<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss version="2.0"
	xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
	xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
	xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
	xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
	xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
	xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
	>

<channel>
	<title>Sănătate &amp; Medicină &#8211; Info Natura</title>
	<atom:link href="https://info-natura.ro/oameni/sanatate/feed/" rel="self" type="application/rss+xml" />
	<link>https://info-natura.ro</link>
	<description>Natură, știință, viitor</description>
	<lastBuildDate>Mon, 21 Sep 2026 10:45:25 +0000</lastBuildDate>
	<language>ro-RO</language>
	<sy:updatePeriod>
	hourly	</sy:updatePeriod>
	<sy:updateFrequency>
	1	</sy:updateFrequency>
	

<image>
	<url>https://info-natura.ro/wp-content/uploads/2022/01/favicon.png</url>
	<title>Sănătate &amp; Medicină &#8211; Info Natura</title>
	<link>https://info-natura.ro</link>
	<width>32</width>
	<height>32</height>
</image> 
	<item>
		<title>Psilocibina ar putea proteja nervii de efectele chimioterapiei</title>
		<link>https://info-natura.ro/psilocibina-ar-putea-proteja-nervii-chimioterapie/?utm_source=rss&#038;utm_medium=rss&#038;utm_campaign=psilocibina-ar-putea-proteja-nervii-chimioterapie</link>
		
		<dc:creator><![CDATA[Florin Mitrea]]></dc:creator>
		<pubDate>Sun, 27 Sep 2026 05:00:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Sănătate & Medicină]]></category>
		<category><![CDATA[ciuperci]]></category>
		<category><![CDATA[oameni]]></category>
		<category><![CDATA[recomandate]]></category>
		<category><![CDATA[sănătate]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://info-natura.ro/?p=59864</guid>

					<description><![CDATA[<p>Pe scurt Un nou studiu sugerează că psilocibina ar putea preveni leziunile nervoase provocate de chimioterapie. În experimente pe șoareci,&#8230;</p>
<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/psilocibina-ar-putea-proteja-nervii-chimioterapie/">Psilocibina ar putea proteja nervii de efectele chimioterapiei</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[		<div data-elementor-type="wp-post" data-elementor-id="59864" class="elementor elementor-59864">
				<div class="elementor-element elementor-element-62ce9fb3 e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-62ce9fb3-be72f01 " data-id="62ce9fb3" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="62ce9fb3">
    		<div class="elementor-element elementor-element-4445375b elementor-widget elementor-widget-penci-info-box" data-id="4445375b" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="penci-info-box.default">
				<div class="elementor-widget-container">
					        <div id="penci_info_box_41161" class="penci-block-vc penci-info-box penci-ibox-float-left penci-view-default penci-shape-circle">
            <div class="penci-ibox-inner">
								<div class="penci-ibox-icon penci-ibox-icon--icon penci-icon penci-tibox-icon"><span class="penci-ibox-icon-fa"><i class="penci-ibox-icon--i fa fa-leaf" aria-hidden="true"></i></span></div>                <div class="penci-ibox-content-wrap">
										<h3
                            class="penci-ibox-title">Pe scurt</h3>										                        <div class="penci-ibox-content"><p>Un nou studiu sugerează că psilocibina ar putea preveni leziunile nervoase provocate de chimioterapie. În experimente pe șoareci, două doze administrate înaintea tratamentului au protejat nervii periferici și au prevenit apariția neuropatiei asociate chimioterapiei. Cercetătorii cred că efectul are legătură cu protejarea transportului mitocondriilor în interiorul celulelor nervoase. Rezultatele sunt promițătoare, dar sunt încă preliminare și trebuie confirmate prin studii clinice pe oameni.</p>
</div>					                </div>
            </div>
        </div>
						</div>
				</div>
		
</div>
<div class="elementor-element elementor-element-5c914e4 e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-bf6232e " data-id="5c914e4" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="5c914e4">
    		<div class="elementor-element elementor-element-c0d0f73 elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="c0d0f73" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p>Chimioterapia este una dintre cele mai importante arme împotriva cancerului, însă medicamentele care distrug celulele tumorale pot afecta și țesuturile sănătoase. Printre efectele adverse se numără și neuropatia periferică indusă de chimioterapie, o afecțiune în care nervii periferici sunt deteriorați, provocând amorțeală, furnicături, durere sau o sensibilitate neobișnuită la atingere.</p><p>Problema este deosebit de importantă deoarece leziunile nervoase pot persista mult timp după încheierea tratamentului și, în unele cazuri, pot deveni permanente. Neuropatia poate afecta mâinile și picioarele și poate ajunge să interfereze cu activitățile obișnuite ale vieții de zi cu zi. În plus, severitatea efectelor adverse poate determina uneori modificarea sau reducerea tratamentului oncologic.</p><p>În prezent, opțiunile pentru prevenirea acestei complicații sunt limitate. Tocmai de aceea, cercetătorii caută metode prin care nervii să poată fi protejați înainte ca medicamentele chimioterapice să producă leziunile.</p><p>Una dintre cele mai neașteptate piste vine acum din studierea <a href="/psilocibina-principalul-ingredient-al-ciupercilor-halucinogene/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">psilocibinei</a>, substanța psihoactivă întâlnită în anumite specii de ciuperci.</p><h2>Psilocibina a protejat nervii în experimente pe șoareci</h2><p>Cercetătorii au testat efectul psilocibinei în modele experimentale de neuropatie provocată de chimioterapie. În special, au urmărit ce se întâmplă atunci când substanța este administrată înaintea chimioterapiei, nu după apariția leziunilor nervoase.</p><p>Rezultatele au fost surprinzătoare. În modelele experimentale utilizate, doar două doze de psilocibină administrate înaintea tratamentului au fost suficiente pentru a preveni apariția neuropatiei periferice. Protecția s-a menținut inclusiv după cicluri repetate de chimioterapie.</p><p>Cercetătorii au testat mai multe tipuri de medicamente chimioterapice, inclusiv substanțe din clasele pe bază de platină și taxani, cunoscute pentru faptul că pot provoca leziuni ale nervilor. În modelele utilizate, <a href="/psilocibina-principalul-ingredient-al-ciupercilor-halucinogene/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">psilocibina</a> a contribuit la menținerea sensibilității normale la atingere și la păstrarea terminațiilor nervoase din piele.</p><p>Un detaliu deosebit de important este că protecția nervilor nu a părut să compromită efectul antitumoral al chimioterapiei în modelele experimentale. Cu alte cuvinte, tratamentul oncologic și protecția nervilor nu s-au exclus reciproc în aceste experimente.</p><p>Însă cum ar putea o substanță cunoscută mai ales pentru efectele sale asupra creierului să protejeze nervii periferici?</p><h2>Secretul ar putea fi ascuns în mitocondriile neuronilor</h2><p>Pentru a înțelege mecanismul, trebuie să coborâm la nivelul celulei nervoase. <a href="/neuronii-celule-adaptate-pentru-receptionarea-si-transmiterea-informatiei/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">Neuronii</a> au nevoie de cantități considerabile de energie pentru a-și menține funcționarea, iar această energie este produsă în principal de mitocondrii, structurile celulare adesea descrise drept „uzinele energetice” ale celulei.</p><p>În cazul neuronilor, mitocondriile trebuie să ajungă în zonele în care energia este necesară. Axonii, extensiile lungi prin care neuronii transmit semnale, pot avea o lungime considerabilă, iar distribuirea corectă a mitocondriilor de-a lungul acestora este esențială.</p><p>Un studiu publicat în revista <em>Science</em> sugerează că psilocibina ajută la menținerea transportului și distribuției mitocondriilor în axoni. Prin păstrarea acestui sistem de aprovizionare energetică, neuronii par să fie mai bine protejați împotriva efectelor toxice ale anumitor medicamente chimioterapice.</p><p>Cercetătorii au identificat în acest proces o cale moleculară care implică receptorul serotoninergic 5-HT2A și componente precum TrkB-Akt-PAK5-MAP2-KIF5B. Experimentele sugerează că activarea acestei căi contribuie la menținerea mobilității și distribuției mitocondriilor în neuroni.</p><p>Descoperirea este interesantă deoarece schimbă perspectiva asupra neuropatiei. În loc să fie privită doar ca o consecință a deteriorării structurilor nervoase, problema ar putea implica și perturbarea sistemului energetic care menține neuronii funcționali.</p><h2>Un compus fără efect halucinogen a oferit și el protecție</h2><p>Există însă o întrebare importantă: dacă efectul protector al psilocibinei poate fi separat de efectele sale psihedelice?</p><p>Cercetătorii au găsit un indiciu interesant. Un compus experimental numit TBG, care nu produce efectele halucinogene caracteristice psilocibinei, a prezentat de asemenea proprietăți protectoare în modelele utilizate. Acest rezultat sugerează că efectul asupra nervilor ar putea fi legat de anumite mecanisme biologice ale receptorului 5-HT2A și nu neapărat de experiența psihedelică în sine.</p><p>Dacă această observație va fi confirmată, ea ar putea deschide o direcție interesantă pentru dezvoltarea unor medicamente care să păstreze efectele neuroprotectoare fără efectele psihedelice ale psilocibinei.</p><p>Deocamdată însă, aceasta rămâne o ipoteză susținută de experimente preclinice. Nu există suficiente dovezi pentru a spune că un astfel de compus poate proteja nervii pacienților care urmează chimioterapie.</p><h2>Urmează testarea pe oameni</h2><p>Poate cel mai important pas este deja în pregătire. Un studiu clinic de fază II, coordonat de MD Anderson Cancer Center și înregistrat în baza de date a National Cancer Institute din Statele Unite, urmărește să testeze dacă psilocibina poate preveni sau reduce neuropatia periferică indusă de chimioterapie la pacienți cu anumite tipuri de cancer. Studiul include pacienți care urmează tratamente pe bază de taxani sau compuși de platină.</p><p>Planul de cercetare este deosebit de interesant deoarece nu urmărește doar apariția neuropatiei, ci și efectele asupra durerii, oboselii, somnului, calității vieții și funcționării generale. Unele grupuri de participanți vor primi psilocibină în combinație cu psihoterapie, în timp ce alte grupuri vor primi doze reduse sau îngrijirea standard.</p><p>Aceste studii sunt esențiale deoarece rezultatele obținute la șoareci nu pot fi transferate automat la oameni. Diferitele medicamente chimioterapice pot produce neuropatie prin mecanisme diferite, iar organismul uman poate răspunde diferit la psilocibină. Cercetătorii trebuie să stabilească nu doar dacă există un efect protector, ci și care este doza potrivită, cât durează protecția și cât de sigură este administrarea în contextul tratamentului oncologic.</p><h2>O posibilă nouă strategie pentru protejarea nervilor</h2><p>Ceea ce face acest studiu cercetare nu este doar faptul că implică psilocibina, ci schimbarea de perspectivă pe care o propune. În loc să încerce să trateze neuropatia după ce nervii au fost deja afectați, cercetătorii explorează posibilitatea unei protecții preventive, administrată înainte ca leziunile să apară.</p><p>Experimentele sugerează că menținerea infrastructurii energetice a neuronilor ar putea fi una dintre cheile acestei protecții. Dacă mitocondriile continuă să circule și să furnizeze energie axonilor, nervii ar putea rezista mai bine stresului provocat de anumite medicamente chimioterapice.</p><p>Totuși, este important ca rezultatele să fie privite în contextul lor real. Studiul care a generat această ipoteză a fost unul preclinic, realizat pe modele animale. Psilocibina nu este în prezent un tratament demonstrat pentru prevenirea neuropatiei provocate de chimioterapie, iar pacienții nu ar trebui să încerce să folosească substanța pe cont propriu în acest scop.</p><p>Dacă studiile clinice vor confirma efectul observat la animale, studiul ar putea reprezenta un pas important către o nouă strategie de protejare a sistemului nervos în timpul tratamentului cancerului. Pentru moment, însă, cea mai interesantă parte a descoperirii este promisiunea unei idei: poate că, într-o zi, nervii ar putea fi protejați înainte ca chimioterapia să aibă ocazia să-i deterioreze.</p>								</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-fb67460 elementor-widget-divider--view-line_icon elementor-view-default elementor-widget-divider--element-align-center elementor-widget elementor-widget-divider" data-id="fb67460" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="divider.default">
				<div class="elementor-widget-container">
							<div class="elementor-divider">
			<span class="elementor-divider-separator">
							<div class="elementor-icon elementor-divider__element">
					<i aria-hidden="true" class="fas fa-book-open"></i></div>
						</span>
		</div>
						</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-9995853 elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="9995853" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p><em>Sursa: </em><a href="https://www.livescience.com/health/medicine-drugs/psilocybin-may-protect-against-a-common-debilitating-side-effect-of-chemotherapy-early-study-finds" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="external"><em>Live Science</em></a></p>								</div>
				</div>
		
</div>
		</div>
		<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/psilocibina-ar-putea-proteja-nervii-chimioterapie/">Psilocibina ar putea proteja nervii de efectele chimioterapiei</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></content:encoded>
					
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Adaptarea organismului la căldură pe măsură ce temperaturile cresc</title>
		<link>https://info-natura.ro/adaptarea-organismului-la-caldura-temperaturile/?utm_source=rss&#038;utm_medium=rss&#038;utm_campaign=adaptarea-organismului-la-caldura-temperaturile</link>
		
		<dc:creator><![CDATA[Florin Mitrea]]></dc:creator>
		<pubDate>Tue, 22 Sep 2026 05:00:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Sănătate & Medicină]]></category>
		<category><![CDATA[oameni]]></category>
		<category><![CDATA[recomandate]]></category>
		<category><![CDATA[sănătate]]></category>
		<category><![CDATA[schimbări climatice]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://info-natura.ro/?p=59727</guid>

					<description><![CDATA[<p>Pe scurt Organismul uman are o capacitate remarcabilă de a se adapta la temperaturi ridicate. Expunerea repetată la căldură determină&#8230;</p>
<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/adaptarea-organismului-la-caldura-temperaturile/">Adaptarea organismului la căldură pe măsură ce temperaturile cresc</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[		<div data-elementor-type="wp-post" data-elementor-id="59727" class="elementor elementor-59727">
				<div class="elementor-element elementor-element-6c0362e1 e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-6c0362e1-3ec86ff " data-id="6c0362e1" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="6c0362e1">
    		<div class="elementor-element elementor-element-712c9f6e elementor-widget elementor-widget-penci-info-box" data-id="712c9f6e" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="penci-info-box.default">
				<div class="elementor-widget-container">
					        <div id="penci_info_box_41389" class="penci-block-vc penci-info-box penci-ibox-float-left penci-view-default penci-shape-circle">
            <div class="penci-ibox-inner">
								<div class="penci-ibox-icon penci-ibox-icon--icon penci-icon penci-tibox-icon"><span class="penci-ibox-icon-fa"><i class="penci-ibox-icon--i fa fa-leaf" aria-hidden="true"></i></span></div>                <div class="penci-ibox-content-wrap">
										<h3
                            class="penci-ibox-title">Pe scurt</h3>										                        <div class="penci-ibox-content"><p>Organismul uman are o capacitate remarcabilă de a se adapta la temperaturi ridicate. Expunerea repetată la căldură determină transpirația să înceapă mai devreme, vasele de sânge din piele să se dilate mai eficient, iar volumul sanguin să crească. Cercetările recente arată că aceste mecanisme de adaptare a organismului la căldură apar și la adulții mai în vârstă, oferind noi perspective pentru protejarea persoanelor vulnerabile în timpul valurilor de căldură.</p>
</div>					                </div>
            </div>
        </div>
						</div>
				</div>
		
