Virusul Zika este un agent infecțios transmis de un țânțar tropical identificat pentru prima dată în anul 1947, la un macac rhesus (o specie de maimuțe). Dovezi ale infecției și ale bolii au fost descoperite apoi în alte țări africane, în anii 1950.
Între anii 1960 și 1980, au fost detectate infecții sporadice în Africa și Asia. Totuși, după anul 2007 au izbucnit epidemii de virus Zika în Asia. Africa, America și Pacific.
În focarele din ultimul deceniu, infecția cu virusul Zika a fost asociată cu o incidență crescută a sindromului Guillain-Barré. Atunci când virusul Zika a apărut în America, cu o epidemie semnificativă în Brazilia în 2015, a fost descrisă pentru prima dată o asociere între infecția cu acest virus și microcefalie (cap mai mic decât dimensiunea normală); au existat constatări similare în Polinezia Franceză.
Din februarie până în noiembrie 2016, OMS a declarat urgență de sănătate publică de interes internațional (PHEIC) cu privire la microcefalie, alte tulburări neurologice și virusul Zika, iar legătura cauzală dintre virus și malformațiile congenitale a fost în curând confirmată. Au fost identificate focare de boală Zika în cea mai mare parte a Americii și în alte regiuni cu țânțari Aedes aegypti. Au fost detectate infecții la călătorii din zonele active de transmitere, iar transmiterea sexuală a fost confirmată ca o cale alternativă de infectare.
Cazurile de boală Zika s-au redus la nivel global începând cu 2017; cu toate acestea, transmiterea virusului Zika persistă la niveluri scăzute în mai multe țări din America și în alte regiuni endemice. În plus, în Europa au fost raportate primele cazuri locale de boală cu virusul Zika transmise de țânțari, iar activitatea focarelor de virus Zika a fost detectată în India în 2021. Până în prezent, un total de 89 de țări și teritorii au raportat dovezi ale infecției cu virusul Zika transmis de țânțari; cu toate acestea, supravegherea rămâne limitată la nivel global.
Simptome
Majoritatea persoanelor infectate cu virusul Zika nu dezvoltă simptome. Printre cei care o fac, acestea încep de obicei la 3-14 zile după infecție, sunt în general ușoare, incluzând erupții cutanate, febră, conjunctivită, dureri musculare și articulare, stare de rău și dureri de cap și durează de obicei 2-7 zile. Aceste simptome sunt comune altor boli arbovirale și non-arbovirale; astfel, diagnosticul infecției cu Zika necesită confirmare de laborator.
Complicații
Infecția cu virusul Zika în timpul sarcinii este o cauză a microcefaliei și a altor malformații congenitale la sugar, inclusiv contracturi ale membrelor, tonus muscular ridicat, anomalii oculare și pierderea auzului. Aceste caracteristici clinice sunt denumite în mod colectiv sindrom Zika congenital.
Riscul de malformații congenitale în urma infecției în timpul sarcinii rămâne necunoscut; se estimează că 5-15% dintre sugarii născuți de femei infectate cu Zika în timpul sarcinii au dovezi de complicații legate de Zika. Malformațiile congenitale apar în urma infecției atât simptomatice, cât și asimptomatice. Infecția cu Zika în timpul sarcinii poate provoca, de asemenea, complicații precum pierderea fătului, nașterea de copii morți și nașterea prematură.
Infecția cu virusul Zika poate provoca, de asemenea, sindromul Guillain-Barré, neuropatie și mielită, în special la adulți și copiii mai mari.
Transmitere
Virusul Zika este transmis în principal de țânțarii infectați din genul Aedes (Stegomyia), în principal Aedes aegypti, în regiunile tropicale și subtropicale. Țânțarii Aedes înțeapă, de obicei, în timpul zilei. Acești țânțari transmit, de asemenea, dengue, chikungunya și febră galbenă urbană.
Virusul Zika se transmite, de asemenea, de la mamă la făt în timpul sarcinii, precum și prin contact sexual, transfuzie de sânge și produse din sânge și, eventual, prin transplant de organe.
Diagnoză
Infecția cu Zika poate fi suspectată pe baza simptomelor persoanelor care trăiesc sau vizitează zone cu transmitere a virusului Zika și/sau vectori ai acestuia (țânțarii Aedes). Diagnosticul de infecție cu Zika poate fi confirmat doar prin teste de laborator ale sângelui sau altor fluide corporale și trebuie diferențiat de flavivirusurile înrudite cu reacții încrucișate, cum ar fi virusul Dengue, la care pacientul ar fi putut fi expus sau vaccinat anterior.
Tratament
Nu există un tratament specific disponibil pentru infecția sau boala Zika.
Persoanele cu simptome precum erupții cutanate, febră sau dureri articulare trebuie să se odihnească mult, să bea lichide și să trateze simptomele cu antipiretice și/sau analgezice. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene trebuie evitate până când infecțiile cu virusul Dengue sunt excluse din cauza riscului de sângerare. Dacă simptomele se agravează, pacienții trebuie să solicite asistență medicală.
Femeile însărcinate care trăiesc în zone cu transmitere Zika sau care dezvoltă simptome de infecție cu virusul Zika trebuie să solicite asistență medicală pentru teste de laborator, informații, consiliere și alte îngrijiri clinice.