Cascadele subacvatice, un fenomen straniu

publicat de Florin Mitrea
4 vizualizări
Cascadele subacvatice, un fenomen straniu

De la pâraiele care se scurg de pe stânci până la râurile care se avântă în gol de la zeci de metri înălțime, cascadele sunt frumuseți ale naturii care atrag mulți spectatori și fotografi. Elementele de bază al modului lor de funcționare sunt ușor de înțeles: corpuri de apă care cad în gol peste stânci sau coaste stâncoase abrupte create de eroziune. Chiar dacă aceste elemente fundamentale sunt valabile și pentru cascadele subacvatice, totuși aceste fenomene submarine au secretele lor.

Din avion se poate vedea o astfel de cascadă subacvatică în Insula Mauritius din Oceanul Indian. Însă această imagine maiestoasă este doar o iluzie: cascada submarină falsă este rezultatul depozitelor de nisip și nămol mutate de curenții oceanici din apele mai puțin adânci ale țărmurilor insulei vulcanice înspre apele mai adânci. Combinată cu panta extrem de abruptă a capătului de sud-vest a Insulei Mauritius și cu un truc al luminii, care face ca apa cu adâncime mică să pară de culoare albastru-deschis, iar apa cu adâncime mare să pară mai întunecată, mișcarea nisipului și schimbarea bruscă a culorii apei creează iluzia că apa cade într-un abis.

Oricât de uimitoare ar părea această iluzie optică din Mauritius, cascadele subacvatice sunt un fenomen natural real. O astfel de cascadă este întâlnită în Strâmtoarea Danemarcei, între Groenlanda și Islanda. Chiar dacă nu poate fi văzută de la suprafață, deoarece începe de la adâncimea de 600 de metri, cascada submarină din Strâmtoarea Danemarcei este cea mai mare din lume, având o lungime de peste 3.500 de metri și antrenând peste 123 de milioane de metri cubi de apă pe secundă. Spre comparație, cascada Angel Falls din Venezuela este cea mai mare cascadă de pe uscat, cu o lungime de 979 de metri și transportând circa 500 de metri cubi de apă pe secundă.

Masiva cascadă subacvatică dintre Groenlanda și Islanda se formează datorită diferențelor din temperatura apei. Pe măsură ce apa caldă din Marea Irminger curge spre nord și se întâlnește cu mările nordice, ea pierde din căldură, devine mai densă și se scufundă rapid – similar modului în care aerul cald urcă, iar cel rece coboară. Apoi apare rece curge peste marginea unui canion uriaș de la fundul Oceanului Atlantic, cazând la mii de metri. Acest fenomen nu poate fi observat cu ochiul liber, ci doar cu instrumente științifice, deoarece apa curge practic prin ea însăși.

Sursa: Sciencing.com

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii