Găurile negre din centrul Andromedei și Căii Lactee vor intra în coliziune

publicat de Florin Mitrea
108 vizualizări
Galaxia Andromeda

Găurile negre supermasive din centrul galaxiilor Calea Lactee și Andromeda sunt sortite să se înghită reciproc într-un dans cosmic nefast.

Astronomii știu de mult timp că Andromeda se află pe un curs de coliziune cu galaxia noastră, însă existau puține informații despre ceea ce va urma să se întâmple cu găurile negre masive din centrul acestor două galaxii. Noile simulări dezvăluie soarta lor.

Andromeda și Calea Lactee se vor uni într-o galaxie eliptică gigantică – denumită ”Milkomeda” – în circa 10 miliarde de ani. Apoi găurile negre centrale vor începe să orbiteze una în jurul celeilalte și vor intra în coliziune după mai puțin de 17 milioane de ani, potrivit articolului publicat de cercetători în Astronomy & Astrophysics. Chiar înainte ca găurile negre să se ciocnească, ele vor emite unde gravitaționale cu puterea a 10 chintilioane de sori. Orice civilizație aflată până la o depărtare de 3,25 milioane de ani-lumină față de noi și care deține o tehnologie de detectate a undelor gravitaționale similară cu cea a noastră va putea detecta această coliziune.

Ultimele date arată că Andromeda se apropie de noi cu circa 116 kilometri pe secundă, spune Riccardo Schiavi, astrofizician la Universitatea Sapienza din Roma, Italia. Utilizând simulări pe computer care includ atracția gravitațională reciprocă a celor două galaxii spirale, precum și posibila existență a gazelor și altor materiale în spațiul intergalactic, Schiavi și colegii săi au explicat cum se va desfășura coliziunea galactică.

Simulările anterioare au sugerat că Andromeda și Calea Lactee vor intra în coliziune peste 4-5 miliarde de ani. Însă noul studiu estimează că cele două galaxii vor trece aproape una de cealaltă peste aproximativ 4,3 miliarde de ani și apoi vor fuziona complet aproximativ 6 miliarde de ani mai târziu.

Sursa: Science News

Din aceeași categorie

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign