Microplasticul se întâlnește peste tot. Aceste fragmente minuscule de plastic se găsesc în oceane, în animale, în hrana pe care o consumăm și chiar în copiii noștri.
Răspândirea plasticului se întinde de la cel mai înalt vârf din lume până la începutul vieții însăși. Chiar și cele mai îndepărtare regiuni polare nu sunt la adăpost în fața acestei furtuni, iar ultimele cercetări încearcă să explice de unde provine această adevărată inundație cu microplastic.
Într-un nou studiu, condus de cercetătorul privind poluarea oceanelor Peter Ross, de la Ocean Wise Conservation Association din Canada, oamenii de știință au analizat distribuția microplasticului în Oceanul Arctic, prelevând contaminanții din apropierea suprafeței apei oceanice, în 71 de situri din regiunea europeană și nord-americană a Oceanului Arctic, inclusiv Polul Nord.
În afară de prelevarea din apropierea suprafeței apei – colectarea de microplastic de la adâncimi de 3-8 metri – cercetătorii au mai prelevat probe de la mare adâncime din Marea Beaufort, în nordul Alaskăi și Canadei, colectând microplastic de la 1.015 m adâncime.
În timp ce deja se cunoaște că microplasticul a pătruns în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, mecanismul care stă la baza răspândirii acestuia și dimensiunea contaminării încă rămân neclare, afirmă cercetătorii.
Pentru acest studiu, echipa a utilizat spectroscopia în infraroșu cu transformată Fourier pentru a confirma existența unei medii de 40 de particule de microplastic pe metrul cub de apă oceanică arctică, din care marea majoritate o reprezintă fibrele de microplastic (92,3%), aproape trei sferturi (73,3%) dintre acestea fiind poliester.
”Abundența particulelor a fost corelată cu longitudinea, în estul Oceanului Arctic existând aproape de trei ori mai multe particule decât în vestul acestuia”, au scris cercetătorii, iar în ceea ce privește poluarea cu poliester, ”modificările dinspre est spre vest ale semnăturilor în infraroșu indică o potențială disipare a fibrelor departe de sursă.”
Pe scurt, cercetătorii cred că fibrele de poliester ajung în Oceanul Arctic din Oceanul Atlantic, dar și printr-un posibil transport atmosferic dinspre sud, degradându-se în particule mai mici pe măsură ce se deplasează spre vestul oceanului.
Cercetătorii cred că de vină sunt fibrele textile din apele menajere, fibrele sintetice fiind desprinse din haine în timpul spălării, pentru a ajunge în cursurile de apă și apoi în oceane. Conform estimărilor cercetătorilor, un singur obiect de îmbrăcăminte poate elibera milioane de fibre în timpul unei singure spălări, în timp ce stațiile de epurare a apelor menajere pot elibera peste 20 de miliarde de microfibre anual.
”Aceste estimări sunt comparabile cu rapoartele privind numărul mare de microfibre desprinse din diferitele produse textile în timpul spălării și dominația microfibrelor sintetice din apele uzate menajere”, au mai explicat autorii.
Fără îndoială, sunt necesare investigații suplimentare privind evacuările istorice de ape uzate din Europa, America de Nord și Asia. Este imperativ să descoperim proveniența microplasticului dacă dorim să stopăm această amenințare.
”Cu cât analizăm mai mult microplasticul din mediu, cu atât ne dăm seama că trăim într-un nor de praf de plastic”, a declarat Ross. ”Oriunde am privi, descoperim plastic.”
Sursa: Science Alert