</div>
<div class="elementor-element elementor-element-927e698 e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-342bb99 " data-id="927e698" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="927e698">
    		<div class="elementor-element elementor-element-a4b27cf elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="a4b27cf" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p>Pe măsură ce perioadele de temperaturi extreme devin mai frecvente și mai intense, oamenii de știință încearcă să înțeleagă mai bine un mecanism natural pe care corpul uman îl folosește de mii de ani: capacitatea de a se obișnui cu temperaturile ridicate.</p><p>Această adaptare a organismului la căldură nu înseamnă că oamenii pot deveni imuni la temperaturi extreme. Există limite fiziologice pe care corpul nu le poate depăși. Însă expunerea repetată la căldură poate declanșa o serie de modificări care fac organismul mai eficient în eliminarea căldurii și reduc solicitarea asupra unor organe importante.</p><p>Iar această descoperire ar putea deveni tot mai importantă într-o lume în care valurile de căldură reprezintă un risc tot mai mare pentru sănătate.</p><h2>Ce se întâmplă în organism când temperatura crește</h2><p>Corpul uman trebuie să mențină temperatura internă într-un interval relativ îngust. Atunci când temperatura mediului crește, organismul trebuie să elimine mai multă căldură pentru a preveni supraîncălzirea.</p><p>Unul dintre cele mai importante mecanisme este transpirația. Evaporarea apei de pe suprafața pielii consumă căldură și contribuie la răcirea organismului. În cazul unei persoane aclimatizate la căldură, transpirația poate începe mai devreme și poate deveni mai intensă.</p><p>Un alt mecanism important este dilatarea vaselor mici de <a href="/sangele-compozitie-functii-grupe-sanguine-si-afectiuni/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">sânge</a> din piele. Mai mult sânge este transportat din interiorul corpului către suprafața pielii, unde căldura poate fi transferată către mediul exterior.</p><p>La început, această redistribuire a sângelui pune o presiune suplimentară asupra inimii. Pe măsură ce organismul se adaptează însă, volumul sanguin crește, iar inima nu mai trebuie să lucreze la fel de intens pentru a menține tensiunea arterială.</p><p>Astfel, aclimatizarea la căldură reprezintă o serie de modificări coordonate, nu un singur mecanism.</p><h2>Creierul joacă rolul unui termostat</h2><p>Una dintre cele mai interesante componente ale procesului se află în creier. <a href="/hipotalamusul-joaca-un-rol-vital-in-controlul-functiilor-corpului/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">Hipotalamusul</a> funcționează asemenea unui centru de control al temperaturii corpului. Atunci când temperatura internă crește, această regiune coordonează reacțiile care ajută organismul să elimine căldura, inclusiv transpirația și dilatarea vaselor de sânge.</p><p>Experimentele sugerează că expunerea repetată la căldură poate modifica modul în care hipotalamusul răspunde la creșterea temperaturii. <a href="/neuronii-celule-adaptate-pentru-receptionarea-si-transmiterea-informatiei/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">Neuronii</a> implicați în reglarea temperaturii devin mai sensibili, iar răspunsurile fiziologice pot fi declanșate mai rapid. Cu alte cuvinte, organismul pare să „învețe” să reacționeze mai eficient la căldură.</p><p>Această formă de adaptare este una dintre explicațiile pentru care persoanele obișnuite cu un climat cald pot tolera mai bine temperaturile ridicate decât cele care trăiesc în regiuni mai reci.</p><h2>Și celulele se pregătesc pentru căldură</h2><p>Adaptarea organismului la căldură nu se limitează la transpirație, vase de sânge și activitatea inimii. Cercetările recente indică modificări și la nivel celular.</p><p>Un rol important îl au așa-numitele proteine de șoc termic (heat shock proteins). Aceste molecule contribuie la protejarea proteinelor celulare atunci când organismul este supus unor temperaturi ridicate sau altor forme de stres fiziologic.</p><p>Într-un studiu realizat la Universitatea din Ottawa, Canada, bărbați sănătoși cu vârste între 60 și 70 de ani au participat timp de o săptămână la ședințe de imersie în apă caldă. Analiza celulelor imunitare din sânge a evidențiat creșterea concentrației unor proteine de șoc termic. Cercetătorii au observat și alte modificări moleculare care indicau reducerea stresului celular.</p><p>Rezultatele sugerează că organismul se poate pregăti pentru temperaturi ridicate nu doar prin modificări vizibile, precum transpirația, ci și prin mecanisme de protecție care au loc în interiorul celulelor.</p>								</div>
				</div>
		
</div>
<div class="elementor-element elementor-element-54fe877f e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-54fe877f-17d56d0 " data-id="54fe877f" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="54fe877f">
    <div class="elementor-element elementor-element-69187b3e e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-69187b3e-7cac9dd " data-id="69187b3e" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="69187b3e">
    		<div class="elementor-element elementor-element-71bb1418 elementor-widget elementor-widget-penci-info-box" data-id="71bb1418" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="penci-info-box.default">
				<div class="elementor-widget-container">
					        <div id="penci_info_box_84786" class="penci-block-vc penci-info-box penci-ibox-float-left penci-view-default penci-shape-circle">
            <div class="penci-ibox-inner">
								<div class="penci-ibox-icon penci-ibox-icon--icon penci-icon penci-tibox-icon"><span class="penci-ibox-icon-fa"><i class="penci-ibox-icon--i fa fa-info-circle" aria-hidden="true"></i></span></div>                <div class="penci-ibox-content-wrap">
					                        <div class="penci-ibox-stit">De reținut</div>					<h3
                            class="penci-ibox-title">Proteinele de șoc termic</h3>										                        <div class="penci-ibox-content"><p>Scutul celulelor împotriva temperaturilor ridicate</p>
</div>					                </div>
            </div>
        </div>
						</div>
				</div>
		
</div>
<div class="elementor-element elementor-element-159dfb29 e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-159dfb29-62de61f " data-id="159dfb29" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="159dfb29">
    		<div class="elementor-element elementor-element-5b6ca29 elementor-widget elementor-widget-image" data-id="5b6ca29" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="image.default">
				<div class="elementor-widget-container">
																<a href="https://info-natura.ro/wp-content/uploads/2026/09/proteine-soc-termic.jpg" data-elementor-open-lightbox="yes" data-elementor-lightbox-title="proteine-soc-termic" data-elementor-lightbox-description="Proteine de șoc termic" data-e-action-hash="#elementor-action%3Aaction%3Dlightbox%26settings%3DeyJpZCI6NTk3MDUsInVybCI6Imh0dHBzOlwvXC9pbmZvLW5hdHVyYS5yb1wvd3AtY29udGVudFwvdXBsb2Fkc1wvMjAyNlwvMDlcL3Byb3RlaW5lLXNvYy10ZXJtaWMuanBnIn0%3D" data-penci-link="internal" target="_blank">
							<img fetchpriority="high" decoding="async" width="800" height="450" src="https://info-natura.ro/wp-content/uploads/2026/09/proteine-soc-termic.jpg" class="attachment-large size-large wp-image-59705" alt="Proteine de șoc termic" srcset="https://info-natura.ro/wp-content/uploads/2026/09/proteine-soc-termic.jpg 800w, https://info-natura.ro/wp-content/uploads/2026/09/proteine-soc-termic-300x169.jpg 300w, https://info-natura.ro/wp-content/uploads/2026/09/proteine-soc-termic-768x432.jpg 768w" sizes="(max-width: 800px) 100vw, 800px" />								</a>
															</div>
				</div>
		
</div>
<div class="elementor-element elementor-element-bc6d07c e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-bc6d07c-bf7e9ea " data-id="bc6d07c" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="bc6d07c">
    		<div class="elementor-element elementor-element-46fc5d28 elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="46fc5d28" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p><strong data-start="30" data-end="85">Proteinele de șoc termic </strong>sunt un grup de proteine pe care celulele le produc în cantități mai mari atunci când sunt expuse la temperaturi ridicate sau la alte forme de stres. Ele funcționează ca un sistem de protecție și întreținere a celulelor, ajutând alte proteine să își păstreze forma corectă și împiedicându-le să se plieze greșit sau să se degradeze. Acest mecanism face parte din procesul de aclimatizare.</p>								</div>
				</div>
		
</div>
<div class="elementor-element elementor-element-2eef1b8f e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-2eef1b8f-67ae63e " data-id="2eef1b8f" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="2eef1b8f">
    		<div class="elementor-element elementor-element-5db16ad1 elementor-widget elementor-widget-penci-info-box" data-id="5db16ad1" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="penci-info-box.default">
				<div class="elementor-widget-container">
					        <div id="penci_info_box_68620" class="penci-block-vc penci-info-box penci-ibox-float-left penci-view-default penci-shape-circle">
            <div class="penci-ibox-inner">
								<div class="penci-ibox-icon penci-ibox-icon--icon penci-icon penci-tibox-icon"><span class="penci-ibox-icon-fa"><i class="penci-ibox-icon--i fa fa-lightbulb-o" aria-hidden="true"></i></span></div>                <div class="penci-ibox-content-wrap">
																				                        <div class="penci-ibox-content"><p><span style="color: #ff6600;"><strong>IMPORTANT:</strong></span> Adaptarea nu are loc doar prin transpirație și schimbări cardiovasculare, ci în interiorul fiecărei celule.</p>
</div>					                </div>
            </div>
        </div>
						</div>
				</div>
		
</div>

</div>
<div class="elementor-element elementor-element-aab9d6f e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-19348cd " data-id="aab9d6f" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="aab9d6f">
    		<div class="elementor-element elementor-element-3bc2d1c elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="3bc2d1c" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<h2>Poate corpul unei persoane în vârstă să se adapteze la căldură?</h2><p>Întrebarea este deosebit de importantă deoarece capacitatea de a face față temperaturilor ridicate scade odată cu înaintarea în vârstă. Persoanele în vârstă transpiră, în general, mai puțin eficient, iar vasele de sânge ale pielii au o capacitate redusă de dilatare. Aceste modificări pot face mai dificilă eliminarea excesului de căldură.</p><p>Cercetătorii au vrut să afle dacă aceste limite pot fi parțial compensate prin aclimatizare. Într-un experiment, adulți cu vârste între 60 și 70 de ani au fost comparați cu adulți tineri. Participanții au trecut timp de șapte zile printr-un protocol controlat de expunere la apă de aproximativ 40 °C.</p><p>Rezultatele au fost surprinzătoare. După perioada de aclimatizare, ambele grupe au început să transpire și să își dilate vasele de sânge mai devreme atunci când au fost expuse la căldură. Temperatura corporală medie a fost cu aproximativ 0,4 °C mai mică, iar ritmul cardiac a scăzut cu aproximativ cinci bătăi pe minut față de începutul experimentului.</p><p>Concluzia cercetătorilor este importantă: chiar și la vârste înaintate, organismul își păstrează o capacitate considerabilă de adaptare la temperaturi ridicate.</p><h2>Cât timp durează aclimatizarea și cât se păstrează efectele?</h2><p>Adaptarea la căldură nu este permanentă. Studiile pe persoane tinere și sănătoase arată că organismul începe să dezvolte răspunsuri fiziologice după expuneri repetate la temperaturi ridicate. Însă, dacă perioada de expunere la căldură se încheie, aceste adaptări se pot pierde în câteva săptămâni.</p><p>Acest lucru ar putea explica de ce primele valuri de căldură ale verii sunt uneori mai periculoase decât perioadele caniculare care apar mai târziu în sezon. La începutul verii, organismul nu este încă pe deplin aclimatizat. După mai multe perioade de temperaturi ridicate, mecanismele de răcire devin mai eficiente.</p><p>Fenomenul are însă și o consecință importantă: între două valuri de căldură, dacă temperaturile scad suficient de mult, o parte dintre adaptările dobândite poate dispărea. De aceea, aclimatizarea la căldură nu trebuie privită ca o transformare permanentă a organismului, ci mai degrabă ca un răspuns dinamic la mediul în care trăim.</p><h2>O posibilă strategie împotriva valurilor de căldură</h2><p>Una dintre cele mai interesante direcții de cercetare este posibilitatea de a induce în mod controlat aceste adaptări înaintea perioadelor caniculare.</p><p>Un studiu realizat pe femei în vârstă a testat efectele unei perioade de imersie repetată în apă caldă. Participantele au fost supuse apoi unei „unde de căldură” artificiale, într-o încăpere cu temperatura de 36 °C și umiditate de 45%. După perioada de aclimatizare, temperatura centrală a corpului a fost cu aproximativ 0,2 °C mai mică, iar ritmul cardiac a fost, de asemenea, mai redus.</p><p>Rezultatele sunt promițătoare, dar cercetătorii subliniază că este prea devreme pentru a spune dacă astfel de proceduri reduc efectiv riscul de îmbolnăvire sau deces în timpul unui val de căldură.</p><p>Expunerea intenționată la temperaturi ridicate poate fi periculoasă, mai ales pentru persoanele cu boli cardiovasculare, probleme de mobilitate sau tulburări cognitive. De aceea, astfel de protocoale trebuie evaluate și controlate cu mare atenție.</p><h2>Căldura extremă va testa limitele adaptării umane</h2><p>Există dovezi că oamenii care trăiesc de generații în regiuni foarte calde prezintă o anumită adaptare la temperaturile ridicate. Studiile efectuate în zone precum Arabia Saudită, India sau Thailanda indică diferențe între temperaturile asociate cu cel mai mic risc de mortalitate în populațiile locale și cele observate în cazul persoanelor venite din regiuni mai reci.</p><p>Totuși, adaptarea are limite. Chiar și persoanele obișnuite cu temperaturile ridicate pot ajunge în situații periculoase atunci când căldura depășește anumite praguri. În cazul locuitorilor din Mecca, de exemplu, cercetările au arătat că mortalitatea începe să crească puternic atunci când temperaturile depășesc aproximativ 38 °C.</p><p>În plus, toleranța la căldură nu depinde doar de fiziologie. Aerul condiționat, accesul la apă, condițiile de muncă, umiditatea, posibilitatea de a sta la umbră și starea generală de sănătate pot schimba radical riscul individual.</p><p>Prin urmare, adaptarea organismului la căldură poate reprezenta o parte a răspunsului nostru la schimbările climatice, dar nu poate înlocui măsurile de protecție împotriva temperaturilor extreme.</p><h2>Organismul se poate adapta, dar nu la nesfârșit</h2><p>Corpul uman este mai flexibil decât am putea crede. Prin expunere repetată la temperaturi ridicate, transpirația poate deveni mai eficientă, vasele de sânge se pot dilata mai rapid, volumul sanguin poate crește, iar celulele pot activa mecanisme suplimentare de protecție.</p><p>Cercetările recente arată că aceste mecanisme nu dispar pur și simplu odată cu înaintarea în vârstă. Chiar și persoanele în vârstă își pot păstra o parte importantă din capacitatea de adaptare a organismului la căldură.</p><p>În contextul schimbărilor climatice, descoperirea ar putea avea implicații importante. Dacă oamenii de știință vor putea determina câtă expunere este necesară, pentru cât timp și în ce condiții, aclimatizarea controlată ar putea deveni într-o zi una dintre metodele prin care persoanele vulnerabile sunt pregătite pentru perioadele de temperaturi extreme.</p><p>Însă cercetătorii mai au de răspuns la o întrebare esențială: cât de mult poate proteja această adaptare organismul atunci când temperaturile depășesc limitele cu care specia noastră este obișnuită? Pe măsură ce valurile de căldură devin mai frecvente și mai intense, răspunsul la această întrebare ar putea deveni la fel de important ca înțelegerea fenomenului climatic în sine.</p>								</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-48befa6 elementor-widget-divider--view-line_icon elementor-view-default elementor-widget-divider--element-align-center elementor-widget elementor-widget-divider" data-id="48befa6" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="divider.default">
				<div class="elementor-widget-container">
							<div class="elementor-divider">
			<span class="elementor-divider-separator">
							<div class="elementor-icon elementor-divider__element">
					<i aria-hidden="true" class="fas fa-book-open"></i></div>
						</span>
		</div>
						</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-738b66e elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="738b66e" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p><em>Sursa: </em><a href="https://www.sciencenews.org/article/how-nody-adapts-to-heatstroke-climate" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="external"><em>Science News</em></a></p>								</div>
				</div>
		
