Amprenta de carbon, o măsură a impactului asupra mediului

publicat de Florin Mitrea
1 vizualizări
Amprenta de carbon

Amprenta de carbon este cantitatea totală de gaze cu efect de seră emise de ceva. Ar putea fi vorba de stilul de viață al unei persoane, lanțul de aprovizionare al unui produs, o organizație sau o activitate. Orice, de la o banană la un vapor, are o amprentă de carbon. Cu alte cuvinte, reprezintă impactul pe care cineva sau ceva îl are asupra mediului.

Inițial, acest termen se referea doar la emisiile de dioxid de carbon (CO₂) eliberate în atmosferă. Dioxidul de carbon este cel mai comun gaz cu efect de seră. Dar nu este singurul. Există și alte gaze care contribuie substanțial la schimbările climatice, cum sunt metanul și oxidul de azot. Amprentele de carbon includ de obicei și aceste gaze.

Acestea sunt adesea adunate și exprimate ca echivalent de dioxid de carbon (CO₂e): cantitatea de dioxid de carbon care ar crea aceeași cantitate de încălzire.

Potrivit World Wide Fund for Nature, amprenta anuală de carbon a unei persoane este în medie de 6,3 tone la nivel global. Această amprentă poate fi redusă cumpărând mai multe lucruri la mâna a doua decât noi, scăzând temperatura termostatului din casă cu câteva grade sau compostând mult mai mult din deșeurile alimentare acasă.

Conceptul de amprentă de carbon provine din evaluarea ciclului de viață, o modalitate de a măsura impactul unui produs sau sistem pe întreaga sa durată de viață – de la aprovizionarea cu materii prime la procesele de fabricație, transport și distribuție, plus energia utilizată pentru a elimina un produs odată ce nu mai este necesar.

Măsurarea amprentei de carbon este un prim pas important pentru a ne îmbunătăți alfabetizarea în materie de carbon și conștientizarea de mediu. Cunoașterea acelui nivel de referință este crucială. Numai atunci progresul poate fi cu adevărat cuantificat pe măsură ce trece timpul.

Însă problema constă în faptul că amprentele de carbon pot fi măsurate în diferite feluri și în grade variabile, motiv pentru care pot să nu ofere o imagine completă. Experții vorbesc despre trei niveluri diferite de emisii, numite emisii din domeniul unu, domeniul doi și domeniul trei.

Emisiile din domeniul unu includ orice emisii de gaze cu efect de seră care se află sub controlul nostru direct sau al unei companii. Acestea includ combustibilul pe care îi folosim la alimentarea autovehiculului personal sau emisiile care provin din încălzirea locuinței (ca de exemplu atunci când punem lemnele în sobă).

Emisiile din domeniul doi includ emisiile indirecte de gaze cu efect de seră provenite din energia utilizată. De exemplu, emisiile provenite din generarea energiei electrice utilizate pentru iluminarea locuinței.

Domeniul trei este și mai amplu. Acesta include toate emisiile indirecte din întregul lanț de aprovizionare al unui produs sau serviciu. De exemplu, emisiile provenite din transportul maritim asociat cu importul bananelor pe care le consumăm sau emisiile eliberate în timpul incinerării deșeurilor de ambalaje care nu pot fi reciclate. Emisiile din domeniul trei sunt de obicei cele mai mari și cel mai greu de redus, deoarece avem mult mai puțin control asupra lor.

Amprenta de carbon a devenit un termen des întâlnit. Dar, așa cum subliniază Marcelle McManus, profesoară de inginerie energetică și de mediu la Universitatea din Bath, Marea Britanie, popularitatea sa se datorează faptului că este promovată activ de companiile petroliere.

Explicație constă în faptul că ideea de a măsura amprentele de carbon ale persoanelor – cu alte cuvinte, calcularea emisiilor pentru care suntem responsabili ca indivizi – a fost promovată inițial de gigantul petrolier BP pentru a transfera povara acțiunii (și a vinovăției) de la companiile de combustibili fosili la consumatori.

Așadar, responsabilitatea ne revine nouă. Însă chiar dacă ne-am reduce cu toții amprenta personală de carbon, acest lucru s-ar putea să nu fie niciodată suficient. „Într-o lume în care doar 100 de companii sunt responsabile pentru 71% din emisiile globale”, spune McManus, „avem nevoie în schimb de o revizuire totală a sistemelor cu emisii mari de carbon din jurul nostru.”

Din aceeași categorie

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii