Sistemul osos al omului este format din scheletul axial și scheletul apendicular. Scheletul axial include craniul, coloana vertebrală, coastele și sternul. Scheletul apendicular include toate membrele superioare și inferioare, centura scapulară și centura pelviană.
Oasele din corpul uman au patru forme principale – lungă, scurtă, plată și neregulată – și sunt compuse din rețele de fibre de colagen întărite cu calciu și fosfor. Colagenul furnizează flexibilitate, în timp ce mineralele conferă rezistență la tracțiune.
Sistemul osos al omului îndeplinește cinci funcții, dintre care trei sunt externe și vizibile cu ochiul liber, în timp ce două sunt interne. Funcțiile externe sunt: structură, mișcare și protecție. Funcțiile interne sunt: producerea celulelor sanguine și stocarea.
1. Funcția de structură
Asemenea cadrului de oțel al unei clădiri, rolul oaselor este de a furniza rigiditate, care dă corpului formă și susține greutatea mușchilor și organelor. În lipsa acestui suport structural, corpul s-ar prăbuși și ar comprima plămânii, inima și alte organe, afectându-le funcțiile.
Unele organisme nu prezintă un schelet intern, ci cochilii externe (exoschelete) cu atașamente musculare în interior.
Structura internă a sistemului osos al omului îi permite, de asemenea, să îndeplinească încă una dintre cele cinci funcții ale sale – mișcarea.
2. Funcția în mișcare
Există trei sisteme majore implicate în mecanica mișcării: sistemul nervos, sistemul muscular și sistemul osos (scheletul).
Sistemul nervos trimite impulsuri electrice care activează mușchii, iar sistemul osos furnizează pârghii și ancore pentru funcționarea mușchilor. Toți mușchii scheletici prezintă un punct de origine și un punct de inserție.
Originea este ancora, fixată pe osul care rămâne imobil în timp ce mușchiul lucrează. Inserția are loc pe osul care se mișcă pe măsură ce mușchiul lucrează. De exemplu, în cazul bicepsului, oasele brațului și umărului sunt ancorele (originile), iar oasele antebrațului sunt inserția.
Interesant este faptul că forța de care are nevoie mușchiul este direct legată de lungimea osului (sau pârghia) și de locul în care este atașat de os. Aceasta înseamnă că oamenii scunzi au nevoie de mai puțină energie pentru a se mișca, în comparație cu oamenii înalți, deoarece ei au oasele mai scurte, iar punctul de atașare este mai apropiat de punctul de origine.
3. Funcția de protecție
Poate cea mai importantă dintre cele cinci funcții ale scheletului este cea de protecție. Cel mai evident exemplu în acest sens este rolul protector al cutiei craniene. Vertebrele și coastele oferă și ele protecție organelor delicate, așa cum sunt măduva spinării, inima și plămânii. Cutia toracică nu numai că înconjoară organele implicate în respirație, ci ea este și foarte flexibilă și este construită pentru a se extinde și contracta cu fiecare respirație.
Oasele craniului sunt, de fapt, mai multe plăci plate unite între ele prin suturi. Aceste suturi permit cutiei craniene să treacă prin canalul de naștere și să se extindă pe măsură ce creierul continuă să crească. Suturile se îmbină în copilărie, ducând la forma clasică a craniului.
Vertebrele sunt oase de forme neregulate și oferă atât protecție, cât și flexibilitate pentru mișcare. Există, de asemenea, discuri fibroase între fiecare vertebră, care asigură absorbția șocurilor.
4. Funcția de producere a celulelor sanguine
Celulele roșii și albe ale sângelui sunt produse în măduva roșie a oaselor. La naștere și începutul copilăriei, toată măduva osoasă este roșie. Pe măsură ce o persoană înaintează în vârstă, aproximativ jumătate din măduva osoasă devine galbenă – care este compusă din celule grase. La omul adult, majoritatea oaselor lungi conțin măduvă galbenă, în timp ce măduva roșie este întâlnită în oasele plate ale șoldurilor, craniului și omoplaților, în vertebre și la capetele oaselor lungi.
Cu toate acestea, în cazul unei pierderi masive de sânge, organismul poate transforma măduva galbenă înapoi în măduvă roșie pentru a crește producția de celule sanguine.
5. Funcția de stocare
Corpul utilizează calciul și fosforul pentru diferite procese, așa cum este contracția musculară. O parte a acestor minerale se găsește în hrană, iar o altă parte este luată din oasele corpului uman. Atunci când corpul are nevoie de calciu, dacă nu există o rezervă disponibilă în sânge, sistemul endocrin eliberează hormoni care inițiază procesul de eliberare a calciului din oase în fluxul sanguin. Dacă există un surplus de calciu în sânge, acesta este introdus înapoi în oase.
De aceea calciul și vitamina D din alimente sunt atât de importante. Corpul utilizează calciul în mod constant și, dacă nu este suficient calciu în hrană, el va fi luat din oase, putând duce la osteoporoză. Având suficient calciu din alimente se asigură existența a suficient calciu pentru funcțiile organismului și reaprovizionarea rezervelor din oase.
Sursa: Sciencing.com