Universul este împânzit cu nenumărate minuni, de la cometele și ploile de meteori ale propriului nostru sistem solar până la superbele supernove care eclipsează galaxiile îndepărtate. Dar, oricât de impresionante ar fi aceste fenomene, ele sunt literalmente eclipsate de inima mereu agitată a unei galaxii cu un nucleu galactic activ. Cei mai puternici nuclei galactici activi sunt blazarii și quasarii, care strălucesc mai tare decât orice altceva din universul nostru.
Majoritatea galaxiilor sunt ținute împreună de o gaură neagră supermasivă în centrul lor. O gaură neagră tipică formată de o stea pe moarte va fi de aproximativ 10 ori mai masivă decât Soarele, dar găurile negre supermasive din nucleii galactici pot fi de milioane de ori mai dense decât Soarele. Dacă există stele sau gaze prea aproape de aceste găuri negre, ele se prăbușesc sub forma unei spirale în gaura neagră, încălzindu-se și emițând cantități masive de energie pe tot spectrul electromagnetic. Acest comportament de „hrănire” este cel care distinge galaxiile active de galaxiile normale precum a noastră.
În mod normal, aceste galaxii active pot fi detectate numai atunci când ne uităm la liniile lor spectrale. În timp ce galaxiile normale au o putere spectrală egală cu suma stelelor lor, nucleii galaxiilor active strălucesc mai mult decât suma stelelor lor, uneori în afara spectrului vizibil.
De ce sunt quasarii și blazarii mai speciali?
Cele mai strălucitoare dintre toate lucrurile bizare întâlnite în spațiul cosmic, quasarii și blazarii se nasc din găurile negre supermasive din centrul galaxiilor. Când există o mulțime de materie care cade în gaura neagră, aceasta va forma ceea ce se numește un disc de acreție, un nor de gaz ce orbitează în jurul găurii negre, la viteze care pot depăși 53 de miliarde de kilometri pe oră. Frecarea produsă de acești nori de gaz cu mișcare rapidă îi determină să se încălzească până la milioane de grade, eliberând suficientă lumină pentru a eclipsa galaxia din jur.
Deoarece quasarii și blazarii sunt atât de strălucitori, galaxia în care aceștia se află poate fi aproape imposibil de văzut. Ei au fost observați pentru prima dată în anii 1950, când cerul a fost cercetat pentru prima dată cu radiotelescoape. La acea vreme, erau doar surse anormale de emisii radio, prea slabe pentru a fi văzute cu ochiul liber. Când au fost observați cu un telescop optic, păreau a fi puncte de lumină slabe, nebuloase, așa că li s-a dat numele de obiecte radio cvasi-stelare (prescurtat, quasari).
Diferența dintre quasari și blazari
Pentru a înțelege diferența dintre quasari și blazari, mai întâi trebuie să înțelegem diferitele tipuri de nuclei galactici activi (AGN) care duc la un blazar. Se spune că o galaxie are un AGN dacă gaura sa neagră supermasivă are un disc de acreție. Dacă acest disc este suficient de luminos, atunci obiectul este un quasar. Găurile negre din inima unor quasari (aproximativ 10%) au câmpuri magnetice puternice care canalizează materia din discul lor de acreție în jeturi care scapă prin polii găurii negre.
De obicei, aceste galaxii sunt observate într-un unghi oblic din perspectiva noastră, dar rareori, în cazul blazarilor, jeturile de la acești quasari sunt îndreptate direct spre Pământ. Acest lucru face blazarii mai strălucitori decât quasarii, dar înseamnă și că sunt mai rari. Peste 1 milion de quasari au fost descoperiți până acum, dar mai puțin de 3.000 dintre aceștia sunt blazari.
Cel mai apropiat blazar de Pământ se află la aproximativ 400 de milioane de ani-lumină distanță și este nevoie de un telescop decent pentru a-l vedea în condiții perfecte de vizualizare. Cel mai strălucitor quasar cunoscut (și cel mai strălucitor obiect din univers) este de peste 500 de trilioane de ori mai strălucitor decât Soarele, dar este și la 12 miliarde de ani-lumină distanță – fiind și unul dintre cele mai vechi obiecte din univers.
Sursa: Sciencing.com