O pitică albă este ceea ce rămâne dintr-o stea de dimensiunile soarelui nostru după ce aceasta și-a epuizat tot combustibilul. Ea reprezintă ultimul stadiu observabil din evoluția unei stele de masă mică sau medie.
În timp ce majoritatea stelelor masive se vor transforma în cele din urmă în supernove, o stea de masă mică sau medie (cu o masă de până la opt ori mai mare decât cea a Soarelui) va deveni o pitică albă, potrivit NASA. Aproximativ 97% dintre stelele din Calea Lactee vor deveni pitice albe.
În comparație cu soarele nostru, o pitică albă prezintă o masă similară de carbon și oxigen, deși steaua are dimensiuni mult mai mici – asemănătoare Pământului, potrivit Universității de Stat din New Mexico (NMSU).
Temperaturile piticelor albe pot depăși 100.000 de grade Kelvin. Cu toate acestea, ele prezintă o strălucire redusă datorită dimensiunilor foarte mici.
Formarea piticelor albe
Stelele de secvență principală, inclusiv soarele nostru, se formează din nori de praf și gaze atrași de forța gravitațională. Evoluția unei stele în cursul vieții sale depinde de masa acesteia. Stelele masive, cu masa de cel puțin opt ori mai mare decât cea a Soarelui, nu vor deveni niciodată pitice albe. În schimb, la sfârșitul vieții lor, ele vor exploda într-o supernovă, lăsând în urmă o stea neutronică sau o gaură neagră.
Stelele mai mici vor urma o altă cale, mai liniștită. Stelele cu masă mică și medie, așa cum este Soarele, se vor transforma în gigante roșii. După aceea, ele își vor eliberea straturile exterioare pentru a forma o nebuloasă planetară. Nucleul rămas va fi o pitică albă, o rămășiță în care nu mai are loc fuziunea hidrogenului.
Stelele mai mici, așa cum sunt piticele roșii, nu mai ajung la stadiul de gigantă roșie. Ele își ard tot hidrogenul, după care devin pitice albe. Totuși, piticele roșii au nevoie de trilioane de ani pentru a-și consuma combustibilul, mult mai mult decât vârsta de 13,8 miliarde de ani a universului; așadar, nicio pitică roșie nu devenit încă pitică albă.
Caracteristicile unei pitice albe
Atunci când o stea rămâne fără combustibil, în interiorul ei nu se mai exercită presiunea dată de procesul de fuziune, ceea ce face ca steaua să se prăbușească în ea însăși. Piticele albe conțin aproximativ masa Soarelui, însă au o rază apropiată de cea a Pământului.
Acest lucru le face să fie printre cele mai dense obiecte din univers, fiind întrecute doar de stelele neutronice și găurile negre. Potrivit NASA, gravitația de la suprafața unei pitice albe este de 350.000 de ori mai mare decât cea de pe Pământ. Aceasta înseamnă că o persoană de 68 kg ar cântări 22,7 milioane de kilograme dacă s-ar afla pe suprafața unei pitice albe.
Piticele albe ajung la o astfel de densitate incredibilă datorită faptului că ele sunt atât de comprimate încât electronii sunt practic contopiți, formând ceea ce se numește ”materie degenerată”. Steaua originală va continua să se prăbușească până când electronii vor furniza suficientă forță de rezistență pentru a opri colapsul.
Cu cât masa este mai mare, cu atât colapsul este mai puternic, deci piticele albe mai masive au o rază mai mică. Aceasta înseamnă că, după ce și-a pierdut o mare parte din masă în timpul stadiului de gigantă roșie, nicio pitică albă nu poate depăși mai mult de 1,4 ori masa Soarelui.
Atunci când o stea se mărește pentru a deveni gigantă roșie, ea înghite planetele din apropiere. Însă unele pot supraviețui. Telescopul Spațial Spitzer al NASA a dezvăluit că cel puțin 1-3% dintre piticele albe prezintă atmosfere contaminate, ceea ce sugerează că în ele au căzut materiale minerale.
Soarta unei pitice albe
Multe pitice albe dispar într-o relativă obscuritate, în cele din urmă radiindu-și toată energia și devenind așa-numitele pitice negre. Însă acelea care împart același sistem cu o altă stea pot avea o altă soartă.
Dacă o pitică albă face parte dintr-un sistem binar, ea poate atrage material din steaua vecină. Creșterea masei unei pitice albe poate avea consecințe interesante.
O posibilitate este ca masa adăugată să determine steaua să se prăbușească într-o stea neutronică mai densă.
Un rezultat mai exploziv este o supernovă de tip 1a. Pe măsură ce pitica albă absoarbe material din steaua pereche, temperatura ei crește, declanșând în final o reacție de detonare care produce o supernovă, distrugând pitica albă.
Dacă steaua pereche este tot o pitică albă, nu o stea obișnuită, atunci cele două corpuri stelare se pot contopi.
Alteori, pitica albă poate atrage doar suficient material de la steaua sa pereche pentru a se aprinde pentru scurt timp sub forma unei nove – o explozie mult mai mică. Deoarece pitica albă rămâne intactă, ea poate repeta fenomenul de mai multe ori atunci când ajunge în acel punct critic.
Sursa: Space.com.