Pe măsură ce lumea se încălzește, suprafețe mari de permafrost se dezgheață și eliberează materiale care au fost prinse sub gheață timp de mii de ani. Acestea includ o mulțime de microbi care au rămas în stare latentă sute de milenii.
Pentru a studia aceste microorganisme noi, omenii de știință au reînviat un număr dintre aceste „virusuri zombi” din permafrostul siberian, inclusiv unul despre care se crede că are o vechime de 50.000 de ani – o vârstă record pentru un virus înghețat readus la viață și capabil să infecteze alte organisme.
Echipa de cercetători, condusă de microbiologul Jean-Marie Alempic, de la Centrul Național pentru Cercetări Științifice din Franța, spune că aceste virusuri readuse la viață pot reprezenta o amenințare serioasă pentru sănătatea publică.
„Un sfert din emisfera nordică este acoperită de pământ înghețat permanent denumit permafrost”, scriu autorii studiului. „Datorită încălzirii climatului, dezghețarea ireversibilă a permafrostului eliberează materie organică ce a fost înghețată timp de milioane de ani, din care cea mai mare parte se descompune sub formă de dioxid de carbon și metan, intensificând astfel efectul de seră.”
Virusul amibei, cu o vârstă de 48.500 de ani, este unul dintre cele 13 virusuri analizate în cadrul studiului, nouă dintre aceste virusuri fiind vechi de zeci de mii de ani. Cercetători au stabilit că aceste virusuri sunt diferite de toate celelalte virusuri cunoscute până acum în ceea ce privește genomul lor.
În timp ce virusul respectiv a fost descoperit sub un lac, alte puncte de extracție au inclus lână de mamut și intestine de lup siberian, toate îngropate sub permafrost. Utilizând culturi de amibe vii, echipa a demonstrat că virusurile prezintă încă potențialul de a fi agenți patogeni.
De asemenea, observăm un număr uriaș de bacterii eliberate în mediu în urma încălzirii climatului, dar având în vedere antibioticele pe care le avem la dispoziție, este posibil care ele să reprezinte o amenințare mai mică. Un virus nou, așa cum este SARS-CoV-2, ar putea fi mult mai problematic pentru sănătatea publică, mai ales în condițiile în care Arctica devine tot mai populată.
Virusul readus la viață a primit numele de Padoravirus yedoma, fiind luate în considerare mărimea sa și tipul de permafrost în care a fost descoperit. Cercetătorii cred că există mult mai multe virusuri îngropate în permafrost, în afară de cele care infectează amibele.
Numeroase virusuri eliberate odată cu topirea permafrostului vor fi complet necunoscute pentru noi, însă rămâne de văzut cât de infecțioase vor fi aceste virusuri odată ce vor fi expuse la lumină, căldură și oxigen în mediul exterior.
Sursa: Science Alert