Fără îndoială că universul este extrem de vast, iar din perspectiva noastră, am putea spune că Pământul se află în mijlocul tuturor lucrurilor din cosmos. Însă centrul universului există cu adevărat și, dacă da, unde se află acesta?
Pentru a încerca să răspundem la această întrebare, trebuie să ne întoarce în timp cu 100 de ani. În anii 1920, astronomul Edwin Hubble a realizat două descoperiri uimitoare: (1) a descoperit că „insulele din univers”, cunoscute acum sub denumirea de galaxii, se află la mare distanță una de alta; (2) în medie, toate galaxiile se îndepărtează de noi.
Din fericire, la acea vreme exista o explicație teoretică pentru aceste observații. Teoria relativității generale a lui Einstein prezicea că universul este dinamic – adică fie se extinde, fie se contractă. Acest lucru era în contradicție cu viziunile acelor timpuri, și anume că universul era perfect static. Drept urmare, a fost rolul câtorva oameni de știință să-l creadă pe cuvânt pe Einstein și să creeze metrica Friedmann-Lamaitre-Robertson-Walker, care reprezintă fundamentul cosmologiei moderne.
Această soluție la ecuațiile lui Einstein, împreună cu observațiile lui Hubble, ne spune că trăim într-un univers aflat în expansiune. În medie, toate galaxiile se îndepărtează unele de altele, iar cu mult timp în urmă, toată materia din cosmos era comprimată într-un punct infinit cunoscut sub denumirea de singularitate – Big Bang.
Centrul universului nu există
Așadar, Big Bang-ul ar trebui să fie centrul universului? Din nefericire, lucrurile pe care le-am învățat despre univers cu ajutorul metodelor științifice moderne nu ne permit să emitem o explicație simplă sau chiar să ne imaginăm o astfel de explicație. Acest lucru se datorează faptului că universul nu are un centru, la fel cum nu are nici margine. Cosmosul nu se extinde pornind de undeva și nici în ceva anume.
Prin definiție, universul reprezintă toate lucrurile care au fost, sunt și vor fi vreodată. Marginile sunt limitele care separă o regiune de altă regiune. Însă, dacă universul este format din toate regiunile, nu poate exista o margine a sa. Aceasta înseamnă că universul ar putea fi infinit de mare, iar a indica centrul unui spațiu infinit este imposibil.
O altă posibilitate este ca universul să fie într-adevăr finit. Dar această înseamnă că, la o scară extrem de vastă (mult mai mult decât putem noi observa), cosmosul se curbează în el însuși. Și în acest caz ar însemna că nu există un centru al universului.
Ca analogie, ne putem gândi la Pământ. Putem indica centrul planetei tridimensionale – nucleul său topit. Însă dacă am încerca să indicăm pe hartă centrul suprafeței Pământului, acesta ar putea fi oriunde: la unul din poli, în punctul de latitudine 0 și longitudine 0 sau chiar în orașul nostru.
Aceasta înseamnă că Big Bang-ul a avut loc peste tot în univers în același timp. Big Bang-ul nu a fost un punct în spațiu, ci un punct în timp. El aparține trecutului finit al fiecărei entități din univers.
Centrul universului se află peste tot
Însă această poveste mai are o întorsătură interesantă: universul are o vârstă de aproximativ 13,77 miliarde de ani. Iar deoarece viteza luminii este finită, putem vedea doar o porțiune limitată din cosmos. Există o limită a ceea ce puteam observa, iar această limită se află la circa 45 miliarde de ani-lumină depărtare (acest lucru este posibil deoarece universul se extinde mai repede decât viteza luminii).
Marea majoritatea a universului este ascunsă de noi, așa cum este un fascicul de lumină într-o pădure îndepărtată; putem vedea doar limitele luminii. Din perspectiva noastră, toate galaxiile se îndepărtează de Calea Lactee. De aceea, ar putea părea că suntem în centrul universului. Desigur, acest lucru ar putea fi spus despre orice altă galaxie din univers. Din perspectiva unui observator dintr-o altă galaxie, el se află în centrul lumii observabile din punctul său.
Așadar, nu există un centrul al universului, dar, în același timp, toți observatorii, inclusiv noi, pot spune că ei se află în centrul universului.
Sursa: Space.com