După ce a trimis roboți pe Lună, i-a debarcat pe Marte și și-a construit propria stație spațială, China țintește acum sistemele solare îndepărtate. Luna aceasta, oamenii de știință din China vor lansa planuri pentru prima lor misiune de descoperire a exoplanetelor.
Misiunea va avea ca scop studierea planetelor din afara Sistemului Solar, pentru a descoperi prima planetă asemănătoare Pământului care orbitează în zona locuibilă a unei stele la fel ca Soarele. Astronomii cred că o astfel de planetă, numită Pământ 2.0, ar avea condițiile pentru ca apa în stare lichidă – și viața – să existe.
În Calea Lactee au fost descoperite deja peste 5.000 de exoplanete, majoritatea cu ajutorul Telescopului Kepler al NASA, care a funcționat timp de nouă ani înainte de a rămâne fără combustibil în anul 2018. Unele dintre aceste planete sunt stâncoase, la fel ca Pământul, și orbitează pitice roșii, însă niciuna nu corespunde definiției unui Pământ 2.0.
Cu ajutorul tehnologiei și telescoapelor actuale, este extrem de dificilă descoperirea semnalului unor planete mici, asemănătoare Pământului, atunci când stelele lor sunt de un milion de ori mai grele și de un miliard de ori mai strălucitoare, spune Jessie Christiansen, astrofizician la Institutul de Științe Exoplanetare al NASA din cadrul Institutului de Tehnologie din California, Pasadena, S.U.A.
Misiunea chineză, numită Earth 2.0 (Pământ 2.0), speră să schimbe aceste lucruri. Misiunea va fi finanțată de Academia de Științe din China și își finalizează faza preliminară de proiectare. Dacă proiectul va trece de etapa de revizuire de către un grup de experți, echipa va primi finanțarea pentru începerea construirii satelitului. Echipa plănuiește să lanseze nava spațială cu o rachetă Long March înainte de sfârșitul anului 2026.
Șapte ochi
Satelitul Earth 2.0 este dotat cu șapte telescoape care vor observa cerul timp de patru ani. Șase dintre aceste telescoape vor lucra împreună pentru a supraveghea constelațiile Lebăda și Lira, adică aceeași porțiune de cer care a fost observată și de Telescopul Kepler.
Telescoapele vor căuta exoplanetele prin detectarea micilor modificări din strălucirea stelelor, ceea ce indică faptul că planeta trece prin fața stelei. Utilizarea mai multor telescoape mici oferă oamenilor de știință un câmp vizual mai larg decât în cazul un singur telescop mare, așa cum era Kepler. Cele șase telescoape de pe satelitul Earth 2.0 vor observa împreună aproximativ 1,2 milioane de stele, pe o zonă de cer de 500 de grade pătrate – de circa cini ori mai mare decât în cazul lui Kepler. În același timp, Earth 2.0 va putea observa stelele mai slabe și mai îndepărtate decât cele observate de satelitul TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite), care studiază stelele strălucitoare din apropierea Pământului.
Al șaptelea instrument al satelitului va fi un telescop cu microlentilă gravitațională pentru observarea planetelor interstelare (orfane) – corpuri cerești care nu orbitează în jurul niciunei stele – și a exoplanetelor situate departe de steaua lor. Instrumentul va detecta modificările din lumina stelei atunci când gravitația unei planete sau stele deformează (curbează) lumina unei alte stele din fundal atunci când trece prin fața acesteia. Telescopul va fi orientat către centrul Căii Lactee, acolo unde există numeroase stele.
Dublarea datelor
NASA a lansat Telescopul Kepler în anul 2009 pentru a afla cât de comune sunt planetele asemănătoare Pământului în galaxie. Pentru a confirma că o exoplanetă este asemănătoare Pământului, astronomii trebuie să măsoare timpul de care aceasta are nevoie pentru a orbita în jurul stelei. Astfel de planete ar trebui să aibă o perioadă orbitală similară cu cea a planetei noastre și să tranziteze steaua aproximativ o dată pe an.
Însă la patru ani de la începutul misiunii Kepler, anumite echipamente ale telescopului s-au defectat, făcând imposibil că instrumentul să observe o anumită porțiune de cer. Kepler era pe punctul de a descoperi câteva planete cu adevărat asemănătoare Pământului.
Cu ajutorul misiunii Earth 2.0, astronomii ar putea aduna încă patru ani de date, care, atunci când vor fi combinate cu observațiile lui Kepler, ar putea ajuta la identificarea exoplanetelor similare cu Pământul.
Agenția Spațială Europeană (ASE) plănuiește și ea o misiune pentru căutarea exoplanetelor – denumită PLATO (Planetary Transits and Oscillations of Stars) -, a cărei lansare este programată pentru 2026. Satelitul PLATO va fi dotat cu 26 de telescoape, ceea ce înseamnă că va avea un câmp vizual mai mare decât în cazul Earth 2.0. La fiecare doi ani, telescopul va fi orientat către o altă porțiune de cer.
Sursa: Nature