</div>
		</div>
		<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/adaptarea-organismului-la-caldura-temperaturile/">Adaptarea organismului la căldură pe măsură ce temperaturile cresc</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></content:encoded>
					
		
		
			</item>
		<item>
		<title>De ce ne înțeapă țânțarii? Chimia pielii ar putea explica preferințele lor</title>
		<link>https://info-natura.ro/de-ce-ne-inteapa-tantarii-chimia-pielii-explica/?utm_source=rss&#038;utm_medium=rss&#038;utm_campaign=de-ce-ne-inteapa-tantarii-chimia-pielii-explica</link>
		
		<dc:creator><![CDATA[Florin Mitrea]]></dc:creator>
		<pubDate>Sat, 19 Sep 2026 07:00:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Sănătate & Medicină]]></category>
		<category><![CDATA[insecte]]></category>
		<category><![CDATA[oameni]]></category>
		<category><![CDATA[sănătate]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://info-natura.ro/?p=59628</guid>

					<description><![CDATA[<p>Pe scurt De ce ne înțeapă țânțarii mai mult pe unii decât pe alții? Un studiu arată că răspunsul ar&#8230;</p>
<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/de-ce-ne-inteapa-tantarii-chimia-pielii-explica/">De ce ne înțeapă țânțarii? Chimia pielii ar putea explica preferințele lor</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[		<div data-elementor-type="wp-post" data-elementor-id="59628" class="elementor elementor-59628">
				<div class="elementor-element elementor-element-5b932c4e e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-5b932c4e-711823c " data-id="5b932c4e" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="5b932c4e">
    		<div class="elementor-element elementor-element-320b75bb elementor-widget elementor-widget-penci-info-box" data-id="320b75bb" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="penci-info-box.default">
				<div class="elementor-widget-container">
					        <div id="penci_info_box_73942" class="penci-block-vc penci-info-box penci-ibox-float-left penci-view-default penci-shape-circle">
            <div class="penci-ibox-inner">
								<div class="penci-ibox-icon penci-ibox-icon--icon penci-icon penci-tibox-icon"><span class="penci-ibox-icon-fa"><i class="penci-ibox-icon--i fa fa-leaf" aria-hidden="true"></i></span></div>                <div class="penci-ibox-content-wrap">
										<h3
                            class="penci-ibox-title">Pe scurt</h3>										                        <div class="penci-ibox-content"><p><strong>De ce ne înțeapă țânțarii</strong> mai mult pe unii decât pe alții? Un studiu arată că răspunsul ar putea sta în chimia pielii și în microorganismele care trăiesc pe suprafața ei. Descoperirile ar putea contribui, în viitor, la dezvoltarea unor repelente mai eficiente și a unor metode mai precise de control al țânțarilor.</p>
</div>					                </div>
            </div>
        </div>
						</div>
				</div>
		
</div>
<div class="elementor-element elementor-element-e1f487d e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-d16b424 " data-id="e1f487d" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="e1f487d">
    		<div class="elementor-element elementor-element-76ce1a9 elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="76ce1a9" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p>De ce ne înțeapă țânțarii mai mult pe unii decât pe alții? Întrebarea pare să aibă un răspuns simplu &#8211; unii oameni ar fi pur și simplu „mai gustoși” pentru aceste <a href="/insectele-arahnidele-si-alte-artropode/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">insecte</a>. Însă un nou studiu sugerează că explicația este mult mai subtilă. Chimia pielii și microorganismele care trăiesc pe suprafața ei pot influența felul în care diferite specii de țânțari își aleg gazdele. Iar ceea ce atrage o specie nu este neapărat atractiv și pentru alta.</p><p>Studiul, publicat în revista <em>iScience</em>, oferă o perspectivă interesantă asupra unei relații pe care oamenii o cunosc mai ales prin disconfortul provocat de înțepături. Țânțarii nu sunt doar insecte care caută sânge la întâmplare. Ei folosesc o combinație de semnale vizuale, termice și olfactive pentru a găsi o gazdă, iar mirosul corpului pare să joace un rol important în această selecție.</p><h2>Chimia pielii și țânțarii nu formează aceeași poveste pentru toate speciile</h2><p>Cercetătorii de la Florida International University au analizat reacția a trei specii de țânțari la mirosul a 119 voluntari. Au fost incluse <em>Aedes aegypti</em>, <em>Aedes albopictus</em> și <em>Culex quinquefasciatus</em>, specii care pot transmite boli precum dengue, febra West Nile și febra galbenă.</p><p>Pentru primele două specii, care se hrănesc în timpul zilei, voluntarii și-au introdus brațul într-un dispozitiv ce permitea insectelor să le simtă mirosul, fără să poată înțepa. În cazul speciei <em>Culex quinquefasciatus</em>, activă mai ales noaptea, cercetătorii au folosit mâneci din nailon purtate câteva ore de participanți, pentru a colecta mirosul pielii. Apoi au măsurat câți țânțari erau atrași de fiecare probă.</p><p>Rezultatul a fost surprinzător: fiecare specie a manifestat preferințe pentru un grup diferit de oameni. Unele persoane erau atractive pentru mai mult de o specie, dar niciun participant nu a atras în mod puternic toate cele trei specii testate. <em>Aedes aegypti</em> a prezentat chiar o preferință ușoară, dar semnificativă, pentru bărbați în comparație cu femeile.</p><p>Această diferență sugerează că nu există un singur „miros de om” care să explice toate înțepăturile. Fiecare specie poate interpreta diferit amestecul chimic pe care îl întâlnește.</p><h2>Ce caută țânțarii în mirosul pielii</h2><p>Mirosul uman este un amestec extrem de complex, alcătuit din peste o mie de substanțe chimice. O parte dintre acestea sunt produse direct de organism, iar altele apar în urma activității bacteriilor care trăiesc pe piele. Tocmai această complexitate face dificilă identificarea semnalelor care îi ghidează pe țânțari.</p><p>În cadrul studiului, cercetătorii au analizat atât compușii volatili din aerul din jurul pielii, cât și bacteriile prezente pe suprafața acesteia. Au căutat apoi asemănări între persoanele care atrăgeau cel mai mult sau cel mai puțin fiecare specie.</p><p>Pentru <em>Aedes aegypti</em> și <em>Culex quinquefasciatus</em>, țânțarii au fost, în general, mai atrași de persoanele care aveau un miros cutanat mai puțin intens. În schimb, <em>Aedes albopictu</em>s a manifestat o preferință pentru 13 substanțe chimice asociate unor mirosuri asemănătoare celor ale plantelor.</p><p>Descoperirea este importantă deoarece arată că atracția țânțarilor nu depinde neapărat de cât de puternic miroase o persoană. Un miros discret poate fi mai atractiv pentru o anumită specie decât un miros intens, iar compoziția chimică pare să conteze mai mult decât simpla cantitate.</p><h2>Microbiomul pielii ar putea influența alegerea gazdei</h2><p>Pe suprafața pielii trăiesc numeroase microorganisme, iar activitatea lor contribuie la formarea mirosului corporal. Studiul a identificat câteva <a href="/bacteriile-structura-clasificare-reproducere/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">bacterii</a> prezente în toate cele trei grupuri de persoane care atrăgeau cel mai mult țânțarii, printre care <em>Corynebacterium kefirresdentii</em>, <em>Cutibacterium granulosum</em> și o tulpină de <em>Staphylococcus epidermis</em>.</p><p>Totuși, cercetătorii nu au demonstrat că aceste bacterii sunt singurele responsabile pentru atracție. Ele ar putea contribui la producerea anumitor substanțe volatile, dar relația dintre microorganisme, miros și comportamentul țânțarilor este încă departe de a fi complet înțeleasă.</p><p>Aici intervine una dintre cele mai interesante idei ale studiului: microbiomul pielii nu este doar o comunitate de microorganisme care trăiește pe corpul nostru, ci poate influența și felul în care alte organisme ne percep. În cazul țânțarilor, această interacțiune ar putea contribui la alegerea gazdei.</p><h2>De ce ne înțeapă țânțarii diferit, în funcție de specie</h2><p>Faptul că speciile au preferințe distincte poate avea legătură cu evoluția lor. Țânțarii s-au adaptat la diferite tipuri de gazde și la momente diferite ale zilei în care caută hrană. Aceste adaptări ar putea explica de ce semnalele chimice care atrag o specie nu au același efect asupra alteia.</p><p>De exemplu, <em>Aedes aegypti</em> și <em>Aedes albopictus</em> sunt activi în timpul zilei, în timp ce <em>Culex quinquefasciatus</em> caută hrană mai ales noaptea. Într-un mediu în care mai multe specii coexistă, fiecare poate folosi propriile indicii pentru a găsi o gazdă potrivită.</p><p>Această perspectivă schimbă și felul în care putem privi întrebarea de ce ne înțeapă țânțarii. Nu este vorba doar despre o preferință individuală a insectei, ci despre o interacțiune între biologia țânțarului, chimia corpului uman și mediul în care are loc întâlnirea.</p><h2>Studiul ar putea ajuta la dezvoltarea unor repelente mai eficiente</h2><p>Înțelegerea mecanismelor prin care țânțarii își aleg gazdele ar putea avea implicații practice importante. Cercetătorii speră să descopere cum produc bacteriile pielii substanțele care fac o persoană mai mult sau mai puțin atractivă pentru anumite specii.</p><p>Pe termen lung, aceste informații ar putea contribui la dezvoltarea unor repelente bazate pe microorganisme sau pe molecule care modifică semnalele olfactive percepute de țânțari. O altă posibilitate ar fi crearea unor momeli pentru capcane, concepute special pentru speciile predominante într-o anumită regiune.</p><p>Cercetătorii subliniază însă că mai sunt multe întrebări de clarificat. Mirosul uman este atât de complex, încât este posibil ca studiul să nu fi surprins toate substanțele care influențează atracția. De asemenea, prezența unei bacterii pe piele nu înseamnă automat că ea este responsabilă pentru preferința țânțarilor.</p>								</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-d2adf16 elementor-widget-divider--view-line_icon elementor-view-default elementor-widget-divider--element-align-center elementor-widget elementor-widget-divider" data-id="d2adf16" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="divider.default">
				<div class="elementor-widget-container">
							<div class="elementor-divider">
			<span class="elementor-divider-separator">
							<div class="elementor-icon elementor-divider__element">
					<i aria-hidden="true" class="fas fa-book-open"></i></div>
						</span>
		</div>
						</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-4507894 elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="4507894" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p><em>Sursa: </em><a href="https://www.sciencenews.org/article/skin-chemistry-which-mosquitoes-bite" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="external"><em>Science News</em></a></p>								</div>
				</div>
		
</div>
		</div>
		<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/de-ce-ne-inteapa-tantarii-chimia-pielii-explica/">De ce ne înțeapă țânțarii? Chimia pielii ar putea explica preferințele lor</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></content:encoded>
					
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Celulele canceroase eliberează antioxidanți pentru a dezarma sistemul imunitar</title>
		<link>https://info-natura.ro/celulele-canceroase-antioxidanti-sistemul-imunitar/?utm_source=rss&#038;utm_medium=rss&#038;utm_campaign=celulele-canceroase-antioxidanti-sistemul-imunitar</link>
		
		<dc:creator><![CDATA[Florin Mitrea]]></dc:creator>
		<pubDate>Mon, 14 Sep 2026 07:00:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Sănătate & Medicină]]></category>
		<category><![CDATA[oameni]]></category>
		<category><![CDATA[sănătate]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://info-natura.ro/?p=59476</guid>

