Descoperiri recentă arată că depozitele de metan din adâncurile oceanelor sunt convertite în gaz la o rată mai mare decât se observase anterior și că un grup specific de organisme fosilizate posedă capacitatea unică de a detecta aceste eliberări.
O echipă de cercetători de la Universitatea Brown, din Statele Unite, a pus la punct o tehnică nouă de urmărire a conversiei depozitelor de metan din adâncurile oceanului în gaz, precum și a migrației în sus a gazului.
Studiul, publicat în Earth and Planetary Science Letters, demonstrează că foraminiferele bentonice – organisme unicelulare din ordinul Miliolida – prezintă capacitatea de a acționa ca indicatori pentru monitorizarea procesului de disociere a hidratului de metan. Acesta reprezintă transformarea metanului asemănător gheții, situat sub fundul mării, în gaz care se ridică la suprafață. Fosilele acestor organisme pot înregistra atât momentul, cât și locul de desfășurare a acestui proces, chiar și atunci când cantitatea de metan cristalizat aflată în curs de disociere este mică.
Autorii studiului arată, printr-o analiză a 372 de fosile de Miliolida, că aceste evenimente de disociere neînregistrate anterior au avut loc în Golful Bengal, din nordul Oceanului Indian, în ultimele 1,5 milioane de ani, dar intensitarea lor era prea mică pentru a fi detectate prin metode uzuale. Analiza a arătat că evenimentele de disociere au fost determinate, în mare măsură, de încălzirea apelor din regiune.
Puse cap la cap, descoperirile subliniază efectele pe care schimbările climatice le pot avea asupra zăcămintelor preistorice de metan și arată că hidrații de metan trec din stare solidă în stare gazoasă mult mai des decât se credea anterior.
Echipa de cercetători susține că studiul este primul care documentează faptul că trei tipuri de foraminifere din genul Miliolida – Pyrgo spp., Quinqueloculina spp. și Spiroloculina spp. – sesizează evenimentele de disociere la scară redusă, spre deosebire de alte tipuri de foraminifere.
Evenimentele de disociere la scară mare sunt relativ ușor de depistat. Ele sunt conservate în sedimente și sunt detectate prin formarea și prezența unor geode mari de carbonat și a unei comunități de organisme chemosintetice care se dezvoltă în locurile de eliberare a metanului. Aceste comunități includ organisme de la microbi până la scoici.
Analiza realizată de cercetători arată că încălzirea apelor de la fundul oceanului este cauza probabilă a disocierii, ceea ce face descoperirile deosebit de importante în contextul încălzirii oceanelor.
Hidrații de metan fac obiectul unor cercetări științifice intense, atât în ceea ce privește utilizarea lor ca resursă de energie, cât și în privința contribuției lor gazele cu efect de seră, atunci când metanul este eliberat în cantități suficient de mari pentru a ajunge în atmosferă.
Cercetătorii spun că micile evenimente de disociere pe care le-au studiat nu constituie neapărat un motiv de îngrijorare, deoarece o serie de organisme din sedimente și apele oceanului se hrănesc cu metan înainte ca acesta să ajungă în atmosferă. Totuși, dacă încălzirea apelor oceanice este prea rapidă, este posibilă ca aceste comunități de organisme să nu se dezvolte suficient de repede pentru a consuma tot metanul, ceea ce ar duce la eliberarea gazului în atmosferă. Cel mai probabil, acest lucru ar putea avea loc în apele mai puțin adânci ale regiunii arctice, unde apele se încălzesc deosebit de rapid.