Imagini uluitoare surprinse de Telescopul James Webb în 2023

De când a devenit operațional, în iulie 2022, Telescopul James Webb (JWST) a privit mai adânc în spațiu și mai departe în timp decât orice alt telescop care a fost construit vreodată de om. Deja au fost publicate sute de lucrări științifice pe baza observațiilor efectuate de telescop în doar un an și jumătate din durata sa de viață estimată la zece ani.

Mai mult, datorită unei lansări perfecte pe orbită, telescopul a rămas cu mai mult combustibil decât era de așteptat, ceea ce i-ar putea prelungi viața la 25 de ani, potrivit astrofizicianului Jane Rigby, de la Goddard Spaceflight Center al NASA.

Iată câteva lucruri uimitoare pe care Telescopul James Webb ni le-a arătat în 2023.

O pepinieră stelară apropiată

Complexul de nori Rho Ophiuchi este o adevărată maternitate stelară, în care se formează în jur de 50 de stele comparabile ca mărime cu soarele nostru sau mai mici. Aceste stele tinere s-au născut atunci când praful și gazul din nor s-a condensat în cantități suficient de mari pentru ca atracția gravitațională să declanșeze reacțiile de fuziune ce alimentează nucleele stelelor.

Într-o imagine surprinsă de Telescopul James Webb în iulie, stelele cele mai tinete pot fi observate în regiunile mai întunecate din partea de sus și din dreapta. Stelele tinere emit jeturi de molecule de hidrogen, care apar sub forma unor dungi de lumină infraroșie (colorate cu roșu în imaginea de mai sus).

Rezoluția imaginii este suficient de bună pentru a dezvălui umbre în jurul unor stele, care ar putea fi discuri de praf similare cu cel care a înconjurat soarele nostru atunci când era tânăr. În acele discuri se formează planetele. Soarele s-a născut într-o astfel de pepinieră stelară, în urmă cu 4,6 miliarde de ani.

Complexul de nori Rho Ophiuchi este localizat la o distanță de 390 de ani-lumină față de noi și este cea mai apropiată pepinieră stelară. Nu mai există alte stele între noi și complexul de nori, ceea ce ne oferă o vedere foarte bună a ceea ce se întâmplă acolo.

Ar putea fi gemeni?

În formațiunea HH 221 (imaginea de mai jos), situată la aproximativ 1.000 de ani-lumină depărtare față de noi, două jeturi de hidrogen și alte gaze încadrează ceea ce pare a fi o stea tânără, care va crește până aproape de mărimea soarelui nostru. Jeturile sunt vizibile deoarece gazele emise de stea în primele etape ale vieții se izbesc de praful cosmic din vecinătate cu viteze supersonice.

Imaginile surprinse de camerele în infraroșu ale JWST prezintă o rezoluție de zeci ori mai mare decât orice imagini anterioare ale HH 211. Ondulațiile din centru ar putea indica faptul că HH 211 este un sistem binar (o pereche de stele care orbitează una în jurul celeilalte), nu o stea solitară.

Elemente ale vieții în Nebuloasa Orion

În discul de praf din jurul unei stele din adâncurile Nebuloasei Orion, într-o regiune numită Orion Bar, au fost detectate indicii ale unor chimicale esențiale pentru formarea vieții. Deși este prea mic pentru a fi vizibil în această imagine realizată de Telescopul James Webb în luna iunie, discul înconjoară o stea pitică roșie denumită d203-506.

Steaua roșie și rece nu seamănă cu soarele nostru, însă se află într-un mediu aspru, similar cu cel de la începutul vieții Soarelui, datorită radiațiilor emise de stele tinere și fierbinți din vecinătate. Telescopul James Webb a detectat un compus cu carbon și hidrogen în discul stelei roșii, fapt care sugerează că chimicalele importante pentru viață pot exista în radiațiile intense din pepinierele stelare.

În mod surprinzător, radiațiile, despre care numeroși cercetători au crezut că distrug moleculele organice, ar putea furniza energia necesară creării substanțelor chimice ce stau la baza apariției vieții.

Inima Nebuloasei Crabului

Aproape de centrul Nebuloasei Crabului, surprinsă de Telescopul James Webb în octombrie, există un punct mic și albicios. Este vorba despre o stea neutronică, extrem de densă, rămasă după explozia unei supernove care a apărut pe cerul Pământului în anul 1054. Steaua neutronică are câmpuri magnetice intense.

Filamentele albicioase din imaginea de mai sus nu sunt fum, ci radiație rezultată atunci când câmpul magnetic al stelei neutronice accelerează electronii la viteze imense, apropiate de viteza luminii.

Întreaga poveste a originii Nebuloasei Crabului nu este pe deplin clară, însă detaliile furnizate de instrumentele în infraroșu ale JWST, coroborate cu imaginile realizate de Telescopul Spațial Hubble și alte observații, ajută oamenii de știință să pună cap la cap piesele acestui puzzle.

Vremea de pe Uranus

Instrumentele Telescopului James Webb au surprins, în februarie, polul nord al gigantului de gheață Uranus, lucru posibil datorită înclinării pe o parte a planetei. Perspectiva imaginii face vizibile inelele la o rezoluție fără precedent. Alte trăsături notabile sunt petele albicioase din atmosfera planetei, care par a fi nori, precum și o calotă polară întinsă.

Calota polară pare a se forma doar atunci când orbita lui Uranus expune polul nord către Soare și dispare atunci când planeta înaintează pe orbită. Deocamdată nu se știe din ce este formată această calotă polară.