Cercetătorii de la Universitatea Columbia, Statele Unite, au dezvoltat o nouă tehnică de imagistică pentru detectarea și identificarea particulelor de microplastic și nanoplastic, toate acestea în contextul necesității mai multor studii privind potențialele efecte asupra sănătății exercitate de acești poluanți ajunși în corpul nostru.
Particulele de nanoplastic au diametrul mai mic de un micrometru și apar în urma multor procese industriale, precum și prin degradarea resturilor mai mari de plastic. Datorită capacității lor de a trece prin membranele biologice, aceste particule, chiar dacă au o contribuție cantitativă redusă, joacă roluri semnificative în privința evaluării toxicității.
Echipa de cercetători a utilizat o pereche de lasere ce puteau fi configurate să rezoneze cu molecule specifice. Metoda a permis determinarea compoziției chimice a particulelor-țintă prin utilizarea unor algoritmi și baze de date.
Microplasticul din corpul nostru și riscurile sale
Particulele minuscule de plastic au fost descoperite peste tot, de la cele mai adânci locuri de pe Pământ, așa cum este Groapa Marianelor [...]
Prin această tehnică, oamenii de știință au analizat mai mult mărci de apă îmbuteliată populare în Statele Unite. Ei au descoperit până la 370.000 de particule pe litru în unele mostre, dintre care majoritatea (până la 90%) erau nanoplastic. Media înregistrată a fost de circa 240.000 de particule de nanoplastic pe litrul de apă, adică de 100 de ori mai mult decât estimările anterioare.
Cele mai frecvente forme de plastic nu erau cele din care era confecționată sticla, ci un compus denumit poliamidă. În mod ironic, acestă intră în compoziția filtrelor utilizate pentru purificarea apei înainte de îmbuteliere. Materialul din care era fabricată sticla (polietilen-tereftalatul (PET)) era și el destul de frecvent.
Estimările anterioare au măsurat predominant particulele de dimensiuni mari, însă cercetătorii au descoperit că particulele mici (microplastic și nanoplastic) reprezintă aproximativ 90% din totalul plasticului.
Chiar dacă microplasticul și nanoplasticul nu prezintă o toxicitate imediată, sunt îngrijorătoare efectele lor pe termen lung, deoarece ele se acumulează în diferite țesuturi din corp, așa cum sunt creierul și placenta.
De asemenea, microplasticul are capacitatea de a atrage materialele potențial nocive, de la bacteriile rezistente la antibiotice până la moleculele toxice de ftalați și agenți ignifugi. Apoi acești compuși toxici pot fi transportați de microplastic în țesuturile cele mai sensibile.
Noua tehnică de imagistică poate vizualiza direct și identifica acumulările potențial toxice, precum și interacțiunile dintre particulele de plastic și țesuturile noastre.
Sursa: Science Alert