Ființele umane aparțin unui grup de animale foarte exclusivist. Astăzi există doar patru tipuri de maimuțe antropomorfe (sau maimuțe mari), și anume oamenii, cimpanzeii, urangutanii și gorilele. Așa cum sugerează și numele de „maimuță mare”, toți membrii grupului nostru sunt mari după standardele primatelor, iar gorila de câmpie estică este cea mai mare subspecie de primate din lume. Cu toate acestea, toate maimuțele mari care trăiesc astăzi pălesc în comparație cu maimuța arhaică denumită Gigantopithecus blacki, care, din câte se știe, a fost cea mai mare specie de primate care a pășit vreodată pe Pământ.
În 1935, la doi ani după debutul filmului original „King Kong”, un antropolog pe nume Gustav von Koenigswald a intrat într-o farmacie naturistă din Hong Kong și a descoperit o colecție de dinți masivi. Aceștia erau vânduți drept „dinți de dragon”, meniți să fie măcinați pentru a fi folosiți în medicina tradițională, dar nu arătau ca dinții unei șopârle mitice. Arătau ca niște molari umani gigantici.
Între 1935 și 1939, von Koenigswald a descoperit mai mulți dinți gigantici similari în farmacii atât din Hong Kong, cât și din China. Unii conspiraționiști au sugerat că ar putea fi rămășițe ale unor oameni gigantici dispăruți, dar când au fost descoperite câteva fragmente de os maxilar, acestea au dezvăluit o maimuță antică foarte asemănătoare cu urangutanii moderni. Numită Gigantopithecus, care înseamnă „maimuță gigantică”, a devenit una dintre cele mai faimoase primate dispărute, deși încă știm foarte puține despre cum a trăit și ce s-a întâmplat cu ea.
Cum se compară Gigantopithecus cu alte maimuțe
Până acum au fost descoperiți peste 2.000 de dinți de Gigantopithecus, în principal în sudul Chinei, precum și în părți din Vietnam și India. Au fost găsite și câteva fragmente de oase maxilare, dar până în prezent nu s-a găsit niciun craniu complet și nicio altă parte a scheletului.
Din cauza selecției limitate de dovezi, majoritatea detaliilor despre Gigantopithecus și despre cum a trăit rămân un mister pentru oamenii de știință. Cu toate acestea, dinții oferă un indiciu solid a cât de mari erau aceste bestii.
Pe baza dimensiunii dinților, oamenii de știință estimează că Gigantopithecus avea o înălțime de aproximativ 3 metri și cântărea probabil între 180 și 280 de kilograme. Aceste proporții l-ar face, în medie, cea mai mare specie de primată cunoscută. Pentru comparație, cea mai mare specie de primată de astăzi este gorila de câmpie estică, ai cărei cei mai mari membri pot ajunge la o înălțime de 1,5 metri și pot cântări până la 200 de kilograme.
Gigantopithecus a trăit în Pleistocen, o perioadă în care Pământul era populat de mai multe forme de megafaună, inclusiv faimosul mamut lânos din America de Nord și legendarul cangur gigantic din Australia. Specia Gigantopithecus a apărut, probabil, acum aproximativ 2 milioane de ani și a dispărut la mijlocul Pleistocenului, în urmă cu între 200.000 și 300.000 de ani.
Până foarte recent, oamenii de știință puteau doar specula asupra sorții acestei maimuțe gigantice, însă un nou studiu a oferit primele indicii concrete cu privire la dispariția sa.
Gigantopithecus nu s-a putut adapta la schimbarea climatului
Oamenii de știință au emis de mult timp ipoteza că Gigantopithecus a dispărut din același motiv pentru care a dispărut cea mai mare parte a megafaunei din Pleistocen: schimbările climatice. Pleistocenul a fost caracterizat de perioade de schimbări bruște și extreme ale mediului, inclusiv ultima eră glaciară. Se pare că Gigantopithecus, la fel ca alte mamifere mari ale vremii, nu a putut supraviețui acestor schimbări, dar a existat un detaliu anume care i-a nedumerit în mod special pe oamenii de știință.
Gigantopithecus a trăit alături de o specie arhaică de urangutan numită Pongo weidenreichi. Deși P. weidenreichi este acum dispărută, unele dintre fosilele sale au fost datate în Holocen, epoca geologică actuală, ceea ce indică faptul că a supraviețuit multe milenii după Gigantopithecus, în ciuda faptului că a trăit în aceeași regiune.
În plus, P. weidenreichi a avut un strămoș comun cu Gigantopithecus, genurile lor divergând acum aproximativ 10 până la 12 milioane de ani. De ce a supraviețuit unul, în timp ce celălalt nu a putut?
Un studiu publicat în revista Nature în 2024 a oferit în sfârșit un răspuns la această întrebare. Cercetătorii au analizat dinții atât ai speciei Gigantopithecus, cât și ai speciei P. weidenreichi și au descoperit că, pe măsură ce mediul nativ al acestor specii s-a schimbat, una s-a adaptat, în timp ce cealaltă nu.
Pe măsură ce pădurile luxuriante s-au transformat în pajiști, P. weidenrechi și-a schimbat dieta, dar Gigantopithecus a continuat să se bazeze pe fructele, frunzele și florile copacilor. Maimuța masivă era prea specializată pentru a se schimba în ritmul climei, iar pe măsură ce copacii au devenit mai rari, găsirea unui combustibil suficient pentru acele corpuri masive a devenit în cele din urmă imposibilă.
Sursa: Sciencing