					<description><![CDATA[<p>În lupta dintre organism și cancer, sistemul imunitar are propriile arme, dar și propriile vulnerabilități. Un nou studiu arată cum&#8230;</p>
<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/celulele-canceroase-antioxidanti-sistemul-imunitar/">Celulele canceroase eliberează antioxidanți pentru a dezarma sistemul imunitar</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[		<div data-elementor-type="wp-post" data-elementor-id="59476" class="elementor elementor-59476">
				<div class="elementor-element elementor-element-3b8d722 e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-22c9074 " data-id="3b8d722" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="3b8d722">
    		<div class="elementor-element elementor-element-3d854a3 elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="3d854a3" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p>În lupta dintre organism și cancer, <a href="/sistemul-imunitar-al-corpului-nostru/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">sistemul imunitar</a> are propriile arme, dar și propriile vulnerabilități. Un nou studiu arată cum celulele canceroase eliberează antioxidanți pentru a reduce activitatea unor celule imunitare care ar trebui să le distrugă.</p><p>Mecanismul, identificat de cercetători de la Universitatea Cambridge și Oregon Health &amp; Science University, ar putea explica de ce unele tumori răspund slab la imunoterapie și ar putea deschide o nouă direcție pentru tratamente.</p><h2>Când moleculele considerate nocive devin esențiale pentru imunitate</h2><p>Mult timp, speciile reactive de oxigen au fost privite aproape exclusiv ca produse secundare periculoase ale metabolismului. Aceste molecule, printre care se numără și <a href="/radicalii-liberi-si-stresul-oxidativ/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">radicalii liberi</a>, pot deteriora celulele atunci când se acumulează în exces. Totuși, organismul nu le produce întâmplător: în cantități controlate, ele participă și la procese biologice esențiale.</p><p>Una dintre funcțiile lor este legată de activarea limfocitelor T, celule ale sistemului imunitar capabile să recunoască și să distrugă celulele tumorale. Pentru a-și porni mecanismele de atac, aceste celule au nevoie de anumite semnale chimice, iar speciile reactive de oxigen fac parte din acest proces.</p><p>Aici apare una dintre cele mai interesante descoperiri ale studiului: moleculele care pot deveni dăunătoare în exces sunt, în anumite condiții, indispensabile pentru ca sistemul imunitar să funcționeze eficient.</p><h2>Cum reușesc tumorile să „stingă” atacul limfocitelor T</h2><p>Cercetătorii au analizat lichidul din jurul celulelor tumorale, în modele de cancer dezvoltate la șoareci. Au descoperit că tumorile eliberează cantități mari dintr-o proteină antioxidantă numită peroxiredoxină 1, cunoscută sub abrevierea PRDX1.</p><p>Această proteină are rolul de a neutraliza speciile reactive de oxigen. În mod obișnuit, o asemenea activitate poate proteja celulele de stresul oxidativ. În micro-mediul tumoral, însă, efectul ei devine mult mai complex: PRDX1 îndepărtează moleculele de care limfocitele T au nevoie pentru a se activa.</p><p>Rezultatul este asemănător cu o alarmă care nu mai poate porni. Limfocitele T sunt prezente în apropierea tumorii, dar nu mai primesc semnalele chimice necesare pentru a-și declanșa eficient mecanismele de distrugere. Cercetătorii descriu acest proces ca pe o formă de „sufocare chimică” a răspunsului imunitar.</p><p>Astfel, cancerul nu se limitează la a se ascunde de sistemul imunitar. El poate modifica mediul din jurul său pentru a face atacul celulelor de apărare mai puțin eficient.</p><h2>Ce s-a întâmplat când cercetătorii au eliminat PRDX1</h2><p>Pentru a verifica dacă această proteină are un rol direct în protejarea tumorilor, echipa a folosit tehnologia de editare genetică CRISPR. Cercetătorii au creat celule canceroase de șoarece care nu mai puteau produce PRDX1.</p><p>Când capacitatea tumorilor de a elibera acest antioxidant a fost eliminată, activitatea celulelor imunitare a crescut, iar dezvoltarea tumorilor a fost limitată. Observația sugerează că PRDX1 nu este doar un element asociat cu mediul tumoral, ci poate contribui efectiv la reducerea răspunsului imunitar.</p><p>Cercetătorii au mers apoi mai departe pentru a vedea dacă mecanismul există și în cancerul uman. Au analizat date despre proteinele eliberate de linii celulare canceroase umane, activitatea genelor în mii de tumori și lichidul din jurul tumorilor prelevate de la pacienți. Toate cele trei direcții de analiză au indicat aceeași posibilitate: și tumorile umane pot elibera PRDX1 în mediul înconjurător, unde aceasta reduce nivelul speciilor reactive de oxigen necesare limfocitelor T.</p><h2>O posibilă explicație pentru rezistența la imunoterapie</h2><p>Imunoterapia a schimbat modul în care cercetătorii încearcă să trateze <a href="/cancerul-o-boala-care-schimba-viata-omului/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">cancerul</a>. În loc să acționeze doar direct asupra tumorii, unele tratamente urmăresc să reactiveze sistemul imunitar și să-l ajute să recunoască și să distrugă celulele canceroase. Totuși, aceste terapii nu funcționează la toți pacienții.</p><p>Noul studiu sugerează că PRDX1 ar putea reprezenta una dintre barierele care împiedică răspunsul la tratament. În modelele experimentale, eliminarea capacității celulelor canceroase de a produce această proteină a îmbunătățit răspunsul tumorilor la imunoterapie.</p><p>Profesorul Rahul Roychoudhuri, de la Departamentul de Patologie al Universității Cambridge, a explicat că descoperirea indică o nouă cale prin care tumorile pot opri sistemul imunitar și că blocarea acestui proces ar putea face unele tumori mai receptive la tratamente care nu funcționează suficient de bine în prezent.</p><p>Deocamdată, este vorba despre o direcție de cercetare, nu despre un tratament disponibil. Dar identificarea unei asemenea vulnerabilități poate fi importantă pentru dezvoltarea unor terapii care să împiedice tumorile să-și protejeze mediul înconjurător.</p><h2>De ce această descoperire schimbă perspectiva asupra antioxidanților</h2><p>Rezultatele aduc în discuție și o idee mai largă despre antioxidanți. În mod obișnuit, aceștia sunt asociați cu protecția celulelor împotriva stresului oxidativ și sunt adesea prezentați ca substanțe benefice pentru sănătate. Studiul arată însă că relația dintre antioxidanți și organism nu este atât de simplă.</p><p>În cazul limfocitelor T, anumite molecule reactive de oxigen sunt necesare pentru activare. Dacă sunt eliminate în exces, răspunsul imunitar poate fi diminuat. Acest lucru ar putea contribui la explicarea unor rezultate obținute în studii clinice în care suplimentele antioxidante nu au redus riscul de cancer și, în anumite situații, au fost asociate cu rezultate mai slabe.</p><p>Cercetătorii subliniază însă că aceste observații nu înseamnă că antioxidanții alimentari trebuie evitați sau că persoanele cu cancer ar trebui să-și schimbe dieta. Studiul a fost realizat în principal pe modele preclinice, iar rezultatele nu justifică modificarea tratamentului fără recomandarea medicului.</p><h2>O nouă țintă pentru tratamentele împotriva cancerului</h2><p>Studiul publicat în revista <em>Science</em> conturează o imagine mai nuanțată a interacțiunii dintre tumori și sistemul imunitar. Celulele canceroase nu doar cresc și se divid, ci pot modifica activ mediul din jurul lor pentru a reduce eficiența atacului imunitar. În acest caz, ele folosesc o proteină antioxidantă pentru a îndepărta moleculele care ajută limfocitele T să se activeze.</p><p>Faptul că blocarea PRDX1 a favorizat activitatea imunitară și a îmbunătățit răspunsul la imunoterapie sugerează că această proteină ar putea deveni o țintă terapeutică. Cercetările viitoare vor trebui să stabilească dacă mecanismul poate fi blocat în siguranță la oameni și dacă acest lucru poate îmbunătăți tratamentul anumitor tipuri de cancer.</p><p>Descoperirea că celulele canceroase eliberează antioxidanți pentru a dezarma limfocitele T arată cât de sofisticată poate fi lupta dintre tumori și sistemul imunitar. În același timp, ea sugerează că viitoarele tratamente ar putea urmări nu doar distrugerea directă a cancerului, ci și împiedicarea tumorilor de a-și construi propriul mecanism de apărare.</p>								</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-7e3dc17 elementor-widget-divider--view-line_icon elementor-view-default elementor-widget-divider--element-align-center elementor-widget elementor-widget-divider" data-id="7e3dc17" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="divider.default">
				<div class="elementor-widget-container">
							<div class="elementor-divider">
			<span class="elementor-divider-separator">
							<div class="elementor-icon elementor-divider__element">
					<i aria-hidden="true" class="fas fa-book-open"></i></div>
						</span>
		</div>
						</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-a1c472f elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="a1c472f" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p><em>Sursa: </em><a href="https://www.cam.ac.uk/research/news/cancer-cells-release-antioxidants-to-prevent-immune-cells-from-destroying-them" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="external"><em>University of Cambridge Research News</em></a></p>								</div>
				</div>
		
</div>
		</div>
		<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/celulele-canceroase-antioxidanti-sistemul-imunitar/">Celulele canceroase eliberează antioxidanți pentru a dezarma sistemul imunitar</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></content:encoded>
					
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Un vaccin personalizat împotriva cancerului ar putea reduce revenirea melanomului</title>
		<link>https://info-natura.ro/vaccin-personalizat-impotriva-cancerului-melanomul/?utm_source=rss&#038;utm_medium=rss&#038;utm_campaign=vaccin-personalizat-impotriva-cancerului-melanomul</link>
		
		<dc:creator><![CDATA[Florin Mitrea]]></dc:creator>
		<pubDate>Sat, 05 Sep 2026 05:00:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Sănătate & Medicină]]></category>
		<category><![CDATA[de actualitate]]></category>
		<category><![CDATA[oameni]]></category>
		<category><![CDATA[sănătate]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://info-natura.ro/?p=59334</guid>

					<description><![CDATA[<p>O nouă etapă în dezvoltarea unui vaccin personalizat împotriva cancerului a fost atinsă după ce un tratament experimental bazat pe&#8230;</p>
<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/vaccin-personalizat-impotriva-cancerului-melanomul/">Un vaccin personalizat împotriva cancerului ar putea reduce revenirea melanomului</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[		<div data-elementor-type="wp-post" data-elementor-id="59334" class="elementor elementor-59334">
				<div class="elementor-element elementor-element-6720fa5 e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-dd2e532 " data-id="6720fa5" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="6720fa5">
    		<div class="elementor-element elementor-element-3a1c7c9 elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="3a1c7c9" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p>O nouă etapă în dezvoltarea unui vaccin personalizat împotriva cancerului a fost atinsă după ce un tratament experimental bazat pe tehnologia <a href="/arn-ul-mesager-structura-si-functii/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">ARN mesager (ARNm)</a> a obținut rezultate promițătoare într-un studiu clinic de fază III. Terapia, numită intismeran autogene, este concepută individual pentru fiecare pacient, pornind de la mutațiile specifice ale propriei tumori, și a fost testată în combinație cu imunoterapia cu pembrolizumab, cunoscută sub numele comercial Keytruda.</p><p>Potrivit rezultatelor preliminare anunțate în august 2026, combinația a îndeplinit obiective importante în prevenirea recidivei melanomului și a apariției metastazelor la distanță. Este un rezultat deosebit de important, deoarece reprezintă prima reușită de fază III pentru o terapie individualizată bazată pe neoantigene și pentru un tratament oncologic bazat pe ARN mesager. Totuși, vaccinul nu este încă aprobat pentru utilizare generală, iar datele complete ale studiului urmează să fie prezentate și analizate în detaliu.</p><h2>Cum funcționează un vaccin ARNm împotriva cancerului?</h2><p>Spre deosebire de vaccinurile preventive, care sunt administrate persoanelor sănătoase pentru a le proteja de o infecție, acest vaccin ARNm împotriva cancerului are un rol terapeutic. El este creat după ce tumoarea pacientului este analizată genetic.</p><p>Celulele canceroase acumulează mutații pe măsură ce se dezvoltă. Unele dintre aceste modificări pot produce proteine anormale, numite neoantigene, care nu se găsesc în celulele normale ale organismului. Acestea reprezintă, în esență, semne distinctive ale tumorii, pe care <a href="/sistemul-imunitar-al-corpului-nostru/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">sistemul imunitar</a> ar putea învăța să le recunoască.</p><p>În cazul intismeran autogene, cercetătorii analizează ADN-ul tumorii pentru a identifica mutațiile relevante și selectează neoantigenele care ar putea deveni ținte pentru sistemul imunitar. Vaccinul conține apoi ARN mesager sintetic care poartă instrucțiunile necesare pentru producerea acestor neoantigene. Terapia poate codifica până la 34 de neoantigene, fiind adaptată semnăturii genetice specifice a tumorii fiecărui pacient.</p><p>După administrare, celulele folosesc ARN-ul mesager pentru a produce temporar fragmentele proteice corespunzătoare. Acestea sunt prezentate sistemului imunitar, cu scopul de a activa limfocitele T capabile să recunoască și să atace celulele canceroase care poartă aceleași semne moleculare.</p><p>Ideea este, așadar, diferită de cea a unui tratament universal. Nu există o singură formulă destinată tuturor bolnavilor de melanom. Fiecare doză pornește de la caracteristicile genetice ale tumorii pacientului.</p><h2>De ce vaccinul este combinat cu imunoterapia?</h2><p>În studiul de fază III, vaccinul pentru melanom nu a fost utilizat singur, ci împreună cu medicamentul pembrolizumab, o imunoterapie care blochează proteina PD-1.</p><p>Sistemul imunitar dispune de mecanisme naturale de control care împiedică limfocitele T să devină excesiv de agresive. Unele tumori au învățat însă să exploateze aceste „frâne” ale sistemului imunitar pentru a evita atacul. Medicamentele de tip inhibitor de puncte de control imunitar, precum pembrolizumab, pot reduce această capacitate de apărare a tumorii.</p><p>Cele două tratamente ar putea avea astfel roluri complementare. Vaccinul personalizat ajută sistemul imunitar să identifice ținte foarte specifice, iar imunoterapia poate contribui la menținerea activității limfocitelor T împotriva cancerului.</p><p>Datele anterioare susțin această idee. Într-un studiu de fază IIb, care a urmărit 157 de pacienți cu melanom cu risc ridicat, combinația dintre intismeran autogene și pembrolizumab a redus cu 49% riscul de recidivă sau de deces, comparativ cu pembrolizumab administrat singur, la o urmărire mediană de aproximativ cinci ani. Riscul de apariție a metastazelor la distanță sau de deces a fost redus cu 59%. Aceste rezultate au oferit baza pentru trecerea la studiul clinic de fază III.</p><h2>Un rezultat important pentru tratamentul melanomului</h2><p>Cel mai recent studiu, INTerpath-001, a inclus 1.137 de pacienți cu melanom în stadiile IIB-IV, cărora le fusese îndepărtată complet tumora prin intervenție chirurgicală. Acești pacienți pot rămâne totuși expuși unui risc important ca boala să reapară sau să se răspândească în alte regiuni ale organismului.</p><p>Rezultatele preliminare au arătat că asocierea dintre intismeran autogene și pembrolizumab a îndeplinit obiectivul principal al studiului, legat de supraviețuirea fără recidivă. De asemenea, a fost atins un obiectiv secundar important, referitor la supraviețuirea fără metastaze la distanță.</p><p>Cu alte cuvinte, pacienții care au primit combinația au avut rezultate mai bune decât cei tratați numai cu pembrolizumab în ceea ce privește perioada până la reapariția cancerului sau răspândirea acestuia. Companiile care dezvoltă tratamentul au anunțat că nu au fost identificate noi probleme majore de siguranță în studiul de fază III.</p><p>Este important însă ca aceste rezultate să fie interpretate cu prudență. Până în prezent au fost comunicate rezultatele principale, fără prezentarea publică a tuturor datelor numerice detaliate. De exemplu, informațiile complete privind amploarea exactă a beneficiului, rezultatele referitoare la supraviețuirea generală și analiza detaliată a efectelor adverse vor fi esențiale pentru evaluarea științifică a tratamentului.</p><h2>Ce înseamnă această reușită pentru vaccinurile personalizate împotriva cancerului?</h2><p>De zeci de ani, cercetătorii încearcă să creeze vaccinuri capabile să ajute sistemul imunitar să lupte împotriva cancerului. Una dintre cele mai mari dificultăți este faptul că tumorile diferă nu doar de la un tip de cancer la altul, ci și de la un pacient la altul.</p><p>Două persoane diagnosticate cu același tip de cancer pot avea tumori cu profiluri genetice foarte diferite. Un tratament universal poate să nu găsească aceleași ținte în ambele cazuri. Tocmai aici intervine ideea unui tratament personalizat pentru cancer.</p><p>Tehnologia ARN mesager permite proiectarea mai rapidă a unor molecule care conțin instrucțiuni genetice specifice. În cazul cancerului, acest lucru face posibilă transformarea profilului mutațional al unei tumori într-un tratament adaptat pacientului.</p><p>Cercetările anterioare au indicat că tratamentul poate genera răspunsuri ale limfocitelor T împotriva neoantigenelor selectate. La urmărirea pe termen lung a studiului de fază IIb, combinația cu pembrolizumab a fost asociată cu o expansiune mai mare a unor clone de limfocite T și cu apariția unor noi populații de celule imunitare, iar o parte dintre acestea au fost legate de neoantigenele incluse în terapia personalizată.</p><p>Succesul studiului de fază III ar putea demonstra, pentru prima dată la această scară, că această strategie nu este doar o idee promițătoare din laborator, ci poate produce un beneficiu clinic măsurabil într-un studiu amplu.</p><h2>Ar putea fi folosită aceeași tehnologie și pentru alte tipuri de cancer?</h2><p>Melanomul este doar primul test important pentru această abordare. Cercetătorii dezvoltă studii cu intismeran autogene și pentru alte tumori, inclusiv cancer pulmonar fără celule mici, cancer de vezică urinară și cancer renal.</p><p>Există mai multe studii clinice de fază II și III aflate în desfășurare, inclusiv cercetări care testează terapia după intervenția chirurgicală, atunci când tumora vizibilă a fost îndepărtată, dar există riscul ca unele celule canceroase să fi rămas în organism.</p><p>Totuși, succesul în melanom nu garantează automat rezultate similare în toate formele de <a href="/cancerul-o-boala-care-schimba-viata-omului/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">cancer</a>. Tumorile diferă prin numărul și tipul mutațiilor, prin modul în care interacționează cu sistemul imunitar și prin capacitatea lor de a se ascunde de acesta.</p><p>Unele tipuri de cancer ar putea oferi suficiente neoantigene pentru a deveni ținte bune pentru o astfel de strategie, în timp ce altele ar putea necesita combinații diferite de tratamente. De aceea, fiecare rezultat obținut într-un nou tip de tumoare trebuie confirmat separat prin studii clinice.</p><h2>Cât de aproape este vaccinul de utilizarea în spitale?</h2><p>În prezent, intismeran autogene este încă un tratament experimental. Rezultatele pozitive ale unui studiu de fază III reprezintă un pas major, dar nu înseamnă că terapia este deja disponibilă pentru pacienți.</p><p>Următoarele etape includ prezentarea completă a datelor, evaluarea lor de către comunitatea științifică și discuțiile cu autoritățile de reglementare. Abia după aceste proceduri se poate decide dacă tratamentul îndeplinește condițiile necesare pentru aprobare.</p><p>Există și provocări practice. Un vaccin personalizat împotriva cancerului trebuie creat pentru fiecare pacient, ceea ce presupune obținerea unei probe tumorale, secvențierea și analizarea materialului genetic, identificarea neoantigenelor, proiectarea ARN-ului mesager și fabricarea tratamentului individual. În viitor, viteza și eficiența acestui proces vor fi la fel de importante ca eficacitatea biologică a terapiei.</p><h2>Un pas important spre medicina cu adevărat personalizată</h2><p>Rezultatele obținute în melanom oferă unul dintre cele mai puternice argumente de până acum că un vaccin personalizat împotriva cancerului poate deveni o componentă reală a tratamentului oncologic. Terapia cu ARN mesager nu acționează asupra unei ținte comune tuturor pacienților, ci pornește de la mutațiile unice ale fiecărei tumori și încearcă să transforme aceste diferențe într-un avantaj pentru sistemul imunitar.</p><p>Este încă prea devreme pentru a spune cât de mult va schimba această tehnologie tratamentul cancerului sau câte alte tipuri de tumori vor răspunde la ea. Dar rezultatele studiului de fază III în melanom marchează un moment important pentru medicina personalizată și pentru utilizarea ARN-ului mesager dincolo de bolile infecțioase.</p><p>Dacă datele complete vor confirma amploarea beneficiului anunțat, intismeran autogene ar putea deveni primul exemplu de succes major al unei noi generații de terapii în care tratamentul este proiectat pornind de la „amprenta genetică” a cancerului fiecărui pacient.</p>								</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-4d58c78 elementor-widget-divider--view-line_icon elementor-view-default elementor-widget-divider--element-align-center elementor-widget elementor-widget-divider" data-id="4d58c78" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="divider.default">
				<div class="elementor-widget-container">
							<div class="elementor-divider">
			<span class="elementor-divider-separator">
							<div class="elementor-icon elementor-divider__element">
					<i aria-hidden="true" class="fas fa-book-open"></i></div>
						</span>
		</div>
						</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-24c1b3c elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="24c1b3c" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p><em>Sursa: </em><a href="https://www.nature.com/articles/d41586-026-02612-3" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="external"><em>Nature</em></a></p>								</div>
				</div>
		
</div>
		</div>
		<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/vaccin-personalizat-impotriva-cancerului-melanomul/">Un vaccin personalizat împotriva cancerului ar putea reduce revenirea melanomului</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></content:encoded>
					
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Microbiomul intestinal &#8211; miliardele de microbi care trăiesc în intestinul nostru</title>
		<link>https://info-natura.ro/microbiomul-intestinal-microbi-in-intestinul-nostru/?utm_source=rss&#038;utm_medium=rss&#038;utm_campaign=microbiomul-intestinal-microbi-in-intestinul-nostru</link>
		
		<dc:creator><![CDATA[Florin Mitrea]]></dc:creator>
		<pubDate>Mon, 31 Aug 2026 05:00:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Sănătate & Medicină]]></category>
		<category><![CDATA[oameni]]></category>
		<category><![CDATA[recomandate]]></category>
		<category><![CDATA[sănătate]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://info-natura.ro/?p=59289</guid>

					<description><![CDATA[<p>În interiorul corpului nostru există un ecosistem extraordinar de complex, format din miliarde de organisme microscopice care trăiesc, se hrănesc&#8230;</p>
<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/microbiomul-intestinal-microbi-in-intestinul-nostru/">Microbiomul intestinal &#8211; miliardele de microbi care trăiesc în intestinul nostru</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[		<div data-elementor-type="wp-post" data-elementor-id="59289" class="elementor elementor-59289">
				<div class="elementor-element elementor-element-1e6d2f3 e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-7610f67 " data-id="1e6d2f3" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="1e6d2f3">
    		<div class="elementor-element elementor-element-614fb7e elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="614fb7e" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p>În interiorul corpului nostru există un ecosistem extraordinar de complex, format din miliarde de organisme microscopice care trăiesc, se hrănesc și interacționează permanent cu organismul uman. Una dintre cele mai importante comunități de acest fel este microbiomul intestinal, un ansamblu de microorganisme și de informații genetice asociate acestora, care joacă un rol esențial în funcționarea organismului. Deși invizibil cu ochiul liber, acest univers microscopic influențează digestia, metabolismul, <a href="/sistemul-imunitar-al-corpului-nostru/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">sistemul imunitar</a> și chiar comunicarea dintre intestin și <a href="/creierul-omului-centrul-de-comanda-al-sistemului-nervos-uman/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">creier</a>.</p><p>Mult timp, bacteriile care trăiesc în corpul nostru au fost privite mai ales prin prisma bolilor pe care unele dintre ele le pot provoca. Cercetările moderne au schimbat însă radical această perspectivă. Majoritatea microorganismelor care alcătuiesc comunitățile noastre microbiene nu sunt dușmani, ci fac parte dintr-o relație complexă de coexistență cu organismul uman. Intestinul, în special colonul, reprezintă unul dintre cele mai bogate habitate microbiene din corp.</p><h2>Ce este microbiomul intestinal?</h2><p>Termenii „microbiotă” și „microbiom” sunt adesea utilizați ca sinonime, însă există o diferență între ei. Microbiota intestinală reprezintă comunitatea de microorganisme care trăiesc în intestin, în timp ce microbiomul se referă, în sens strict, la ansamblul acestor microorganisme și la materialul lor genetic.</p><p>În limbajul obișnuit, expresia microbiomul intestinal este folosită frecvent pentru a desemna întregul ecosistem microscopic intestinal. Acesta include în principal bacterii, dar și arhee, virusuri, bacteriofagi și unele microorganisme eucariote, precum fungi.</p><p>Nu există un singur microbiom intestinal identic pentru toți oamenii. Compoziția sa diferă de la o persoană la alta și este influențată de numeroși factori: alimentația, vârsta, mediul în care trăim, medicamentele, în special antibioticele, stilul de viață și istoricul biologic individual.</p><p>Primele microorganisme colonizează organismul încă de la începutul vieții, iar comunitatea microbiană se transformă pe măsură ce alimentația și mediul se schimbă. La vârsta adultă, microbiomul intestinal devine un ecosistem foarte divers, aflat într-o permanentă relație cu organismul gazdă.</p><h2>Cum ne ajută microorganismele din intestin?</h2><p>Una dintre cele mai importante funcții ale microbiomului intestinal este participarea la procesarea alimentelor. Organismul uman nu dispune de toate enzimele necesare pentru a descompune anumite componente ale hranei, în special unele fibre alimentare. Aici intervin microorganismele intestinale.</p><p>Bacteriile din colon pot fermenta fibrele care ajung nedigerate în această parte a tubului digestiv. În urma acestui proces rezultă, printre altele, acizi grași cu lanț scurt, precum acetatul, propionatul și butiratul. Acești compuși reprezintă o importantă punte de legătură între alimentație, microbiom și organism.</p><p>Butiratul, de exemplu, este o sursă importantă de energie pentru celulele care căptușesc colonul. În același timp, produșii metabolismului microbian pot influența diverse procese metabolice și pot participa la comunicarea dintre intestin, sistemul imunitar și alte organe.</p><p>Prin urmare, microbiomul nu trebuie privit ca un simplu grup de pasageri care locuiesc în intestin. El funcționează mai degrabă ca o comunitate biologică activă, capabilă să transforme substanțele din alimentație în molecule care pot avea efecte asupra organismului.</p><h2>Microbiomul intestinal și sistemul imunitar</h2><p>Intestinul reprezintă una dintre cele mai importante zone de contact dintre organism și lumea exterioară. Prin hrană pătrund permanent numeroase molecule și microorganisme, iar sistemul imunitar trebuie să facă diferența între ceea ce este inofensiv, util sau potențial periculos.</p><p>Microorganismele intestinale participă la „educarea” și reglarea răspunsurilor imunitare. Relația dintre microbiom și sistemul imunitar este una bidirecțională: organismul controlează în parte comunitățile microbiene, iar acestea, la rândul lor, influențează modul în care funcționează anumite mecanisme imunitare.</p><p>Un microbiom divers și echilibrat contribuie, de asemenea, la ceea ce biologii numesc rezistență la colonizare. Cu alte cuvinte, microorganismele deja instalate în intestin pot face mai dificilă dezvoltarea excesivă a unor microorganisme potențial dăunătoare, deoarece concurează pentru spațiu și resurse.</p><p>Aceasta nu înseamnă că există o formulă universală pentru un microbiom „perfect”. Compoziția considerată normală poate varia considerabil de la un individ la altul, iar simpla prezență sau absență a unei anumite bacterii nu permite, de una singură, evaluarea stării de sănătate.</p><h2>Exemple de microorganisme din microbiomul intestinal</h2><p>Cea mai mare parte a microorganismelor din intestin este reprezentată de bacterii. Printre grupurile frecvent întâlnite se numără <a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Firmicutes" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="external"><em>Bacillota</em> </a>și <a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Bacteroidetes" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="external"><em>Bacteroidota</em></a>, denumite în literatura mai veche și <em>Firmicutes</em>, respectiv <em>Bacteroidetes</em>. În cadrul acestor grupuri există numeroase specii, fiecare cu propriile caracteristici și funcții.</p><p><em>Bacteroides</em> este unul dintre genurile bacteriene importante ale intestinului uman. Specii precum <em>Bacteroides thetaiotaomicron</em> sunt bine cunoscute pentru capacitatea lor de a participa la degradarea unor carbohidrați complecși proveniți din alimentație.</p><p>Un alt gen important este <em>Bifidobacterium</em>, ale cărui specii sunt deosebit de abundente în microbiota sugarilor, mai ales în perioada timpurie a vieții. Unele bifidobacterii pot utiliza anumite componente ale alimentației și contribuie la rețeaua complexă de interacțiuni dintre microorganismele intestinale.</p><p>Printre bacteriile studiate intens se află și <em>Faecalibacterium prausnitzii</em>, o specie asociată cu producerea unor metaboliți importanți prin procesele de fermentare care au loc în colon. Aceasta este una dintre numeroasele bacterii implicate în metabolismul fibrelor și în producerea de acizi grași cu lanț scurt.</p><p>În microbiomul intestinal pot fi întâlnite și specii din genul <em>Akkermansia</em>, inclusiv <em>Akkermansia muciniphila</em>. Această bacterie trăiește în apropierea stratului de mucus intestinal și este intens studiată pentru relația sa cu metabolismul și funcționarea barierei intestinale.</p><p>Alte microorganisme importante aparțin genurilor <em>Lactobacillus</em>, <em>Roseburia</em>, <em>Ruminococcus</em> sau <em>Blautia</em>. Fiecare dintre acestea face parte dintr-o rețea ecologică complexă. Unele microorganisme descompun anumite molecule, iar produșii rezultați pot deveni, la rândul lor, surse de hrană pentru alte specii.</p><p>Microbiomul intestinal nu este alcătuit însă numai din bacterii. Intestinul găzduiește și arhee, dintre care <em>Methanobrevibacter smithii</em> este un exemplu bine cunoscut. De asemenea, există numeroase virusuri, în special bacteriofagi care infectează bacteriile, precum și fungi. Toate aceste componente contribuie la complexitatea ecosistemului intestinal.</p><h2>Un ecosistem care se schimbă odată cu noi</h2><p>Compoziția microbiomului intestinal nu este fixă. Ea poate fi influențată de schimbările din alimentație și de modificările mediului în care trăim. Dieta este unul dintre factorii cu cea mai mare influență, deoarece microorganismele depind de substanțele care ajung în intestin.</p><p>O alimentație bogată în produse vegetale și în surse variate de fibre oferă microorganismelor din colon o gamă largă de substraturi. Legumele, fructele, leguminoasele și cerealele integrale conțin diferite tipuri de fibre și compuși care pot fi metabolizați de comunitățile microbiene.</p><p>În același timp, antibioticele pot modifica profund microbiota intestinală, deoarece acționează asupra bacteriilor și nu fac întotdeauna diferența între microorganismele implicate într-o infecție și cele care fac parte din comunitățile normale ale organismului. După tratament, microbiota se poate reface, însă amploarea și ritmul acestei recuperări pot varia.</p><p>Vârsta, infecțiile, călătoriile și schimbările majore ale stilului de viață pot influența, de asemenea, structura ecosistemului intestinal. Din acest motiv, microbiomul este mai bine înțeles ca un sistem dinamic decât ca o listă permanentă de microorganisme.</p><h2>Ce înseamnă, de fapt, un microbiom intestinal sănătos?</h2><p>În ultimii ani, interesul pentru microbiomul intestinal a crescut enorm, însă cercetările au arătat și cât de dificil este să definim exact un microbiom „ideal”. Nu există o singură combinație de bacterii care să fie considerată perfectă pentru fiecare om.</p><p>Un aspect important este diversitatea, adică varietatea microorganismelor care formează ecosistemul. O comunitate microbiană diversă poate avea o capacitate mai mare de a îndeplini funcții biologice diferite. Totuși, diversitatea nu este singurul criteriu important, deoarece contează și ce microorganisme sunt prezente, în ce proporții și, mai ales, ce activități desfășoară.</p><p>Cercetătorii studiază din ce în ce mai mult nu doar identitatea microorganismelor, ci și genele lor, produșii metabolici pe care îi generează și interacțiunile dintre ele. Două persoane pot avea microbiomuri diferite din punct de vedere al speciilor dominante, dar unele dintre funcțiile îndeplinite de aceste comunități pot fi asemănătoare.</p>								</div>
				</div>
		
