Un studiu al cercetătorilor de la Școala de Medicină a Universității din Indiana, Statele Unite, aduce informații noi despre modul în care paraziții de Toxoplasma gondii produc proteinele de care au nevoie pentru a intra în stadiul de latență pentru evitarea tratamentului medicamentos.
Toxoplasma gondii este un parazit unicelular pe care oamenii îl pot lua de la excrementele de pisică, produsele nespălate sau carnea insuficient gătită. Parazitul a infectat până la o treime din populația lumii, iar după ce provoacă o boală ușoară, el persistă în organism sub formă de chisturi localizate la nivelul diferitelor organe, inclusiv în creier.
Chisturile de toxoplasmă au fost asociate cu schimbări de comportament și tulburări neurologice precum schizofrenia. Ele se pot reactiva și atunci când sistemul imunitar este slăbit, provocând leziuni ale organelor, care pun viața în pericol.
Deși sunt disponibile medicamente pentru a pune toxoplasmoza în remisie, nu există nicio modalitate de a elimina infecția. O mai bună înțelegere a modului în care parazitul se dezvoltă în chisturi ar ajuta oamenii de știință să găsească un remediu.
Toxoplasma formează chisturi prin modificarea proteinelor care sunt produse. Proteinele guvernează soarta celulelor și sunt codificate de ARN-ul mesager (ARNm). Însă ARNm poate exista în celule fără a fi translatat în proteine, iar autorii studiului au arătat că toxoplasma poate controla care molecule de ARNm sunt utilizate pentru sinteza proteinelor atunci când formează chisturi.
Echipa de cercetători a examinat așa-numitele secvențe-lider ale genelor BFD1 și BFD2, ambele necesare pentru ca Toxoplasma gondii să formeze chisturi. Aceste secvențe conțin informații despre care molecule de ARNm trebuie folosite pentru sinteza proteinelor. Ribozomii se leagă de secvențele-lider înainte de începerea procesului de translație (sinteze proteinelor pe baza informațiilor codificate în ARN-ul mesager).
În timpul formării chistului, BFD2 este convertită în proteine, așa cum este normal. Însă BFD1 nu urmează același drum, ci este convertită în proteine doar după ce BFD2 se leagă la situsuri specifice de pe BFD1. Acest fenomen este ceva des întâlnit la virusuri. Drept urmare, identificarea sa la un microb cu o anatomie celulară similară cu a noastră este ceva surprinzător și arată cât de vechi pe scară evolutivă este procesul de sinteză a proteinelor.
Sursa: Phys.org