Cu toții știm să ne ferim de întâlnirile toxice din natură, fie că este vorba despre șerpii veninoși, fie despre fructele otrăvitoare. Deși ambele aceste amenințări au la bază toxinele, noi numim fructele „otrăvitoare” și șerpii „veninoși”.
Termenii de „veninos” și „otrăvitor” nu sunt interschimbabili. Distincția dintre otravă și venin ține mai mult de stil decât de substanță. Simplu spus, veninul este injectat direct de către un animal, în timp ce otrava este livrată pasiv, cum ar fi prin atingere sau ingerare.
Însă veninul și otrava nu funcționează întotdeauna în același mod. De exemplu, veninul nu afectează pe cineva decât după ce pătrunde în fluxul sanguin.
Indiferent de modul de acțiune, aceste chimicale toxice sunt arme eficiente împotriva prădătorilor și a prăzii. Iar în unele cazuri, același animal își poate livra toxinele atât în scop ofensiv, cât și în scop defensiv.
Cobrele scuipătoare, cum sunt cobra scuipătoare cu gâtul negru (Naja nigricollis) și cobra scuipătoare filipineză (Naja philippinensis), scuipă toxinele ca metodă de apărare atunci când sunt amenințate și își injectează veninul în corpul prăzii atunci când vânează. Uneori, două metode de livrare a toxinelor sunt folosite în același scop. Salamandra comună sau salamandra de foc (Salamandra salamandra) se apără cu ajutorul toxinelor de la nivelul pielii și a toxinelor pulverizate de la nivelul ochilor.
Cobra scuipătoare de Mozambic în timp ce își pulverizează veninul. | Foto: STEVEN GILHAM/FLICKR (CC BY-ND 2.0)
Din punct de vedere biologic, aceste substanțe toxice sunt deosebit de diverse. Veninul a evoluat independent de peste 100 de ori, la creaturi precum șerpii, scorpionii, păianjenii și melcii. Aproximativ 15% dintre speciile de animale de pe Pământ sunt veninoase.
Multe dintre aceste toxine naturale sunt formate din substanțe care funcționează în moduri diferite. De exemplu, neurotoxinele afectează sistemul nervos, în timp ce hemotoxinele acționează asupra sângelui animalului. Veninul unor șerpi, cum este șarpele-cu-clopoței de Mojave (Crotalus scutulatus), conține atât neurotoxine, cât și hemotoxine.
Aceste tipuri diferite de atac reflectă modul de utilizare a toxinei. De exemplu, furnicile veninoase își utilizează adesea veninul în scop defensiv, deci acesta cauzează imediat durere intrusului. Pe de altă parte, veninul șerpilor paralizează victima astfel încât animalul să se poată hrăni cu ea.
Unele animale otrăvitoare pot provoca moartea imediată atunci când sunt ingerate, așa cum sunt broaștele din genul Phyllobates. Aceste creaturi utilizează batracotoxina, care perturbă semnalele electrice din corp, ducând la oprirea activității cardiace și neuronale. Orice prădător care înghite o astfel de broască va muri.
Cu toate acestea, unele creaturi netoxice au reușit să țină pasul cu adversarii lor toxici. Oposumii par să fi dezvoltat o rezistență la veninul de șarpe, iar șoarecii-lăcustă par să beneficieze de un efect de calmare a durerii după înțepătura scorpionilor de scoarță.
Sursa: Live Science