</div>
		</div>
		<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/microbiomul-intestinal-microbi-in-intestinul-nostru/">Microbiomul intestinal &#8211; miliardele de microbi care trăiesc în intestinul nostru</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></content:encoded>
					
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Antidot la intoxicația cu scoici? O broască ne poate sări în ajutor</title>
		<link>https://info-natura.ro/antidot-la-intoxicatia-cu-scoici-o-broasca-ajutor/?utm_source=rss&#038;utm_medium=rss&#038;utm_campaign=antidot-la-intoxicatia-cu-scoici-o-broasca-ajutor</link>
		
		<dc:creator><![CDATA[Florin Mitrea]]></dc:creator>
		<pubDate>Sun, 16 Aug 2026 07:00:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Sănătate & Medicină]]></category>
		<category><![CDATA[oameni]]></category>
		<category><![CDATA[sănătate]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://info-natura.ro/?p=59090</guid>

					<description><![CDATA[<p>O echipă de cercetători a făcut un pas important spre dezvoltarea unui antidot pentru intoxicația cu scoici, folosind o proteină&#8230;</p>
<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/antidot-la-intoxicatia-cu-scoici-o-broasca-ajutor/">Antidot la intoxicația cu scoici? O broască ne poate sări în ajutor</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[		<div data-elementor-type="wp-post" data-elementor-id="59090" class="elementor elementor-59090">
				<div class="elementor-element elementor-element-7607410 e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-6a8e0f8 " data-id="7607410" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="7607410">
    		<div class="elementor-element elementor-element-e89ab6c elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="e89ab6c" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p>O echipă de cercetători a făcut un pas important spre dezvoltarea unui antidot pentru intoxicația cu scoici, folosind o proteină produsă în mod natural de broasca-taur americană (<em>Rana catesbeiana</em>). Proteina, numită saxifilină (saxiphilin), funcționează ca un fel de „burete molecular” care captează saxitoxina înainte ca aceasta să ajungă la țintele sale din celulele nervoase. În experimente pe șoareci, o singură administrare a proteinei a fost capabilă să prevină sau chiar să inverseze efectele letale ale toxinei.</p><p>Descoperirea, publicată în iulie 2026 în <em>Nature Communications</em>, este cu atât mai interesantă cu cât saxitoxina se numără printre cele mai puternice toxine cunoscute. Ea poate ajunge în organism prin consumul unor moluște contaminate și poate provoca ceea ce medicii numesc intoxicație paralitică cu crustacee și moluște (paralytic shellfish poisoning &#8211; PSP).</p><h2>Saxitoxina, toxina ascunsă în fructele de mare</h2><p>În anumite condiții, microalgele marine și de apă dulce se pot înmulți rapid, formând ceea ce sunt cunoscute drept „înfloriri algale nocive”. Unele dintre aceste organisme produc saxitoxină, o neurotoxină care poate fi acumulată de organisme filtratoare precum scoicile, midiile și stridiile.</p><p>Problema este că moluștele pot concentra toxina fără să prezinte neapărat semne evidente de contaminare. Astfel, consumatorul poate ingera saxitoxina fără să-și dea seama că produsul este periculos.</p><p>Toxina acționează asupra canalelor de sodiu dependente de voltaj aflate de pe suprafața celulelor nervoase. Aceste canale sunt esențiale pentru generarea și transmiterea impulsurilor electrice prin sistemul nervos și pentru controlul contracțiilor musculare. Atunci când saxitoxina le blochează, transmiterea semnalelor nervoase este perturbată.</p>								</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-2570f43 elementor-widget elementor-widget-penci-info-box" data-id="2570f43" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="penci-info-box.default">
				<div class="elementor-widget-container">
					        <div id="penci_info_box_55415" class="penci-block-vc penci-info-box penci-ibox-float-left penci-view-default penci-shape-circle">
            <div class="penci-ibox-inner">
								<div class="penci-ibox-icon penci-ibox-icon--icon penci-icon penci-tibox-icon"><span class="penci-ibox-icon-fa"><i class="penci-ibox-icon--i fa fa-info-circle" aria-hidden="true"></i></span></div>                <div class="penci-ibox-content-wrap">
										<h3
                            class="penci-ibox-title">De ce înfloririle algale produc saxitoxină?</h3>										                        <div class="penci-ibox-content"><p>De fapt, saxitoxina nu este produsă de înflorirea algală în sine, ci de anumite microorganisme care pot deveni foarte abundente în timpul unei astfel de înfloriri. În mediul marin, principalii producători sunt anumite dinoflagelate, iar în ape dulci pot exista și cianobacterii producătoare de saxitoxină.</p>
<p>Întrebarea interesantă este: de ce ar produce aceste organisme o neurotoxină atât de puternică? Răspunsul nu este încă definitiv stabilit. Cea mai plauzibilă explicație este că saxitoxina face parte dintr-un mecanism de apărare chimică.</p>
</div>					                </div>
            </div>
        </div>
						</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-35265a8 elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="35265a8" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p>Primele simptome pot include greață, furnicături și amorțeală, însă intoxicația severă poate evolua către paralizie musculară și insuficiență respiratorie. În prezent, nu există un antidot specific utilizat în mod obișnuit împotriva saxitoxinei, astfel că tratamentul se bazează în principal pe măsuri de susținere a funcțiilor vitale, inclusiv asistarea respirației și administrarea de oxigen.</p><h2>Broasca-taur și proteina care „aspiră” toxina</h2><p>Aici intervine broasca-taur americană. Unele specii de broaște sunt neobișnuit de rezistente la saxitoxină, iar cercetările anterioare au sugerat că această rezistență nu se bazează exclusiv pe modificări ale canalelor de sodiu.</p><p>În schimb, animalele produc <a href="/macromoleculele-biologice-partea-de-iv-a-proteinele/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">proteine</a> solubile numite saxifiline, care se leagă cu o afinitate foarte mare de saxitoxină. Cercetătorii le descriu drept „bureți pentru toxine”, deoarece captează moleculele toxice și le împiedică să ajungă la canalele de sodiu.</p><p>Proteina studiată în cadrul noului studiu, provenită de la broasca-taur americană, are aproximativ 91 kilodaltoni și dispune de un situs specializat care leagă saxitoxina cu o afinitate extrem de ridicată. Experimentele de laborator au arătat că proteina poate proteja mai multe tipuri de canale de sodiu umane împotriva blocării de către toxină.</p><p>Imaginea este simplă, dar elegantă: în loc să încerce să repare efectele toxinei după ce aceasta a blocat celulele nervoase, saxifilina „interceptează” molecula înainte ca aceasta să-și atingă ținta.</p><h2>Antidotul a funcționat chiar și după administrarea toxinei</h2><p>Cercetătorii au testat saxifilina în mai multe experimente pe șoareci. Animalele au primit doze letale de saxitoxină, iar proteina a fost administrată fie împreună cu toxina, fie înaintea acesteia, fie la scurt timp după expunere.</p><p>Într-unul dintre experimente, șoarecii care au primit saxitoxina fără tratament au prezentat rapid simptome neurologice severe și majoritatea au murit. În schimb, atunci când saxifilina a fost administrată la un minut după toxină, 90% dintre șoareci au supraviețuit până la sfârșitul perioadei experimentale.</p><p>Într-un alt experiment, în care toxina și saxifilina au fost administrate împreună, toate cele 10 animale tratate cu proteina au supraviețuit perioadei de observație de cinci ore. Administrarea preventivă a proteinei a avut, de asemenea, un efect puternic: aproximativ 83% dintre șoareci au supraviețuit unei doze letale de saxitoxină.</p><p>Mai important, tratamentul nu a influențat doar rata de supraviețuire. Animalele tratate cu saxifilină au prezentat simptome neurologice mult mai reduse, ceea ce sugerează că proteina neutralizează toxina înainte ca aceasta să poată produce efectele sale devastatoare asupra sistemului nervos.</p><h2>De ce rezultatul este important pentru oameni</h2><p>Un aspect esențial al studiului este faptul că saxifilina nu este doar eficientă în condiții artificiale de laborator. Cercetătorii au demonstrat că interacțiunea dintre proteină și saxitoxină rămâne stabilă la temperaturi apropiate de cea a corpului mamiferelor. În plus, proteina a reușit să protejeze canale de sodiu umane în experimentele in vitro.</p><p>Aceste rezultate oferă argumente pentru dezvoltarea unei terapii destinate oamenilor, dar nu înseamnă că antidotul pentru intoxicația cu scoici este deja disponibil.</p><p>Înainte ca saxifilina să poată fi administrată pacienților, cercetătorii trebuie să demonstreze că este sigură și eficientă în organismul uman. Trebuie stabilite doza potrivită, modul de administrare, durata efectului și capacitatea proteinei de a neutraliza diferitele variante ale saxitoxinei întâlnite în natură.</p><p>Există însă un motiv pentru optimism. În cazul unei persoane care consumă accidental scoici contaminate, toxina nu este injectată direct în organism, așa cum s-a întâmplat în experimentele pe șoareci. Absorbția este diferită, iar simptomele intoxicației apar de regulă după un interval de timp. Acest lucru ar putea crea o fereastră terapeutică în care un viitor tratament cu saxifilină să poată fi administrat.</p><h2>Natura ca sursă de antidoturi</h2><p>Poate cea mai interesantă lecție a acestei cercetări depășește cazul saxitoxinei. Broasca-taur demonstrează cum evoluția poate produce mecanisme moleculare capabile să neutralizeze toxine pe care alte animale le găsesc letale.</p><p>Saxifilinele sunt întâlnite la mai multe specii de broaște și broaște râioase, iar cercetările recente arată că aceste proteine pot recunoaște mai multe variante ale saxitoxinei. Un studiu publicat în 2026 a arătat că saxifilina poate lega o gamă largă de derivați ai toxinei, ceea ce ridică posibilitatea dezvoltării unor antidoturi cu spectru mai larg.</p><p>Cercetătorii se întreabă acum cât de răspândit este acest principiu în natură. Dacă animalele au evoluat proteine capabile să „captureze” toxine, este posibil ca și alte organisme să ascundă mecanisme similare de rezistență care ar putea fi transformate în instrumente medicale.</p><p>În cazul saxitoxinei, descoperirea unei proteine produse de o broască ar putea reprezenta începutul unei noi strategii terapeutice. Un antidot pentru intoxicația cu scoici bazat pe saxifilină nu există încă pentru oameni, dar rezultatele obținute pe șoareci arată că o astfel de terapie este, cel puțin biologic, posibilă.</p><p>Uneori, soluția pentru o problemă medicală complexă nu este inventată de la zero în laborator. Ea poate fi deja prezentă în natură, ascunsă în mecanismele de apărare ale unui animal care a învățat, de-a lungul evoluției, cum să supraviețuiască unei toxine letale.</p>								</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-afb5a05 elementor-widget-divider--view-line_icon elementor-view-default elementor-widget-divider--element-align-center elementor-widget elementor-widget-divider" data-id="afb5a05" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="divider.default">
				<div class="elementor-widget-container">
							<div class="elementor-divider">
			<span class="elementor-divider-separator">
							<div class="elementor-icon elementor-divider__element">
					<i aria-hidden="true" class="fas fa-book-open"></i></div>
						</span>
		</div>
						</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-071a03a elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="071a03a" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p><em>Sursa: </em><a href="https://www.sciencenews.org/article/bullfrog-antidote-shellfish-poisoning" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="external"><em>Science News</em></a></p>								</div>
				</div>
		
</div>
		</div>
		<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/antidot-la-intoxicatia-cu-scoici-o-broasca-ajutor/">Antidot la intoxicația cu scoici? O broască ne poate sări în ajutor</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></content:encoded>
					
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Punctele de control imunitar și inhibitorii acestora</title>
		<link>https://info-natura.ro/punctele-de-control-imunitar-inhibitorii-acestora/?utm_source=rss&#038;utm_medium=rss&#038;utm_campaign=punctele-de-control-imunitar-inhibitorii-acestora</link>
		
		<dc:creator><![CDATA[Florin Mitrea]]></dc:creator>
		<pubDate>Tue, 11 Aug 2026 07:00:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Sănătate & Medicină]]></category>
		<category><![CDATA[oameni]]></category>
		<category><![CDATA[sănătate]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://info-natura.ro/?p=58995</guid>

