Rica și Panama, lovind diferite locuri în momente diferite. O analiză a datelor ecologice locale, a înregistrărilor de sănătate publică și a datelor din satelit sugerează o legătură între dispariția amfibienilor și creșterea cazurilor de malarie la om, potrivit unui raport al cercetătorilor publicat în Environmental Research Letters.
În medie, fiecare regiunea din Costa Rica și Panama a înregistrat între 0,8 și 1,1 cazuri de malarie la mia de locuitori în fiecare an, timp de șase ani, începând de la doi ani după pierderea amfibienilor.
Alte studii sugerează că amfibienii îndeplinesc un rol important în ținerea sub control a populațiilor de țânțari. Larvele amfibienilor mănâncă larve de țânțari, iar animalele se află în competiție pentru resurse. Așadar, broaștele și salamandrele lipsă ar fi putut duce la creșterea populației de țânțari și la intensificarea transmiterii malariei. Însă nu este clar dacă populațiile de țânțari au crescut în această perioadă, deoarece nu există informații în această privință.
Chitridiomicoza, cauzată de ciuperca Batrachochytrium dendrobatidis, a dus la cea mai mare pierdere a biodiversității înregistrate vreodată din cauza unei boli. Ea a cauzat dispariția a cel puțin 500 de specii la nivel global. Nouăzeci dintre aceste specii sunt considerate dispărute. Broaștele din America și Australia au suferit cele mai mari declinuri, iar comerțul internațional cu amfibieni a răspândit boala la nivel global.
Oamenii de știință s-au întrebat dacă acest impact asupra amfibienilor s-a extins și la oameni. Cercetătorii au călătorit în Costa Rica și Panama, unde ciuperca s-a deplasat prin ecosisteme într-o formă oarecum uniformă. Aceasta a permis cercetătorilor să stabilească evoluția temporală a ciupercii și să analizeze cazurile de malarie din zonele respective înainte și după dispariția amfibienilor.
În primii ani de după declinul animalelor, cazurile de malarie au început să se înmulțească. În următorii șase ani, numărul cazurilor a rămas ridicat, apoi a început să scadă. Cercetătorii încă nu știu care este motivul acestei scăderi.
Studiile privind conexiunea dintre pierderea biodiversității și sănătatea omului ar putea ajuta la motivarea eforturilor de conservare, prin evidențierea beneficiilor aduse de acțiunile de conservare pentru bunăstarea omului, spune Hillary Young, ecolog la Universitatea din Santa Barbare, California (S.U.A.). „Oamenii provoacă pierderea vieții sălbatice cu o rată similară cu cea care a cauzată alte evenimente majore de extincție în masă”, mai spune cercetătoarea. „Suntem tot mai mult conștienți că aceste pierderi au un impact major asupra sănătății și bunăstării omului – în mod particular, ele cresc riscul de boli infecțioase.”
Sursa: Science News