Oamenii de știință au dezvoltat un anticorp sintetic care neutralizează toxinele paralizante din veninul de șarpe – mamba negru, cobra regală și alte câteva specii de șarpe. Acest anticorp, reprezentat de o singură proteină, a protejat șoarecii împotriva unei doze letale de venin, putând astfel deveni o componentă esențială a unui eventual antidot.
Șerpii veninoși se bazează, în general, pe o familie restrânsă de toxine. Așadar, dacă oamenii de știință ar putea amesteca anticorpii care vizează fiecare tip de toxină, produsul rezultat ar fi un antidot care ar funcționa împotriva oricărui șarpe din lume. Însă, acest antivenin universal, deși teoretic posibil, este la mulți ani distanță de a deveni o realitate.
În lume există sute de specii de șerpi veninoși. O mușcătură a oricăreia dintre aceste specii poate mutila sau ucide. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, mușcăturile șerpilor veninoși ucid circa 140.000 de oameni în fiecare an. Chiar dacă există antidoturi care salvează vieți, ele sunt create cu o tehnologie veche de o sută de ani.
Această tehnologie presupune injectarea unor animale, cum sunt caii sau oile, cu veninul de șarpe și recoltarea anticorpilor produși de sistemul imunitar al animalului împotriva veninului respectiv. Apoi un pacient mușcat de șarpe primește o infuzie cu acești anticorpi.
Procesul prezintă multe dezavantaje. Fiecare animal produce anticorpi doar pentru un singur tip de venin. În plus, fiecare antivenin vine cu efectele sale secundare – oamenii se pot îmbolnăvi sau pot chiar intra în șoc anafilactic.
Noua abordare a oamenilor de știință ar putea ocoli aceste probleme. Dintr-o colecție de peste 60 de miliarde de anticorpi creați în laborator, echipa de cercetători i-a ales doar pe cei care țintesc o toxină foarte periculoasă din veninul unor șerpi: alfa-neurotoxina „cu trei degete” (3FTx). Moleculele acestei toxine arată că o mână cu trei degete, iar după ce pătrund în fluxul sanguin, ele se cuplează cu o proteină necesară pentru mișcare, blocând astfel mușchii și provocând paralizia corpului.
Anticorpii împotriva acestei neurotoxine împiedică tocmai acest proces de cuplare. Ei au salvat viața rozătoarelor injectate cu venin de mamba negru și cobră indiană. Cercetătorii lucrează acum pentru a crea anticorpi și pentru alte toxine din veninul de șarpe.
Indiferent de formula pe care o vor avea aceste antiveninuri, cercetările privind mușcăturile de șarpe sunt subfinanțate. Deși în India și Africa se înregistrează milioane de cazuri, există puțini bani disponibili pentru îmbunătățirea tratamentelor. Motivul este acela că mușcăturile de șarpe nu sunt considerate o prioritate medicală.
Ce este veninul de șarpe?
Veninul de șarpe este o salivă foarte toxică. El conține zootoxine care facilitează imobilizarea și digestia prăzii, dar poate avea și un rol defensiv. Veninul este injectat în timpul mușcăturii prin intermediul unor colți speciali, dar la unele specii poate fi și scuipat.
Glandele care secretă zootoxinele sunt niște glande parotide modificate, situate pe părțile laterale ale capului și învelite într-o teacă musculară. Veninul este stocat într-o serie de cavități denumite alveole, care comunică, prin intermediul unor canale, cu colții utilizați pentru injectarea acestuia.
Veninul conține peste 20 de componente, dintre care majoritatea sunt proteine și polipeptide. Acest amestec complex de proteine, enzime și diferite alte componente are proprietăți toxice și letale.
Proteinele reprezintă 90-95% din masa uscată a veninului și sunt responsabile de cea mai mare parte a efectelor sale biologice. Proteinele includ toxine, în special neurotoxine, dar și compuși netoxici (unii cu proprietăți farmaceutice) și enzime hidrolitice (hidrolaze, fosfolipaze, oxidaze, metalo-proteinaze etc.). Toxinele de tip polipeptidic includ citotoxine, cardiotoxine și neurotoxine postsinaptice (care se leagă de receptori de acetilcolină de la nivelul sinapselor neuromusculare). Alți compuși din compoziția veninului sunt metalele, peptidele, lipidele, carbohidrații, nucleozidele, aminele și oligopeptidele.
Sursa: Science News, Wikipedia