					<description><![CDATA[<p>Punctele de control imunitar reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri ale medicinei moderne și au schimbat radical modul în&#8230;</p>
<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/punctele-de-control-imunitar-inhibitorii-acestora/">Punctele de control imunitar și inhibitorii acestora</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[		<div data-elementor-type="wp-post" data-elementor-id="58995" class="elementor elementor-58995">
				<div class="elementor-element elementor-element-3e6e920 e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-9f4898f " data-id="3e6e920" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="3e6e920">
    		<div class="elementor-element elementor-element-d8c36f9 elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="d8c36f9" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p>Punctele de control imunitar reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri ale medicinei moderne și au schimbat radical modul în care oamenii de știință înțeleg lupta organismului împotriva cancerului. Multă vreme s-a crezut că sistemul nostru imunitar este suficient de eficient pentru a identifica și elimina orice celulă care începe să se transforme într-o tumoare. În teorie, lucrurile păreau simple: dacă organismul poate distruge <a href="/bacteriile-structura-clasificare-reproducere/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">bacterii</a>, <a href="/virusurile-agenti-infectiosi-ai-organismelor-vii/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">virusuri</a> și alți agenți patogeni, de ce nu ar putea elimina și celulele canceroase?</p><p>Răspunsul s-a dovedit însă mult mai complex. Cercetările din ultimele decenii au arătat că tumorile nu se ascund pur și simplu de sistemul imunitar, ci învață să exploateze chiar mecanismele care îi reglează activitatea. Practic, ele reușesc să convingă celulele de apărare că nu reprezintă o amenințare, iar acestea încetează atacul exact în momentul în care ar trebui să fie cele mai eficiente.</p><p>Înțelegerea modului în care funcționează punctele de control imunitar a deschis drumul către dezvoltarea unor medicamente inovatoare, numite inhibitori ai punctelor de control imunitar, care au revoluționat tratamentul mai multor tipuri de cancer. În loc să atace direct tumoarea, aceste terapii reactivează propriul sistem de apărare al organismului, oferindu-i șansa de a recunoaște și elimina celulele maligne.</p><h2>Sistemul imunitar – un echilibru între atac și protecție</h2><p><a href="/sistemul-imunitar-al-corpului-nostru/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">Sistemul nostru imunitar</a> funcționează permanent, chiar și atunci când nu suntem răciți sau bolnavi. În fiecare zi, milioane de celule îmbătrânesc, se divid și sunt înlocuite cu altele noi. Uneori apar erori genetice, iar unele celule capătă caracteristici care le-ar putea transforma în celule canceroase.</p><p>În mod normal, aceste modificări sunt detectate rapid de <a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Celule_T" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="external">limfocitele T</a>, adevărații „soldați” ai sistemului imunitar. Odată ce identifică o celulă anormală, ele o distrug înainte ca aceasta să apuce să formeze o tumoare.</p><p>Totuși, organismul nu își poate permite ca aceste celule să rămână permanent în stare de alertă maximă. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ele ar începe să atace și țesuturile sănătoase, provocând boli autoimune severe. Din acest motiv, natura a dezvoltat un sistem extrem de sofisticat de reglare, alcătuit din mecanisme care accelerează sau încetinesc răspunsul imun în funcție de situație. Aceste mecanisme sunt cunoscute sub numele de puncte de control imunitar.</p><h2>Frânele naturale ale sistemului imunitar</h2><p>O comparație simplă poate explica foarte bine rolul acestor mecanisme. Dacă sistemul imunitar ar fi o mașină, punctele de control ar reprezenta frânele sale. Pedala de accelerație îi permite să răspundă rapid în fața unei infecții sau a unei tumori, în timp ce frânele împiedică apariția unui răspuns exagerat care ar putea afecta propriul organism.</p><p>Cele mai cunoscute astfel de „frâne” sunt proteinele CTLA-4 și PD-1, alături de partenerul său PD-L1. În condiții normale, ele sunt indispensabile pentru sănătatea organismului deoarece limitează inflamația și previn apariția bolilor autoimune. Problema apare atunci când cancerul învață să folosească aceste mecanisme în avantajul său.</p><h2>Cum reușesc tumorile să păcălească sistemul imunitar</h2><p>Una dintre cele mai fascinante descoperiri din imunologie este faptul că multe tumori nu încearcă să se ascundă complet de sistemul imunitar. În schimb, ele îi transmit un mesaj fals.</p><p>Numeroase tipuri de cancer produc pe suprafața lor proteina PD-L1. Atunci când aceasta intră în contact cu receptorul PD-1 aflat pe limfocitele T, este transmis un semnal de oprire. Limfocitul interpretează acest mesaj ca pe unul care îi spune că celula din fața sa nu trebuie atacată.</p><p>Practic, tumoarea își creează propria „legitimație falsă”, convingând sistemul imunitar că face parte din organism și că nu reprezintă o amenințare. Acesta este unul dintre motivele pentru care unele tumori pot evolua ani întregi fără să fie eliminate, chiar dacă organismul dispune de toate armele necesare pentru a le combate.</p><h2>Descoperirea care a revoluționat tratamentul cancerului</h2><p>Odată înțeles acest mecanism, cercetătorii și-au pus o întrebare aparent simplă: dacă tumorile folosesc aceste frâne pentru a opri sistemul imunitar, ce s-ar întâmpla dacă am bloca frânele? Răspunsul a fost spectaculos.</p><p>Au fost dezvoltate medicamente capabile să împiedice interacțiunea dintre proteinele PD-1 și PD-L1 sau dintre alte puncte de control similare. Aceste medicamente, numite inhibitori ai punctelor de control imunitar, nu atacă direct celulele canceroase. În schimb, ele permit limfocitelor T să își reia activitatea și să recunoască din nou tumoarea ca pe un inamic.</p><p>Este o diferență fundamentală față de chimioterapie. Dacă aceasta urmărește distrugerea celulelor care se divid rapid, imunoterapia încearcă să reactiveze unul dintre cele mai puternice sisteme de apărare pe care organismul îl are deja la dispoziție.</p><h2>Medicamentele care au schimbat oncologia</h2><p>Primele succese au venit odată cu dezvoltarea inhibitorilor CTLA-4, dintre care cel mai cunoscut este ipilimumab. Acesta a demonstrat că pacienții cu melanom metastatic puteau obține supraviețuiri de lungă durată, un rezultat aproape imposibil înainte de apariția imunoterapiei.</p><p>Ulterior au fost dezvoltate medicamente care blochează receptorul PD-1, precum nivolumab și pembrolizumab, dar și anticorpi care inhibă direct proteina PD-L1, cum sunt atezolizumab, durvalumab și avelumab.</p><p>În prezent, aceste tratamente sunt utilizate în numeroase forme de cancer, inclusiv în melanom, cancer pulmonar, renal, de vezică urinară, gastric, esofagian sau în anumite tipuri de cancer colorectal și limfoame. Lista continuă să se extindă pe măsură ce studiile clinice demonstrează eficiența lor și în alte boli oncologice.</p><h2>De ce nu răspund toți pacienții la imunoterapie</h2><p>Deși rezultatele sunt impresionante, imunoterapia nu este o soluție universală. Unii pacienți răspund spectaculos și pot rămâne ani întregi fără semne de boală, în timp ce alții nu beneficiază aproape deloc de tratament.</p><p>Explicația ține de complexitatea fiecărei tumori. Unele cancere produc foarte puține mutații și sunt mai greu de recunoscut de sistemul imunitar. Altele creează în jurul lor un mediu bogat în molecule și celule care inhibă răspunsul imun, reducând eficiența tratamentului.</p><p>Din acest motiv, medicii analizează tot mai frecvent biomarkeri precum expresia PD-L1 sau anumite modificări genetice ale tumorii pentru a estima probabilitatea ca un pacient să răspundă favorabil la imunoterapie. Chiar și așa, cercetările continuă, deoarece niciun biomarker nu poate prezice cu exactitate succesul tratamentului.</p><h2>Când sistemul imunitar devine prea activ</h2><p>Reactivarea sistemului imunitar are însă și un revers al medaliei. Dacă frânele sunt eliberate prea mult, limfocitele pot începe să atace și țesuturile sănătoase.</p><p>Din acest motiv, inhibitorii punctelor de control pot provoca inflamații la nivelul pielii, intestinului, ficatului, plămânilor sau al glandelor endocrine. În cele mai multe situații aceste reacții sunt controlabile și dispar după administrarea unor medicamente antiinflamatoare sau imunosupresoare, însă monitorizarea atentă a pacienților rămâne esențială pe tot parcursul tratamentului.</p><h2>Viitorul imunoterapiei</h2><p>Povestea punctelor de control imunitar este departe de a se fi încheiat. În laboratoarele din întreaga lume sunt studiate noi molecule, precum LAG-3, TIGIT sau TIM-3, care ar putea deveni următoarea generație de ținte terapeutice.</p><p>În același timp, cercetătorii încearcă să combine inhibitorii punctelor de control cu terapii genetice, vaccinuri împotriva cancerului, radioterapie sau tratamente țintite. Scopul este același: transformarea cât mai multor tipuri de cancer din boli letale în afecțiuni controlabile pe termen lung.</p>								</div>
				</div>
		
</div>
		</div>
		<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/punctele-de-control-imunitar-inhibitorii-acestora/">Punctele de control imunitar și inhibitorii acestora</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></content:encoded>
					
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Vaccinurile ARNm ar putea schimba oncologia în următorul deceniu</title>
		<link>https://info-natura.ro/vaccinurile-arnm-ar-putea-schimba-oncologia/?utm_source=rss&#038;utm_medium=rss&#038;utm_campaign=vaccinurile-arnm-ar-putea-schimba-oncologia</link>
		
		<dc:creator><![CDATA[Florin Mitrea]]></dc:creator>
		<pubDate>Tue, 04 Aug 2026 05:00:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Sănătate & Medicină]]></category>
		<category><![CDATA[de actualitate]]></category>
		<category><![CDATA[futuretech]]></category>
		<category><![CDATA[oameni]]></category>
		<category><![CDATA[recomandate]]></category>
		<category><![CDATA[sănătate]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://info-natura.ro/?p=58780</guid>

					<description><![CDATA[<p>În ultimii ani, tehnologia ARN mesager (ARNm) a devenit cunoscută la nivel mondial datorită vaccinurilor dezvoltate împotriva COVID-19. Totuși, puțini&#8230;</p>
<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/vaccinurile-arnm-ar-putea-schimba-oncologia/">Vaccinurile ARNm ar putea schimba oncologia în următorul deceniu</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[		<div data-elementor-type="wp-post" data-elementor-id="58780" class="elementor elementor-58780">
				<div class="elementor-element elementor-element-4f1240c e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-9558a1d " data-id="4f1240c" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="4f1240c">
    		<div class="elementor-element elementor-element-87865ff elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="87865ff" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p>În ultimii ani, tehnologia ARN mesager (ARNm) a devenit cunoscută la nivel mondial datorită vaccinurilor dezvoltate împotriva COVID-19. Totuși, puțini oameni știu că această tehnologie nu a fost creată inițial pentru combaterea bolilor infecțioase. Încă de la începutul anilor 2000, cercetătorii au visat la utilizarea ARN-ului mesager în tratarea cancerului, iar pandemia nu a făcut decât să accelereze dezvoltarea unei platforme tehnologice care era deja pregătită pentru un obiectiv mult mai ambițios. Astăzi, vaccinurile ARNm împotriva cancerului reprezintă una dintre cele mai promițătoare direcții ale medicinei moderne, iar compania germană <a href="https://www.biontech.com/int/en/home.html" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="external">BioNTech</a> se află printre liderii mondiali ai acestei revoluții științifice.</p><p>Dacă până nu demult ideea unui vaccin care să trateze <a href="https://info-natura.ro/cancerul-o-boala-care-schimba-viata-omului/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">cancerul</a> părea desprinsă din literatura science-fiction, în prezent există numeroase studii clinice aflate în faze avansate, iar primele rezultate sugerează că <a href="/sistemul-imunitar-al-corpului-nostru/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">sistemul imunitar</a> poate fi instruit să recunoască și să elimine celulele tumorale cu o precizie fără precedent. Nu este vorba despre un tratament universal și nici despre un „leac miraculos”, ci despre începutul unei noi generații de terapii personalizate, adaptate fiecărui pacient.</p><h2>Cum funcționează un vaccin ARN mesager împotriva cancerului?</h2><p>La prima vedere, vaccinurile oncologice bazate pe ARN mesager par asemănătoare celor utilizate împotriva virusurilor. În realitate, diferențele sunt fundamentale.</p><p>Un vaccin antiviral conține instrucțiunile genetice pentru producerea unei proteine specifice unui agent patogen, astfel încât sistemul imunitar să învețe să recunoască virusul înainte de infectare. În schimb, un vaccin oncologic trebuie să identifice ceea ce diferențiază celulele canceroase de cele sănătoase din organismul unui anumit pacient.</p><p>Fiecare tumoare acumulează, în timp, sute sau chiar mii de mutații genetice. Unele dintre aceste mutații determină apariția unor proteine anormale, denumite neoantigene, care nu există în celulele normale. Aceste neoantigene reprezintă „semnătura biologică” a tumorii și pot deveni ținte ideale pentru sistemul imunitar.</p><p>Procesul începe prin secvențierea ADN-ului tumorii și compararea acestuia cu <a href="/adn-ul-din-ce-este-format-si-cum-functioneaza/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">ADN-ul</a> sănătos al pacientului. Folosind algoritmi de inteligență artificială și modele bioinformatice complexe, cercetătorii identifică neoantigenele cele mai potrivite pentru a declanșa un răspuns imun eficient. Pe baza acestor informații este sintetizat un ARN mesager unic pentru acel pacient, care codifică exact proteinele tumorale selectate.</p><p>După administrare, moleculele de ARNm pătrund temporar în unele celule ale organismului, care produc pentru scurt timp aceste proteine. Sistemul imunitar le recunoaște ca fiind străine și activează limfocitele T, specializate în distrugerea celulelor ce prezintă aceleași neoantigene. În consecință, limfocitele încep să atace celulele canceroase reale, fără a afecta majoritatea țesuturilor sănătoase.</p><p>Această abordare transformă practic organismul într-o fabrică temporară de antigene, capabilă să-și antreneze propriile mecanisme de apărare împotriva cancerului.</p><h2>De la pandemia COVID-19 la o nouă eră a imunoterapiei</h2><p>Succesul vaccinurilor împotriva <a href="/sars-cov-2-structura-transmitere-infectare/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">SARS-CoV-2</a> a demonstrat că platformele ARNm pot fi dezvoltate și fabricate într-un timp foarte scurt, la scară industrială. Pentru BioNTech, însă, pandemia nu a reprezentat decât o etapă intermediară într-un proiect început cu aproape două decenii înainte.</p><p>Fondatorii companiei, medicii și cercetătorii Uğur Şahin și Özlem Türeci, și-au construit întreaga strategie pornind de la convingerea că sistemul imunitar poate fi învățat să recunoască și să elimine cancerul. Veniturile obținute din vaccinul anti-COVID au permis companiei să investească miliarde de euro în dezvoltarea terapiilor oncologice, accelerând studiile clinice și extinzând infrastructura necesară pentru producerea vaccinurilor personalizate.</p><p>Astăzi, BioNTech dezvoltă simultan vaccinuri ARNm individualizate, vaccinuri standardizate pentru anumite tipuri de tumori, anticorpi monoclonali, anticorpi bispecifici, terapii celulare CAR-T și conjugate anticorp-medicament. Strategia companiei nu urmărește găsirea unei soluții universale, ci combinarea mai multor tehnologii capabile să acționeze sinergic împotriva cancerului.</p><h2>Primele rezultate clinice oferă motive de optimism</h2><p>Cel mai avansat program de vaccinuri personalizate al BioNTech este cunoscut sub numele de autogene cevumeran (BNT122). Spre deosebire de medicamentele clasice, fiecare doză este proiectată exclusiv pentru un singur pacient.</p><p>Rezultatele cele mai spectaculoase au fost obținute până acum în cancerul pancreatic, una dintre cele mai agresive forme de cancer și una dintre cele mai dificil de tratat. În studiile clinice de fază I, aproximativ jumătate dintre pacienții tratați au dezvoltat un răspuns puternic al limfocitelor T împotriva neoantigenelor tumorale. Mai mult, acești pacienți au prezentat un risc semnificativ redus de recidivă pe perioada urmăririi, sugerând că sistemul imunitar poate dezvolta o memorie de lungă durată împotriva tumorii.</p><p>Rezultatele au atras atenția comunității științifice deoarece au demonstrat, pentru prima dată, că vaccinurile ARNm pot genera răspunsuri imune robuste chiar și împotriva unui cancer considerat până de curând aproape imposibil de controlat prin imunoterapie.</p><p>În paralel, BioNTech desfășoară studii clinice pentru melanom, cancer colorectal și carcinom urotelial, iar alte programe sunt evaluate pentru tumori pulmonare și diverse cancere solide. În majoritatea acestor studii, vaccinurile sunt administrate împreună cu inhibitori ai punctelor de control imun, deoarece combinația pare să stimuleze mai eficient activitatea limfocitelor T.</p><h2>De ce vaccinurile ARNm nu sunt suficiente de unele singure?</h2><p>Cancerul este una dintre cele mai complexe boli cunoscute. Chiar dacă sistemul imunitar recunoaște tumoarea, aceasta dezvoltă numeroase mecanisme prin care își reduce vizibilitatea sau inhibă răspunsul imun.</p><p>Din acest motiv, vaccinurile ARNm sunt privite tot mai mult ca o componentă a unei strategii terapeutice integrate. Ele pot activa sistemul imunitar, însă alte medicamente sunt necesare pentru a elimina barierele pe care tumora le ridică în fața acestuia.</p><p>Un exemplu este BNT327, unul dintre cele mai importante programe actuale ale BioNTech. Spre deosebire de vaccinurile ARNm, acesta este un anticorp bispecific care blochează simultan două mecanisme folosite de tumori pentru a evita atacul imun. Asocierea unui astfel de medicament cu un vaccin personalizat ar putea amplifica eficiența ambelor terapii.</p><p>Această filozofie reflectă direcția actuală a oncologiei moderne: nu mai există așteptarea unei terapii unice capabile să vindece toate tipurile de cancer, ci dezvoltarea unor combinații adaptate caracteristicilor fiecărui pacient și fiecărei tumori.</p><h2>Provocările care mai trebuie depășite</h2><p>În ciuda progreselor spectaculoase, vaccinurile ARN mesager împotriva cancerului se confruntă încă cu numeroase provocări.</p><p>În primul rând, fiecare vaccin personalizat necesită secvențierea tumorii, identificarea mutațiilor relevante, proiectarea moleculei de ARNm și fabricarea acesteia într-un interval foarte scurt. Întregul proces trebuie realizat rapid, deoarece tratamentul începe, de regulă, după intervenția chirurgicală, când riscul reapariției bolii este cel mai mare.</p><p>În al doilea rând, nu toate tumorile conțin suficiente neoantigene pentru a genera un răspuns imun eficient. Unele tipuri de cancer sunt relativ „invizibile” pentru sistemul imunitar și necesită terapii suplimentare pentru a deveni sensibile la atacul limfocitelor.</p><p>Există și provocări economice importante. Fiecare vaccin personalizat este practic un produs unic, ceea ce implică procese complexe de fabricație și costuri semnificative. Totuși, experiența acumulată în timpul pandemiei și automatizarea tot mai avansată a proceselor de producție ar putea reduce considerabil aceste costuri în următorii ani.</p><h2>O nouă frontieră a medicinei personalizate</h2><p>Privind în ansamblu, cercetările BioNTech marchează una dintre cele mai importante transformări din istoria oncologiei. Pentru prima dată, medicina dispune de instrumentele necesare pentru a crea tratamente concepute pornind de la semnătura genetică unică a fiecărei tumori.</p><p>Deși vaccinurile ARN mesager împotriva cancerului se află încă în etapa studiilor clinice și este nevoie de confirmarea eficacității lor în loturi mari de pacienți, rezultatele obținute până acum justifică optimismul comunității științifice. Dacă aceste studii vor confirma beneficiile observate în fazele incipiente, următorul deceniu ar putea marca începutul unei noi ere în care tratamentul cancerului nu va mai fi bazat exclusiv pe chirurgie, radioterapie sau chimioterapie, ci pe mobilizarea inteligentă a propriului sistem imunitar.</p><p>Este puțin probabil ca vaccinurile ARNm să reprezinte un remediu universal pentru toate formele de cancer. În schimb, ele au potențialul de a deveni una dintre cele mai importante arme ale <a href="/medicina-personalizata-stiinta-si-umanitatea/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">medicinei personalizate</a>, oferind fiecărui pacient un tratament construit după caracteristicile biologice ale propriei boli. Dacă această promisiune se va confirma, una dintre cele mai mari provocări medicale ale secolului XXI ar putea începe să fie abordată într-un mod cu totul nou: nu prin distrugerea nediferențiată a celulelor tumorale, ci prin transformarea sistemului nostru imunitar într-un aliat precis, adaptabil și capabil să recunoască fiecare cancer aproape la fel de bine cum recunoaște un virus.</p>								</div>
				</div>
		
