Dolomita (sau dolomitul) este un mineral comun în formațiunile stâncoase vechi, cum sunt Munții Dolomiți din Italia și escarpa asociată cu Cascada Niagara din America de Nord. Cu toate acestea, se găsește rar în formațiunile de roci tinere, iar cercetătorii nu au reușit să o creeze în cantități mari în laborator. Acest puzzle ia uimit pe oamenii de știință de secole, devenind cunoscut în rândul geologilor drept „problema dolomitei”. Cum au apărut acești munți masivi dacă dolomita este atât de greu de produs?
Recent, este posibil ca o echipă de cercetători să fi rezolvat cazul prin construirea unui program computerizat sofisticat pentru a simula modul în care se formează dolomita. Se pare că ingredientul secret este ciclul apei. Oamenii de știință au descoperit că, în condiții tipice, structura mineralului este construită într-un mod dezordonat, ceea ce face ca creșterea dolomitei să progreseze lent. Cu toate acestea, ploaia sau mareele pot îndepărta aceste inconveniente, accelerând creșterea. Prin urmare, dolomita se formează în regiuni care sunt inundate și se usucă în mod intermitent, precum mediile de coastă.
Cercetătorii au conceput un experiment pentru a-și testa teoria și au reușit să creeze o probă care a fost de 60 de ori mai mare decât orice încercare anterioară de a produce dolomitul într-un laborator.
Pe lângă faptul că ne ajută să înțelegem un proces geologic fundamental, aceste descoperiri au implicații interesante pentru dezvoltarea tehnologiei. Tehnologii precum cele ale semiconductorilor, panourilor solare și bateriilor necesită materiale fără defecte, care în mod tradițional durează mult timp pentru a fi realizate. Prin dizolvarea periodică în apă a defectelor în timpul formării mineralelor, acest studiu sugerează că astfel de materiale ar putea fi realizate mai rapid.