Găurile negre supermasive reprezintă un catalizator-cheie al formării galaxiilor. Dincolo de zona locală a universului, măsurarea maselor găurilor negre supermasive este posibilă, de obicei, numai pentru găurile negre active.
Efectul de lentilă gravitațională, prin care o galaxie curbează și mărește lumina unui obiect îndepărtat din spatele acesteia, face posibilă măsurarea masei găurilor negre supermasive.
„Majoritatea celor mai mari găuri negre pe care le cunoaștem sunt active, ceea ce înseamnă că materia atrasă de acestea este încălzită și eliberează energie sub formă de lumină, raze X și alte forme de radiație”, spune astronomul James Nightingale, de la Universitatea Durham din Anglia. „Totuși, efectul de lentilă gravitațională face posibilă studierea găurilor negre inactive, fapt care până acum nu era posibil în cazul galaxiilor îndepărtate.”
În cadrul noului studiu, astronomii au utilizat efectul de lentilă gravitațională și simulările pe supercomputer, fapt care le-a permis să examineze îndeaproape modul în care lumina este curbată de o gaură neagră supermasivă din galaxia Abell 1201 BCG.
Aceasta este prima gaură neagră descoperită prin această tehnică, prin care astronomii simulează de sute de mii de ori lumina care călătorește prin univers. Fiecare simulare include o gaură neagră de masă diferită, care modifică traiectoria luminii.
Atunci când astronomii an introdus în simulare o gaură neagră supermasivă, drumul urmat de lumină de la galaxia îndepărtată până la Pământ a coincis cu cel observat în imaginile realizate de Telescopul Spațial Hubble.
„Această gaură neagră, care are masa de aproximativ 30 de miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui, este una dintre cele mai mari găuri negre descoperite vreodată și se află la limita superioară a cât de mari credem că pot deveni găurile negre”, conchide dr. Nightingale.
Sursa: Sci.news