</div>
		</div>
		<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/vaccinurile-arnm-ar-putea-schimba-oncologia/">Vaccinurile ARNm ar putea schimba oncologia în următorul deceniu</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></content:encoded>
					
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Rujeola în Europa: de ce România are cele mai multe cazuri din UE</title>
		<link>https://info-natura.ro/rujeola-in-europa-romania-are-cele-mai-multe-cazuri/?utm_source=rss&#038;utm_medium=rss&#038;utm_campaign=rujeola-in-europa-romania-are-cele-mai-multe-cazuri</link>
		
		<dc:creator><![CDATA[Florin Mitrea]]></dc:creator>
		<pubDate>Thu, 30 Jul 2026 05:00:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Sănătate & Medicină]]></category>
		<category><![CDATA[de actualitate]]></category>
		<category><![CDATA[oameni]]></category>
		<category><![CDATA[recomandate]]></category>
		<category><![CDATA[sănătate]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://info-natura.ro/?p=58636</guid>

					<description><![CDATA[<p>Timp de aproape două decenii, mulți europeni au ajuns să creadă că rujeola în Europa reprezintă o problemă a trecutului,&#8230;</p>
<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/rujeola-in-europa-romania-are-cele-mai-multe-cazuri/">Rujeola în Europa: de ce România are cele mai multe cazuri din UE</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[		<div data-elementor-type="wp-post" data-elementor-id="58636" class="elementor elementor-58636">
				<div class="elementor-element elementor-element-c045c79 e-con e-atomic-element e-flexbox-base e-default-div e-9c9d11f " data-id="c045c79" data-element_type="e-flexbox" data-e-type="e-flexbox" data-interaction-id="c045c79">
    		<div class="elementor-element elementor-element-bcc493c elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="bcc493c" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<p>Timp de aproape două decenii, mulți europeni au ajuns să creadă că <a href="/rujeola-o-boala-infectioasa-extrem-de-contagioasa/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">rujeola</a> în Europa reprezintă o problemă a trecutului, o boală aproape eliminată datorită succesului campaniilor de vaccinare. Datele epidemiologice din ultimii ani demonstrează însă exact contrariul. Virusul rujeolic a revenit în forță, iar România a devenit principalul focar al Uniunii Europene, concentrând cea mai mare parte a cazurilor raportate la nivel comunitar.</p><p>Specialiștii <a href="https://european-union.europa.eu/institutions-law-budget/institutions-and-bodies/search-all-eu-institutions-and-bodies/european-centre-disease-prevention-and-control-ecdc_ro" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="external">Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC)</a> avertizează că această situație reflectă existența unor lacune majore în acoperirea vaccinală și că, fără măsuri rapide, epidemiile vor continua să apară periodic.</p><h2>O boală veche care profită de orice slăbiciune a sistemului de sănătate</h2><p>Rujeola este una dintre cele mai contagioase boli infecțioase cunoscute. Virusul se transmite pe cale aeriană, prin particulele eliminate atunci când o persoană infectată tușește, strănută sau chiar vorbește. Spre deosebire de multe alte infecții respiratorii, virusul poate rămâne în aer și pe suprafețe timp de aproximativ două ore, ceea ce explică viteza cu care apar focarele în comunitățile insuficient imunizate.</p><p>În majoritatea cazurilor, boala începe cu febră înaltă, tuse, secreții nazale și conjunctivită, urmate de erupția cutanată caracteristică. Deși este adesea considerată o boală a copilăriei, rujeola poate provoca pneumonie, encefalită, afectarea permanentă a sistemului nervos și chiar deces, în special la copiii mici, persoanele imunocompromise și adulții nevaccinați.</p><p>Succesul vaccinării din ultimele decenii a redus dramatic circulația virusului, însă această realizare depinde de menținerea unei imunități colective foarte ridicate. Specialiștii estimează că cel puțin 95% din populația eligibilă trebuie să fie vaccinată cu două doze pentru ca lanțurile de transmitere să fie întrerupte.</p><h2>Europa se confruntă cu o revenire alarmantă a rujeolei</h2><p>După perioada <a href="/oms-declara-sfarsitul-pandemiei-de-covid-19/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">pandemiei de COVID-19</a>, când restricțiile de circulație au redus temporar transmiterea multor boli infecțioase, rujeola a revenit rapid. În 2023, statele Uniunii Europene și Spațiului Economic European au raportat aproape 4.000 de cazuri. Numai un an mai târziu, între februarie 2024 și ianuarie 2025, numărul acestora a depășit 32.000, confirmând reluarea transmiterii susținute în numeroase țări europene.</p><p>Datele ECDC arată că aproximativ 86% dintre persoanele pentru care existau informații privind statutul vaccinal nu fuseseră vaccinate. Cu alte cuvinte, aproape opt din zece persoane care au făcut rujeolă în această perioadă nu beneficiau de protecția oferită de vaccinul ROR (rujeolă–oreion–rubeolă). De asemenea, majoritatea copiilor cu vârste între unu și patru ani care au contractat boala nu primiseră nici măcar prima doză de vaccin.</p><p>Experții europeni subliniază că nu doar copiii reprezintă o categorie vulnerabilă. Numeroși adulți născuți în perioade în care programele de vaccinare au fost incomplete sau care au ratat una dintre cele două doze rămân susceptibili la infecție și pot contribui la transmiterea virusului.</p><h2>România este principalul focar al Uniunii Europene</h2><p>Situația este însă deosebit de gravă în România. Conform datelor ECDC, din cele peste 32.000 de cazuri raportate în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European în intervalul februarie 2024 – ianuarie 2025, nu mai puțin de 27.568 au fost înregistrate în România. Tot aici au fost raportate și 18 dintre cele 19 decese asociate rujeolei din întregul spațiu european analizat.</p><p>Potrivit unei analize recente, România continuă să reprezinte principalul motor al epidemiei europene, iar numărul îmbolnăvirilor înregistrate în ultimii ani depășește cu mult nivelul observat în majoritatea celorlalte state membre. Evoluția reflectă o scădere constantă a acoperirii vaccinale și dificultăți persistente în recuperarea copiilor nevaccinați, în special în comunitățile vulnerabile.</p><p>Specialiștii avertizează că fiecare nou focar produce un cerc vicios. Copiii prea mici pentru vaccinare depind de imunitatea colectivă a comunității, iar atunci când aceasta scade sub pragul critic, virusul circulă suficient de intens pentru a ajunge tocmai la cei mai vulnerabili.</p>								</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-b4ad18a elementor-widget elementor-widget-penci-info-box" data-id="b4ad18a" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="penci-info-box.default">
				<div class="elementor-widget-container">
					        <div id="penci_info_box_69037" class="penci-block-vc penci-info-box penci-ibox-float-left penci-view-default penci-shape-circle">
            <div class="penci-ibox-inner">
								<div class="penci-ibox-icon penci-ibox-icon--icon penci-icon penci-tibox-icon"><span class="penci-ibox-icon-fa"><i class="penci-ibox-icon--i fa fa-info-circle" aria-hidden="true"></i></span></div>                <div class="penci-ibox-content-wrap">
										<h3
                            class="penci-ibox-title">Rujeola în România – evoluția ultimului deceniu</h3>					                        <div class="pc-ibox-wpline"><span class="penci-ibox-line"></span></div>					                        <div class="penci-ibox-content"><ul>
<li><strong>2016–2019:</strong> România s-a confruntat cu una dintre cele mai mari epidemii de rujeolă din Europa, cu peste 18.000 de cazuri confirmate și 64 de decese, majoritatea la copii nevaccinați.</li>
<li><strong>2020–2022:</strong> Numărul cazurilor a scăzut puternic, în principal datorită restricțiilor impuse în timpul pandemiei COVID-19, care au redus transmiterea virusurilor respiratorii.</li>
<li><strong>2023:</strong> Epidemia a început să reapară, odată cu reluarea circulației normale a populației și acumularea unui număr mare de copii nevaccinați.</li>
<li><strong>2024:</strong> România a înregistrat peste 25.000 de cazuri, cel mai mare număr din țară din 1993, reprezentând aproximativ 87% din toate cazurile de rujeolă raportate în Uniunea Europeană.</li>
<li><strong>2025:</strong> Situația s-a ameliorat, fiind raportate aproximativ 4.000–4.100 de cazuri, însă România a rămas printre țările europene cele mai afectate și a înregistrat 3 decese.</li>
</ul>
</div>					                </div>
            </div>
        </div>
						</div>
				</div>
				<div class="elementor-element elementor-element-e9614e0 elementor-widget elementor-widget-text-editor" data-id="e9614e0" data-element_type="widget" data-e-type="widget" data-widget_type="text-editor.default">
				<div class="elementor-widget-container">
									<h2>De ce revine rujeola?</h2><p>Reapariția rujeolei nu este cauzată de modificarea virusului și nici de scăderea eficienței vaccinului. Cauza principală este reducerea acoperirii vaccinale.</p><p>În numeroase state europene, inclusiv în România, pandemia de COVID-19 a perturbat programele de imunizare de rutină. La aceasta s-au adăugat dezinformarea privind vaccinurile, reticența unei părți a populației, accesul dificil la servicii medicale în anumite regiuni și lipsa recuperării copiilor care au ratat vaccinarea la vârsta recomandată. Rezultatul este acumularea unui număr tot mai mare de persoane susceptibile, suficient pentru ca virusul să reînceapă să circule.</p><p>ECDC atrage atenția că doar patru state europene reușiseră să atingă în 2023 obiectivul de minimum 95% acoperire pentru ambele doze ale vaccinului ROR. Restul țărilor prezintă grade diferite de vulnerabilitate, ceea ce explică reapariția epidemiilor în mai multe regiuni ale continentului.</p><h2>Vaccinarea rămâne cea mai eficientă măsură de prevenție</h2><p>Mesajul autorităților europene este clar: <a href="/rujeola-o-boala-infectioasa-extrem-de-contagioasa/" target="_blank" rel="noopener" data-penci-link="internal">rujeola</a> poate fi prevenită aproape în totalitate prin vaccinare. Două doze de vaccin ROR oferă o protecție foarte ridicată și contribuie la întreruperea transmiterii virusului în comunitate. Din acest motiv, ECDC recomandă tuturor adulților să își verifice istoricul vaccinal și, în cazul în care există incertitudini, să consulte medicul pentru stabilirea necesității vaccinării.</p><p>Aceeași recomandare este valabilă și pentru persoanele care intenționează să călătorească, deoarece virusul circulă în numeroase regiuni europene și din afara continentului. Cum imunitatea apare la aproximativ două săptămâni după administrarea vaccinului, verificarea statusului vaccinal trebuie făcută din timp.</p>								</div>
				</div>
		
</div>
		</div>
		<p>The post <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro/rujeola-in-europa-romania-are-cele-mai-multe-cazuri/">Rujeola în Europa: de ce România are cele mai multe cazuri din UE</a> appeared first on <a rel="nofollow" href="https://info-natura.ro">Info Natura</a>.</p>
]]></content:encoded>
					
		
		
			</item>
	</channel>
</rss>
